Ferme, căpşuni şi poze

Într-o perioadă în care criza economică ne adânceşte tot mai mult în mormane de datorii, ne alungă insesizabil din vieţile decente cu care ne obişnuiserăm şi ne instalează un sentiment acru de nesiguranţă pe toate planurile posibile, unii se tolănesc liniştiţi în fotoliile lor. Doar au o fermă crescândă. Virtuală.

Aţi spune de netăgăduit că ne confruntăm cu multe probleme de când a pus criza stăpânire pe noi. Ba că nu mai sunt locuri de muncă vacante, ba că nu mai sunt bani ori că nu mai sunt subiecte. De discuţie, de presă, de orice fel. Ei bine, Slavă Domnului, la acest capitol nu sunt probleme. Cum să nu avem ce scrie în această epocă în care majoritatea lucrurilor sunt pe dos? Mi-a venit un impuls interior în urmă cu câteva zile, când am devenit martora unui "eveniment" aproape imposibil.

În drum spre destinaţie, un domn respectabil la vreo 40 de ani, diplomat şi elegant, mi s-a alăturat în cursa cu metroul. Aş mai adăuga la calităţile sale şi: plăcut la aspect, rafinat, discret, îmbrăcat la patru ace. Ai zice că-i o persoană importantă, până peste cap îngropată în noiane de afaceri reuşite, mai ales că ţine foarte strâns în braţe o servietă neagră, ale cărei iniţiale lasă de înţeles că este un adevărat accesoriu de firmă.

Până aici, nimic neobişnuit. Bagă mâna în buzunarul aflat în apropierea pieptului intens lucrat la sală, de unde scoate telefonul. Pardon, Iphone-ul. Îşi sună o amică/iubită/colegă/şefă, iar noi toţi, "colegii" de vagon, ascultăm involuntar discuţia acestuia cu domniţa de la capătul celălalt al... firului. Spun involuntar, pentru că trece, în câteva minute, de la tipul discret şi isteţ la unul neserios şi foarte zgomotos.

"Bună, păpuşă! Ce faci?" Suspect, pentru un tip cu un pretins înalt statut social. Lasă să curgă conversaţia pe diferite subiecte, după care aruncă bomba, la figurat: "Ai intrat aseară să-mi vezi noile poze de pe Facebook? Cum nu? Ţi-am lăsat şi offline pe mess... Şi nu mă mai întâlnesc azi cu francezii ăia care au venit la firmă. Mă duc acasă acum, trebuie să îmi mai plantez ceva pe fermă". Se face linişte. Bănuiesc că aveţi şi dumneavoastră răspunsul.

Deşi cred cu tărie că nu există mulţi oameni care să nu fi auzit cel puţin o dată de Facebook, vă scriu de unde a pornit toată această nebunie. "Feis buuc" înseamnă, prin traducere din limba engleză, "carte cu feţe". Altfel spus, e albumul de sfârşit de an şcolar realizat de elevi, pe care şi-l dăruiesc unul altuia personal. A fost creat de Mark Zuckerberg, cu scopul de a apropia oamenii.

Acest fenomen era la origine o reţea socială închisă a unor colegi, în urmă cu şase ani, urmând ca din 2006 să fie deschisă publicului larg. Deşi a fost interzisă în unele ţări din Orientul Mijlociu, aceasta a devenit imediat foarte populară, strângând cel puţin 400 de milioane de utilizatori înregistraţi din întreaga lume. Creată iniţial pentru a împărtăşi cu lumea întreagă experienţe trăite, fotografii personale ori felurite activităţi, această reţea socială gigant pune stăpânire pe tot mai multe minţi.

Deoarece poate provoaca dependenţă, unii ajung să renunţe la vieţile lor sociale, adevărate, rămânând hipnotizaţi în faţa calculatoarelor, pentru a mai ara şi cultiva pământul din fermă, pentru a culege căpşuni virtuale şi altele. Nu ştie nimeni cât elan va mai prinde acest fenomen, însă depinde de fiecare utilizator al site-ului dacă se va izola total pentru a-şi construi o fermă cu care să se mândrească la muncă/şcoală ori dacă va deschide poarta în spatele căreia a îmbătrânit. Asta dacă nu va rugini complet şi va fi prea târziu pentru a mai putea fi deschisă... (Va urma)