Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Incerc să inţeleg ce motive au părinţii şi rudele unor persoane moarte in imprejurări tragice ca să-şi spele rufele in direct, la televiziune. Şi tot ce pot spune e că numărul celor lipsiţi de demnitate
e tot mai mare.
Incerc, de asemenea, să-i inţeleg pe soţii şi soţiile care acceptă să-şi povestească mizeriie de familie in emisiunile cu mare audienţă, la aceleaşi categorii de frustraţi ca şi ei.
Vreau să cred că televiziunea a ajuns să se substituie popimii şi că unora le e indiferent unde se spovedesc. Dar de ce atăta lume acceptă să afle toată ţara nişte lucruri de care ar trebui să se jeneze, nişte neimpliniri ruşinoase, pe care eu, unul, le-aş ţine la secret, zău că nu reuşesc.
Incerc să-mi dau seama dacă nevoia asta clinică a unora de a se mărturisi la OTV de toată nimicnicia din sufletele lor e un dat naţional sau doar un obicei al mahalalelor şi al unor pături sociale lipsite de criterii etice şi morale. Şi concluzia la care ajung e din cele mai rele.
N-am inventat noi emisiunile care tropăie in sufletele oamenilor. Şi nici pe moderatorii care n-au probleme de conştiinţă, cănd fac din abjecţie o chestiune de rating. Insă jubilaţia cu care sunt infăţişate suferinţa, inconştienţa, proasta creştere şi golănia
e precis o contribuţie romănească la repertoriul mondial al neruşinării.
Citește pe Antena3.ro
Pe moderatori ii inţeleg. Nu spun că-i aplaud. Spun doar că le intuiesc atăt răzbunările pe soartă, căt şi justificările. Găndim greşit că persoanele care golesc haznalele au complexe. Poate că le-au avut la inceput. Dacă am şti ce-i in mintea unora, care adună de-o viaţă fecalele de pe străzile fără canalizare, am fi mai rezervaţi cu opiniile despre nevoia profund umană de igienă şi puritate. Pare de neconceput,
dar cu duhorile te poţi obişnui
pănă in punctul in care absenţa lor te afectează şi iţi dă nostalgii perverse.
Cănd insă văd cum se precipită mamele unor copii, care se sinucid, fiindcă nu suportă felul de viaţă al părinţilor şi nedreptăţile vieţii, ca să apară la televizor şi să devină pentru o vreme vedetele cartierului, mă intreb dacă realizăm toate efectele popularităţii, dacă mai facem diferenţa dintre intimitate şi spectacol.
Cu ce inimă vin părinţii ăştia pe platou ca să pălăvrăgească ore in şir despre lucruri pe care nu ar trebui pentru nimic in lume să le comenteze? Ce gust va fi avănd faima de a te vedea pe sticlă ca nefericitul naţional al zilei? De ce vor oamenii să devină vedete tv chiar şi cu preţul atroce al unor inmormăntări in direct? Se negociază filmarea unor drame? Se incheie contracte? Se discută onorarii? Cum de a născut Romănia - dacă romănii sunt, aşa cum ne invaţă abecedarele, cinstiţi, harnici şi, cu frica lui Dumnezeu - plăcerea asta imundă pentru sănge, pentru funebru şi pentru orori? Se poate
cobori şi mai jos, jos de tot? Se poate.
