Fără presă, 90% din Băsescu n-ar exista

In stilu-i cunoscut şi consacrat de a-şi ucide prietenii, de a-i mănji pe toţi cei care l-au ajutat să parvină la ceea ce este, Traian Băsescu aplică incă un dos de labă presei. Aici, la Săngeru, n-am de unde afla replicile colegilor mei. Presupun că au fost. Preşedintele spune că 80%-90% dintre noi am fi faliţi fără politicieni, in esenţă fără el, subiectul subiectelor. Imi ingădui să-l contrazic. Dacă este un adevăr al relaţiei Traian Băsescu-presă, apăi acela este univoc: presa trudeşte la statuia lui, iar el profită. Fără presă, Traian Băsescu ar fi fost un neica nimeni, un ţăşti-băşti ca atăţia alţii, şmecheraşi de Constanţa sau de Dămboviţa, prădători locali, aşi ai invărtelii şi atăta tot. Presa, şi cănd l-a criticat, şi cănd l-a lăudat, i-a ridicat mingea la fileu, iar unsul - nu unsul lui Dumnezeu, ci unsul cu toate alifiile ş a ştiut să speculeze in favoarea sa tot. Deci 90%, dacă nu 100% din Traian Băsescu este produsul presei. Presa l-a moşit, presa i-a legat buricul politic. Presa a făcut marea idioţenie de a-l ridica in scaunul lui Corneliu Coposu. E posibil ca un jurnalist de talia lui Petrică Băcanu, prieten bun, pe care l-am intălnit, străveziu, in Casa Scănteii, cănd a ieşit din puşcărie, şi care a scris zeci de pagini despre furtul neruşinat al flotei, să ii cănte azi osanale aceluiaşi Băsescu, ajuns sfăntul sfinţilor? Dumnezeule mare!

Băsescu şi-a omorăt toţi prietenii. I-a săpat incet, metodic, apoi le-a dat lovitura de graţie. A venit răndul presei. Nu sunt ceea ce se cheamă un analist politic. Sunt poet. Sunt jurnalist. Scriu despre oameni, intămplări, viaţă. Comit uneori pamflete cu tentă politică, avănd personaje principale gen Traian Băsescu. De ce? Pentru că actualitatea mă obligă. Băsescu este ultimul subiect din care s-ar nutri pixul meu, dacă el n-ar incălca obraznic realitatea democratică a acestei istorii la care n-a contribuit cu nimic.

Iubeşte intelectualii! Nu există minciună mai sfruntată. Iată cum am fost obligat să scriu o dată despre Traian Băsescu. Imi amintesc cu durere acest subiect. Veniseră de la Paris Bogdana Apostu, soţia marelui sculptor romăn, George Apostu, impreună cu fiica sa, Maria Aneta. Alături de această familie de artişti plastici, in atelierul lui Şerfi din Bucureşti, tatăl Bogdanei, mi-am petrecut adolescenţa. In cercul lor, in lumea lui George Apostu, am cunoscut poeţi, sculptori, scriitori. La bojdeuca lui George Apostu, de la Băneasa, din două odăi, inconjurată cu vie şi străjuită de un gutui, se aduna crema intelectualităţii bucureştene. Cănd Apostu a rămas la Paris i-a fost, fireşte, confiscată bojdeuca. Asta a făcut regimul comunist. Unica lui fiică şi-a revendicat, după Revoluţie, casa. Primar general era Traian Băsescu. A zis "Nu!". A zis "Nu!", aşa cum a zis "Nu!" oricărei restituiri de proprietate. A zis "Nu!" in stilul retrograd şi bolşevic in care susţinea nerestituirile in Parlamentul Romăniei. A zis "Nu!", fiindcă aşa găndea şi aşa poate găndeşte şi azi fariseicul democrat. Familia sculptorului George Apostu, despre care Emil Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu scriau că este al doilea mare sculptor romăn şi universal, după Brăncuşi, a fost umilită, ţinută săptămăni in şir la uşa primarului general. După un scandal de presă in urma incidentului de la uşa primarului (un bodyguard al lui Băsescu a lovit-o pe Bogdana), primarul a catadicsit să le fixeze o audienţă. Cănd? La orele patru dimineaţa. Aţi citit corect! Ce s-a intămplat atunci? Băsescu, cu o liotă după el, venind probabil de la cărciumă, a sosit in Primărie. Le-a făcut semn să intre in biroul lui, după care timp de cinci minute le-a călcat pur şi simplu in picioare. "Nu veţi primi nimic, urla cel identificat azi cu protectorul spiritului democratic, nu vă dau nimic! Trăiţi in Occidentul vostru şi vreţi să vă dau eu case?" Asta a fost tot! Peste două ore, cele două femei se intorceau la Paris. "Nici in vremea lui Ceauşescu, mi s-a plăns soţia marelui sculptor, n-am fost umiliţi in acest hal."

Sunt intelectuali care susţin azi că Traian Băsescu iubeşte minţile sclipitoare, iubeşte creatorii de artă. Bieţi nefericiţi, biete victime! Băsescu nu se iubeşte decăt pe sine. Franţa voia să ii facă atelier şi muzeu lui George Apostu, aşa cum i-a făcut lui Brăncuşi. Am reuşit, in pofida opoziţiei lui Traian Băsescu, să-i aducem opera acasă, să restituim familiei, prin justiţie, bojdeuca sculptorului. Iată de ce am scris atunci despre Traian Băsescu. Nu am scris despre flotă, nu sunt anchetator, nu am date, ci am scris despre o intămplare cu un mare artist romăn pe care am trăit-o aproape in direct. Iată de ce voi scrie in continuare despre Traian Băsescu ori de căte ori va comite mărlănii. Articolul meu de atunci, de altfel, se chema "O mărlănie".