Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Dacă realizezi câtă suferinţă există nu mai poţi fi vesel. Dacă realizezi câtă bucurie şi frumuseţe există nu mai poţi fi trist”, spune Alexandru Preda în cartea pe care a lansa-o recent, ”Bine ai venit”(Ed. Bo Yang). Citind cele două propoziţii aţi putea spune: ”A, dar e atât de simplu, e la mintea cocoşului, şi un copil ştie asta”! Nu vă lăsaţi înşelaţi, aş zice eu. Ceea ce e greu se ascunde în ceea ce e simplu, cum lucrurile tainice sunt întotdeauna la vedere, mult prea aproape de noi pentru a le putea vedea. Aşa stau lucrurile şi în privinţa celor două afirmaţii; ele dezvăluie taina fericirii şi a nefericirii omeneşti, pe de o parte, iar pe de altă parte ne spun că fericirea sau nefericirea nu sunt un destin, ci o alegere. E vorba despre mintea noastră, e vorba despre concentrarea minţii, despre focalizare, despre alegerea de a privi cu ochiul percepţiei către suferinţa din lume sau către frumuseţea şi bucuria din ea. Această simplă alegere a noastră face diferenţa dintre fericirea pe care o simţim şi-o vedem apoi în lumea înconjurătoare sau nefericirea şi tristeţea care ne învăluie în noi înşine şi pe care le vedem apoi peste tot. Este vorba despre ”liberul arbitru”, factorul cauzal al fericirii sau al nefericirii omeneşti.
Cu alte cuvinte, suferinţa este o consecinţă a focalizării negative a minţii, cum fericirea este o consecinţă a alegerii conştiente de a vedea frumuseţea şi bucuria care ne înconjoară. Nu ne este dat să suferim, dar alegem să suferim şi apoi credem că suferinţa ne este impusă, că suntem forţaţi să suferim, că există ceva diabolic, ceva grav , ceva rău în existenţă, ceva ce trebuie respins, ceva înfricoşător, spre care ne este teamă să privim şi, cu toate acestea, numai spre lucrurile înspăimântătoare ne îndreptăm privirile. De ce se întâmplă una ca asta? De ce simţim că ar exista o forţă a răului, care ne apasă şi ne scapă de sub control, în acelaşi timp? Ei, bine, pentru că răul pe care l-am privit în trecut s-a înregistrat în subconştient şi de acolo ne determină neclaritatea percepţiei în prezent. Pentru că ochiul percepţiei noastre e înceţoşat din pricina obişnuinţei din trecut de a selecta/ a focaliza/ a se concentra pe suferinţă şi rău. Suferinţa e consecinţa unei alegeri a percepţiei, care se repetă ca o casetă, ca un cîntec trist(uneori o viaţă întregă ne cântă melodia suferinţei), până ce vom face o alegere diferită.
Vestea bună e aceea că noi putem oricând să alegem cum anume percepem orice situaţie, orice problemă, orice fiinţă, orice rău. Vestea şi mai bună este aceea că nu avem nevoie de altcineva să fim fericiţi, aşa cum credem, aşa cum ne automăgim, ci doar de o focalizare conştientă şi permanentă a minţii către lucrurile bune şi frumoase care ne înconjoară. Aş spune că, în loc să ne căutăm parteneri de viaţă care să ne acopere golurile sufleteşti, în loc să căutăm realizări care să ne ascundă adevărul, în loc să alergăm după obiecte a căror prezenţă ne acoperă nefericirea cu un văl, ar fi o cale mai sigură şi puternică, profund vindecătoare, aceea de a face un exerciţiu premeditat de focalizare a frumuseţii şi a binelui. Zi de zi să te concentrezi asupra frumuseţii care te înconjoară te va duce către eliberarea de casetele înregistrate în subconştient şi te va face să te simţi fericit. În aceasta stă cheia vindecării cauzale, iar atunci când cauza este vindecată, bolile, fie ele psihice sau fizice, ca şi diferite probleme de viaţă, care se nasc din inconştienţă şi focalizarea suferinţei, se vor vindeca. Aşa cum spune Alexandru Preda, simplu, atât de simplu, dacă vezi, dacă eşti conştient, dacă percepi frumuseţea şi binele din jurul tău nu mai poţi fi trist”!
Citește pe Antena3.ro
