x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fiertul în suc propriu

Fiertul în suc propriu

de Petru Calapodescu    |    11 Sep 2013   •   16:16

În sfârşit, o decizie corectă, aş zice chiar înţeleaptă, din partea premierului Ponta, în privinţa tevaturii Roşia Montană: ministrul marilor proiecte (denumirea cam ciudată, cu rezonanţă parcă nord-coreeană), Dan Şova, va prezenta într-o conferinţă de presă documentele "de la originea lumii", adică de la debutul partidei. Păcat că abia acum, când scandalul e în plin, şi s-a radicalizat, iar o falie profundă a divizat brutal lumea politică şi, mai ales, societatatea românească. Frapantă şi definitorie a fost, acum câteva zille, o zicere nici barem paternalistă, cum îi e obiceiul, ci rostită cu aplomb insultător, de la tribună, de Ion Iliescu: "Băieţii din Piaţă, săracii, nu ştiu mare lucru", i-a taxat patriarhul pesedist pe miile de protestatari ieşiţi zi de zi în stradă în Bucureşti şi în alte mari oraşe. De unde şi până unde acest "săracii", care capătă nuanţa de "săraci cu duhul"? Fie spus, cam în aceeaşi categorie l-a inclus şi pe Crin Antonescu, care "se pronunţă în necunoştinţă de cauză"... Să-mi fie cu iertare, dar asta aduce aminte de modul în care, în 1990, puternicul zilei punea celor din Piaţa Universităţii eticheta de "golani", cu care nu trebuia să se dialogheze, ci "să fie lăsaţi să fiarbă în suc propriu", până vin minerii lui Cozma...

Există, din nefericire, o surzenie, o lipsă de apetenţă pentru dialogul clar şi deschis cu populaţia a guvernanţilor până şi acum, după 23 de ani, exerciţiul democratic continuând să existe doar sub forma cerşetoriei elctorale din 4 în 4 ani şi ignorarea apoi a maselor duse cu preşul. Pentru că nu altceva sunt întoarcerile la 180 de grade ale angajamentelor USL, la doar câteva luni după alegeri. Inclusiv în privinţa mineritului, a gazelor de şist etc. Au fost unii lideri din capul locului chitiţi să trişeze electoral? Sunt supuşi acum unor insuportabile presiuni externe de către "parteneri strategici" care-i fac să joace pe ca ursul pe tabla încinsă peste Ocean în favoarea unor interese private? Nu ştiu, dar în timp se va afla, iar răspunderile trebuie să rămână individuale, sub semnătură proprie. Apropo, cine şi-a permis să angajeze, în contul poporului român, miliarde de dolari penalităţi într-o afcere  aflată în stadiul de ciornă şi de pe urma căreia statul român se alege cu mai nimic? La astfel de întrebări miile de protestatari sunt îndreptăţiţi să aibă răspunsuri clare şi resonsabile, nu învăluiri de vorbe.

Conferinţa de presă anunţată de Ponta poate fi, în acest sens, un prim pas către o normalitate care ar trebui să guverneze transparenţa tuturor "marilor proiecte". Inclusiv a raporturilor cu FMI, când naţiunea trebuie informată, fie şi numai prin intermediul Parlamentului, înainte ca Guvernul şi preşedintele să semneze, bătând în cuie, agajamente financiare de lungă durată, pe seama nu a câtorva demnitari, ci sufocând cu datorii şi obligaţii întreaga ţară. Transparenţa pas cu pas ar fi fost de natură să evite dihotomia în care scindează societatea românească. Pe de altă pate, în nici un caz nu trebuie persiflaţi, chiar vituperaţi, localnicii de la Roşia. Am auzit strecurându-se ideea otrăvită că sunt cozi de topor angajate de RMGC ca pună presiune pe guvern. Nu e exclus să fie şi astfel de trâmbiţaşi gata să interpreteze contra cost mai ştiu eu ce partitură. Dar certitudinea e că zona se zbate în sărăcie, că, guvern după guvern, n-a mişcat nimeni un deget spre a-i ajuta pe moţii exasperaţi, mulţi, de sărăcie. Ba dimpotrivă, prin impunerea statutului de zona monoindustrială, a fost închisă - aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri, ori ce alternativă de dezvoltare, indiferent de felul ei.

Respingerea proiectului de lege în Parlament nu va închide scandalul. Ce mult îl va temporiza. Dar va avea şi efecte secundare parşive şi pe termen lung. Confruntările din aceste zile intre PSD şi PNL nu vor fi fi vindecate prin acoperirea cu un plasture oarecare, zăngănitul de săbii ce vor să taie USL fiind mai tare ca oricând, spre hîăhăitul sardonic din Deal. Posibil să intervină şi trocuri privind voturi de genull celui care-l vizează pe Vosganian în Senat, sau altele asemenea, DNA lucrând cu spor. Şi multe altele, având drept mobil prostirea în continuare a populaţiei. Şi a celor pro, şi a celor anti Roşia Montană.

×