x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Făgăduielile deşarte ale PSD

Făgăduielile deşarte ale PSD

de Ion Cristoiu    |    27 Feb 2009   •   00:00

MEDICII DE FAMILIE – VICTIMELE GUVERNĂRII NEO-FSN-ISTE 



La emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu de duminică, 22 februarie 2009, am discutat cu doi distinşi medici de familie, Sandra Alexiu şi Răzvan Miftode, despre importanţa asistenţei medicale primare într-o necesară reformă a Sănătăţii. Se înţelege de ce mi-am exprimat uimirea în emisiune că, în loc să întărească medicina de familie, domnul ministru Ion Bazac a purces s-o distrugă, tăindu-i din fonduri. Întărirea medicinei de familie s-ar impune să devină obiectiv al actualei Coaliţii de guvernare din mai multe motive:

Medicii de familie sunt cei chemaţi să facă educaţia sanitară a românilor. Nu numai prin sfaturile pe care le-ar da pacienţilor în materie de igienă, dar şi prin cunoaşterea mediului familial în care aceştia trăiesc. Multe boli îşi au cauza atât în comportamentul nesănătos al românilor, cât şi în mediul lor de fiecare zi. Prin natura meseriei sale, medicul de familie se interesează de condiţiile de locuit, de obiceiurile pacienţilor. Fiind singurul în stare să cunoască pacientul într-un anume context, este şi singurul care poate sesiza riscurile pentru sănătate. Să nu uităm că majoritatea celor înscrişi la medicul de familie locuiesc la ţară, în condiţii improprii din punctul de vedere al igienei, dar şi cu un comportament favorizând tot felul de boli. Una dintre condiţiile unui bun diagnostic constă în cunoaşterea dosarului pe care-l are pacientul. Beneficiind de istoricul bolii, de antecedentele unor membri ai familiei, de analize făcute anterior, medicul de familie se poate constitui într-o sursă de informaţii nepreţuite pentru medicul specialist.

Aglomeraţia din spitale îşi are cauza şi în faptul că mulţi români merg la medic doar când boala a evoluat. Medicul de familie poate stopa această afluenţă către spitale depistând boala în faza ei de debut sau prevenind-o prin avertizarea pacientului asupra unor riscuri. S-ar face economie nu numai de locuri în spitale, dar şi de medicamente compensate.

Concentrarea pe medicii de familie ca pe interfaţa dintre români şi sistemul de sănătate ar fi necesară nu numai pentru că ar reduce numărul celor care merg în spitale, al celor care consumă medicamente, dar şi pentru că, prin cabinetele lor, medicii de familie sunt la ora actuală pionierii managementului sanitar.

Aşa cum au arătat aproape didactic interlocutorii mei în emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu, medicul de familie trebuie să-şi administreze din punct de vedere financiar cabinetul. Asta înseamnă să ştie să-şi folosească resursele pe care le are într-un stil cât mai bun. Mii de medici învaţă, obligaţi să administreze cabinetul, cum se conduce o unitate sanitară.

Prin lege, medicii de familie au la ora actuală o minimă dotare. Au primit fiecare un laptop sub ministeriatul lui Eugen Nicolăescu. Un instrument ce le dă posibilitatea să stocheze informaţii despre fiecare pacient. Ar trebui totuşi ca, plecând de la dosarele lor, să se realizeze o bază de date la nivel naţional, astfel încât medicul specialist sau medicul de la spital să n-o ia de la zero cu analizele. Cu chiu, cu vai i s-a pus la dispoziţie medicului de familie un spaţiu pentru cabinet. Sunt însă multe localităţi, îndeosebi rurale, în care primarii nu se ostenesc să le ofere medicilor de familie un spaţiu. La ţară îndeosebi medicii de familie n-au condiţii nu numai pentru a trăi cât de cât omeneşte, dar şi pentru a-şi face meseria. Ca să ajungi la anumiţi pacienţi, la ţară îţi trebuie maşină. Nu toţi medicii de familie au resurse pentru aşa ceva. De ce nu li s-ar pune şi lor la dispoziţie o maşină, aşa cum au primarii? Dotarea cabinetelor e o altă realitate ce s-ar putea îmbunătăţi. Dacă anumite analize s-ar putea face la nivelul cabinetului, poate că laboratoarele specializate n-ar mai fi atât de aglomerate.

Un capitol al Programului de guvernare al PSD se intitulează Susţinerea asistenţei medicale primare. Printre angajamentele electorale se numără: alocarea a minimum 10% din Fondul de Asigurări de Sănătate medicilor de familie, sprijinirea dotării cabinetelor medicale cu aparatură de diagnostic şi tratament, susţinerea concesionării sau vânzării cabinetelor medicale de stat către medicii care le deţin în administrare.

Pentru îndeplinirea celor cuprinse la capitolul Sănătate în Programul de guvernare, PSD l-a trimis la Ministerul Sănătăţii pe Ion Bazac.

Cum a transpus în practică domnia-sa angajamentele PSD în materie de asistenţă medicală primară? Reducând cu 40% fondurile alocate medicilor de familie! Mărind, în schimb, fondurile dedicate furnizorilor şi distribuitorilor de medicamente.

Nu de alta, dar paralele pentru partid vin de la furnizorii şi distribuitorii de medicamente, nu de la amărâţii de medici de familie!

×
Subiecte în articol: editorial familie medicul medicii