Festivalul George Enescu

A XXI-a ediţie a Festivalului George Enescu a început la 1 septembrie şi durează aproape o lună, până la 28 septembrie. Vor avea loc 150 de concerte, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Au venit şi vor veni, în continuare, mari orchestre ale lumii, mari dirijori sau interpreţi. În această lună, Bucureştiul este, fără îndoială, capitala muzicală a lumii. Un rol important în realizarea acestui eveniment l-a avut Ioan Holender. M-aş fi bucurat ca, la deschidere, să fie cineva din conducerea ţării, în loja oficială, alături de ministrul Daniel Barbu, pentru a-i mulţumi. Îmi aduc aminte că, în urmă cu zece ani, la ediţia din 2003 a Festivalului, i-am invitat la Palatul Victoria pe toţi cei care participaseră la organizarea acestui mare eveniment cultural, pentru a le mulţumi şi pentru a le oferi diplome de recunoştinţă.

Am impresia, în special la această ediţie, că festivalul este un fel de insulă complet separată de viaţa reală din ţară. În timp ce cântă Radu Lupu sau dirijează Daniel Barenboim, haite de câini vagabonzi sfâşie un copil de patru ani ( probabil că aşteptăm o directivă europeană sau drone americane pentru a rezolva această problemă; indienii par mai înţelepţi decât noi, ei cel puţin ţin pe străzi vaci nu câini) iar televiziunile de ştiri difuzează până la saţietate dezbateri pe chestiuni monarhice în lumea romilor sau informaţii despre accidente de circulaţie. De aceea, la Sala Palatului, ai impresia că trăieşti într-o lume paralelă, fără politică, fără DNA, fără breaking news-uri din cinci în cinci minute, fără ştiri “incendiare” din care să afli “totul” despre cum a rămas cineva fără permis de circulaţie. Acolo poţi asculta armonia sunetelor simfonice sau a unor voci minunate, scăpând de hăhăitul zilnic al lui Traian Băsescu sau de mondenităţile maneliste.

Privind din sală, de la locul meu, văd că marea majoritate a celor prezenţi au părul alb. Sunt şi tineri - mai ales instrumentişti veniţi să-şi asculte idolii, dar în mod esenţial vin la concerte cei ce aparţin unei lumi care se pregăteşte să dispară, metişi care s-au format cultural înainte de Revoluţie şi au trăit viaţa complicată a tranziţiei. Mă întreb dacă noile generaţii vor mai avea nevoie de vibraţiile născute din interpretările lui Radu Lupu sau ale lui Daniel Barenboim...