Fente de păcălit comunismul

Comunismul a păcătuit grav şi prin stupiditatea dogmelor, derivate apoi în reguli stricte, care înăbuşeau ideile novatoare, care goneau creativitatea. Dogmele încuiate, fără nicio adiere de aer proaspăt, impuneau ca niciun deştept să nu găsească o cale de a produce bani, nu erau permise iniţiativele de a ieşi din rând, de a te remarca cu un plan antiînţepenirea comunistă. Dar nu şi-au prea găsit dregătorii comunişti clienţi cu românii; românul e isteţ, inventiv, fâşneţ în a fenta regulile îmbâcsite, unii au imaginat driblinguri cu imaginaţie şi, o vreme, politrucii au picat în plasă, până au asmuţit securiştii şi miliţienii. Unor şmecheri le-a venit ideea de a cutreiera satele din Dobrogea, anunţând că sunt de la Consiliul Apelor şi că fiecare gospodărie trebuie să dea o probă de apă din fântână, probă într-o sticlă curată în vederea analizării pânzei freatice. Au adunat mii de probe, au vărsat apa şi au vândut sticlele goale. Sportivii, fotbaliştii mai ales, aveau privilegiul de a aduce din deplasările în străinătate tot felul de produse vestice, pe care le vindeau mai apoi românilor. Ei strângeau ceva bani din videouri, casetofoane, blugi, închideau ochii vameşii, că iubeau vedetele, dar să nu se sară peste cal. Unul dintre vestiţii dribleri, cu joc fentos, Ozon a pus la cale să introducă în ţară după meciurile în Vest mii de nasturi de sidef, ascunşi în mingii.

O scenă teribil de nostimă, mostră de imaginaţie, s-a petrecut în epoca de aur. Ora de ieşire de la serviciu, staţie plină de oameni, vine cu întârziere un autobuz deşelat, cu înghesuială de nesuportat. Se mai agaţă oameni pe scară, se îndeasă ca la luptele de la Plevna în “cutia de sardele pe roţi”, şi un comando de controlori îl prinde fără bilet pe un bărbat. Acesta, gură mare, protestează ţipând că nimic nu merge în societate, că îl aşteaptă copiii cu cheia de gât şi nu vrea să prezinte buletinul. Controlorii ordonă şoferului să blocheze uşile şi să conducă autobuzul spre miliţie. În acest moment, din mijlocul autobuzului se apropie de controlori un ins încruntat şi le şopteşte: “Ăsta a criticat guvernul, mai rău decât că nu a luat bilet. E omul meu, merge cu mine ştiu eu unde!”. Ordonă deschiderea uşilor, îl dă jos în brânciuri pe călătorul neplătitor şi, când autobuzul s-a îndepărtat, îi zice râzând: “Hai să trăieşti, nici eu n-aveam bilet!”.