Fantoma n-a coborăt steagul

P.P. Carp sugera metoda: nevoia de investiţii străine, pentru a nu sustrage puţinele noastre capitaluri interne de la rosturile fireşti ale activităţii economice. Inclusiv Ceauşescu a deschis porţile pentru capitalurile străine.

Un dezechilibru dramatic ne dă incă dureri de cap: cel dintre pofta de consum şi pofta de muncă. Aşa că in vreme ce la noi creşte furia cumpărăturilor, numeroşi romăni luănd zilnic cu asalt magazinele şi pieţele, tocănd bani mulţi, oferta internă de bunuri şi servicii continuă să se mişte incet. Cum de reuşesc totuşi magazinele şi pieţele să facă faţă valurilor de cumpărători? Simplu: oferind mărfuri importate. Şi iată cum la noi, consumul in creştere stimulează intr-adevăr producţia… dar in mare măsură producţia altor ţări.


In anii din urmă, ce-i drept, tot mai multe fabrici de-ale noastre sunt prezente pe piaţă şi vănd. Dar, atenţie, vănd cu deosebire acele fabrici care au atras capitaluri străine şi lucrează performant. Celelalte, tributare vechiului slogan "Merge şi aşa", deci la voia intămplării, n-au nici o trecere pe piaţa internă. Romănii preferă importurile, de la electrocasnice şi electronice pănă la materiale de construcţii şi automobile.


Desigur, in loc să importăm mărfuri, impovărănd balanţa contului curent, afacerea cea mai bună ar fi să atragem producători performanţi din toată lumea să-şi fabrice mărfurile la noi in ţară. Ceea ce nu-i deloc simplu. Deşi lozinca "Nu ne vindem ţara", in forma ei brută, s-a demodat, sfănta noastră birocraţie n-a incetat să-i blocheze pe investitorii străini. Şi chiar dacă astăzi i s-a luat considerabil din putere, dincolo de birocraţie, de ştampile, de legi neclare, de descurajări făţişe ori ascunse, există o forţă mult mai puternică in calea investiţiilor străine. O forţă nevăzută, dar extrem de activă, ce agită spirite şi influenţează concepţii. Şi nu de azi, de ieri ne războim noi cu această fantomă, ci de mai bine de o sută de ani.


Fără indoială că problema nici măcar n-ar exista dacă piaţa internă ar fi capabilă să asigure in totalitate finanţarea investiţiilor absolut necesare pentru programele interne. Dar nu este! N-a fost nici in perioada interbelică, nici in anii socialismului, şi nu este nici acum. Virgil Madgearu, economistul şi politicianul care a analizat in profunzime economia naţională, trăsăturile specifice ale dezvoltării societăţii romăneşti, a văzut in investiţiile străine o importantă linie de mişcare. De altfel, la nivelul ideilor, lucrurile au fost tranşate incă din secolul al XIX-lea. Dar fantoma apărea pe neaşteptate şi producea panică. Dacă "ruginiţii" - constituiţi intr-o aripă retrogradă a conservatorilor - pledau pentru o formă de stat adusă la nivelul... fondului feudal al societăţii romăneşti, este de la sine inţeles că fantoma ii determina să nu vadă cu ochi buni capitalul de afară. Pentru că investitorii străini aduceau in ţară şi idei noi de organizare. Nu numai a economiei, ci şi a statului. Ce ne trebuie nouă dezvoltare? - se intreba Nicolae Filipescu. Pentru că noi, găndea el, nu avem decăt "un tărg ingust de desfacere, cu deosebire sărac, incăt, in afară de căteva articole de largă consumaţie, toate nevoile se satisfac de o fabrică sau două". Intrebarea a primit insă răspuns in epocă. Toţi gănditorii iluştri ai vremii au susţinut dezvoltarea, au susţinut atragerea de capital străin, in absenţa căruia această dezvoltare nu era posibilă. Xenopol inţelesese că nu putem "să facem totul" şi că trebuie să vedem in ce domenii suntem mai aproape de vărf. In aceste domenii recomanda marele istoric să accelerăm dezvoltarea. El arătase calea. P.P. Carp sugera metoda: "Atragerea de investiţii străine, pentru a nu se sustrage puţinele noastre capitaluri interne de la fireasca activitate economică productivă ce se desfăşoară in ţară".


Fiecare nouă etapă a reactualizat disputa. Fiecare nouă generaţie vedea fantoma şi venea cu propriile-i argumente, de parcă războiul abia incepea. C. Rădulescu-Motru se temea că investitorii străini aduc din Occident libera concurenţă, fapt economic ce nu se potriveşte moravurilor poporului romăn. Iar Dimitrie Gusti, intr-un studiu publicat in "Enciclopedia Romăniei", monumentală lucrare apărută in prejma celui de-al doilea război Mondial, era şi mai drastic: "O viaţă economică cedată străinilor duce la exploatarea nemiloasă a bogăţiilor ţării şi la secarea posibilităţilor de traiu pentru generaţiile viitoare". Evident, era văzută numai faţa urătă a medaliei. Nu se vedea şi reversul: ţările care au reuşit să atragă mai mult capital străin au fost cele dintăi care au rupt lanţul subdezvoltării.


Astăzi, ca şi in secolul al XIX-lea, ca şi in anii interbelici ori după război, adevărul reliefat de P.P. Carp e la fel de viu: nevoia de investiţii străine, pentru a nu sustrage puţinele noastre capitaluri interne de la rosturile fireşti ale activităţii economice. Inclusiv Ceauşescu a deschis porţile pentru capitalurile străine. Dar, constrăns de limite ideologice şi de teama că-şi va pierde puterea de a da directive, a făcut societăţi mixte, in care partea romănă deţinea cel puţin 51% din acţiuni. Normal, capitalul străin nu s-a inghesuit să vină in astfel de condiţii. Şi atunci s-a adresat creditorilor internaţionali, făcănd datorii uriaşe. Şi, desigur, impovărătoare.

Ar fi grav să repetăm astăzi greşeala lui Ceauşescu. E vremea să invingem fantoma, care incă n-a coborăt steagul.