Fereastra

Este deosebită. Martoră de voie, cu voie, de nevoie sau fără voie a timpului. În copilărie, toţi bătrânii care treceau prin faţa ei pe 6 decembrie erau Moş Nicolae. Tot în copilărie era martora pregătirilor nocturne ale vizitei lui Ceauşescu la alimentara din cartier. Se mutau maşinile din parcare, se aduceau câini "poliţişti", un ciudat spectacol tovărăşesc pentru fereastră.

Îi plăcea lui Ceauşescu mult alimentara aceea, venea a doua zi voios, se băga parizer proaspăt… Uneori, alimentara aceea bântuie visele cu mirosul de la autoservire. Mai târziu a fost  Revoluţia, din care fereastra nu înţelegea decât că Ceauşescu nu va mai vizita niciodată alimentara. Apoi mai trecea uneori prin faţa ferestrei fabulosul dric al cimitirului, dric ornat cu flori negre din fier forjat, tras de cai, cu vizitiu, iar, dacă mai era şi o zi însorită, moartea avea o desăvârşită candoare a vieţii. Ce se păstrează constant prin faţa ferestrei sunt jandarmii călare, tropăind după vreun meci de duminică seara. Şi încă o imagine s-a perpetuat: aceea a ultimului tramvai nocturn, cu un singur călător în el, nu acelaşi mereu – ar fi fost frumos, desigur. Acum, toţi adolescenţii care trec prin faţa ferestrei sunt Moş Nicolae. Ei impun regretul că nu a existat acel aer de "ştiu exact ce vreau" când ne bântuia vârsta lor, dar provoacă marea bucurie ascunsă că ne-am păstrat incitantul copil interior, pe care ei l-au ucis demult cu sânge rece. Aproape că fereastra trăieşte prezentul fredonând cea mai nouă melodie a lui Jazmine Sullivan – "Bust your windows". Iar ultimul tramvai se retrage atât de tandru la depou încât aproape îţi doreşti să te calce. Prin ferestrele tutu­ror vremurilor.