x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fapta nu există! Încă o dată, ghinion!

Fapta nu există! Încă o dată, ghinion!

de Serban Cionoff    |    28 Sep 2018   •   21:59
Fapta nu există! Încă o dată, ghinion!

DIICOT a decis: dosarul de înaltă trădare deschis Vioricăi Dăncilă, primul ministru al României, de către Ludovic Orban se clasează! Conform art. 16, al.(1) litera a) din Codul de Procedură Penală ,,fapta nu există’’. Este vorba, după cum bănuiți, despre acuzația de înaltă trădare pe care cetățeanul Ludovic Orban a formulat-o în plângerea depusă la Parchetul General pe data de 17 mai anul curent. Plângere care venea la scurtă vreme după ce premierul României,Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea au efectuat o vizită în Israel, ca și în atmosfera tensionată generată de ipoteza relocării ambasadei țării noastre în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. 

 De unde și până unde a ajuns Ludovic Orban la concluzia că premierul Viorica Dăncilă a săvârșit delictul de înaltă trădare?- asta chiar că este greu de spus. Fapt rămâne că procurorii DIICOT au cercetat dosarul și au decis că fapta nu există!  Mai clar, mai răspicat spus nici că se poate. Firește, pentru orice om de bună credință, conștient de uriașa responsabilitate pe care și-o asumă în momentul în care scrie, iscălește și depune plângere penală, invocând un motiv atât de grav și încă împotriva șefului executivului unui stat de drept. Responsabilitate care este,deopotrivă, una de natură juridică și una de natură morală, civică. Dar care, în situația de față, nu are cum să nu dobândească și o marcată dimensiune politică, atâta vreme cât Ludovic Orban este și președintele PNL. Așa încât declarațiile și demersurile sale, fie și dacă au fost făcute pe persoană fizică, au impact asupra imaginii, în ultimă instanță a credibilității  și a prestigiului partidului însuși.    

 Se pare, însă, că asemenea raționamente nu au prea multă căutare și pentru suporterii din oficiu ai domnului Ludovic Orban, care invocă insistent și apăsat sloganul-alibiul ,, plângerii depuse în mod personal’’. Slogan menit nu doar să îl disculpe pe liderul maxim al PNL, ci și să disculpe pe ceilalți membri ai conducerii colective a partidului nu care cumva să fie considerați susținători din umbră ai denunțului. Suspiciune rezonabilă de vreme ce nu se cunosc declarații ale unor fruntași ai PNL care să se delimiteze de aberanta acuză formulată și susținută de Ludovic Orban împotriva premierului României.

Mai departe, mergând pe firul faptelor, ajungem, vrem sau nu vrem, la o anumită persoană despre care putem și trebuie să spunem că a lansat în spațiul public o anumită teză din care - printr-o extrapolare profund incorectă și totalmente abuzivă, desigur – s-a ajuns la acuzația de ,,înaltă trădare’’. Mă gândesc la președintele Klaus Iohannis, cel care, referindu-se direct la vizita pe care primul ministru Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, tocmai o efectuaseră în Israel, îi acuza pe aceștia de ,,secretomanie’’. Și nu numai că îi acuza, dar, după ce, pe 26 aprilie,declara:,,Nu știu care sunt dedesubturile’’, tot domnul președinte al tuturor românilor, spunea cu subiect și predicat următoarele:,,Cine știe ce înțelegeri secrete face Liviu Dragnea cu evreii’’.

Mi se poate obiecta că garantul aplicării neabătute a Constituției l-a nominalizat doar pe Liviu Dragnea, ceea ce, însă, nu însemnă și că declarația prezidențială o scotea din ecuație pe Viorica Dăncilă. Așa încât, o dată lansată ipoteza ,,înțelegerilor secrete’’, de aici se putea ajunge- forțând, desigur, nota- chiar și până la acuzația de înaltă trădare. De ce a ales Ludovic Orban să îi facă plângere penală numai Vioricăi Dăncilă- dar, atenție!, nu tot pe persoană fizică precum reclamantul- , asta numai liderul suprem al PNL-ului ne-ar putea spune. Numai că, deocamdată, altminteri foarte focalul domn Ludovic Orban,amână să ne spună și nouă ,,ciiine esteee mincinooosuuuul?’’ Singura declarație fiind aceea că domnia sa așteaptă să i se comunice,  în mod oficial, motivele deciziei DIICOT, după care se va consulta cu avocații dacă va ataca în instanță  decizia procurorilor. Cât despre o demisie de onoare a lui Ludovic Orban din funcția de președinte al PNL este de la sine înțeles că nici nu poate fi vorba…

Prin urmare, dacă ne-am lămurit că, în ceea ce o privește pe Viorica Dăncilă nu a existat fapta numită ,,înaltă trădare’’, cum  rămâne,totuși, treaba cu ,,înțelegerile secrete’’ despre care făcea vorbire domnul președinte? Încă o dată, ghinion?...              

     

×
Subiecte în articol: diicot