Filozofia de obertain

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Unii pierd ore bune în fiecare săptămână aşteptând autobuzul. Cu maşina personală, se pierd zilnic două-trei ceasuri în trafic. Prilejurile de a ne irosi ani din viaţă fără nici un folos sunt atât de multe, încât ar trebui să ne întrebăm cât timp se cheamă că trăim ori, mai bine zis, că nu trăim degeaba. Am făcut cândva socoteala cât stă omul la veceu în 70 de ani şi am ajuns la concluzia că regii Franţei şi ai Angliei, care ţineau consiliul de coroană în vreme ce-şi făceau nevoile pe tronul construit special în acest scop, nu erau chiar de ridiculizat. Dacă am chema în judecată primăriile şi oficiile, unde suntem siliţi să stăm ore întregi la cozi, s-ar crea un precedent legal solid, am câştiga procesele şi administraţia ar deveni mai eficientă.

Cei care ne obligă să existăm în ritmul lor leneş şi păgubos sunt mulţi, dar şi lucrurile ne mănâncă sufletul. Eu, spre exemplu, am purtat câteva decenii un război de uzură cu obertainul. Sunt convins că milioane de români nu mai ştiu ce-i acela un obertain. Istoria nouă a României pentru mine începe cu robinetul de la baie care nu se strică. N-are rost să explic ce-i obertainul. Nici nu ştiu cum se scrie corect, obertain sau obărtain. Cei care s-au chinuit reparând mereu robinetele cu obertain n-au nevoie de explicaţii, iar generaţiile din urmă nici atât. Inteligenţa tehnică a neamţului suferă adesea de prea multă seriozitate. În nevoia lor genetică de a atinge desăvârşirea tehnică, nemţii complică de multe ori lucrurile. Obertainul este o astfel de invenţie teutonă, în care, dacă o componentă nu e ca la carte, s-a dus dracului totul. Între marile câştiguri ale democraţiei, eu pun pe unul din primele locuri importul de robinete care nu se strică. Pentru mine, adevărata revoluţie română a fost trecerea de la robinetul stricat tot timpul la robinetul care nu se strică niciodată.

Pentru perfecţioniştii de apartament, un robinet care curge, oricât de tare l-ai strânge, e o problemă de filozofie şi de fizică a timpului. Datorită obertainului, timpul ni s-a curbat de atâtea ori, încât, dacă nu murea Ceauşescu, rămânea cocoşat pentru vecie. Vorbesc despre filozofie, în sensul că, în loc să cuget la treburi  importante, cum ar fi soarta omenirii, găurile negre din Calea Lactee sau sexul doamnei Nina de la contabilitate, mintea mea se înciudează până la neputinţă cu obertainul. Dacă urăsc ceva, urăsc obertainele tot atât de mult ca şi comunismul. Obertainul a fost o invenţie germană de dinainte de război, din veacul al XIX-lea, dacă nu cumva şi mai dinainte. Atunci l-am importat şi noi, însă comunismul a rămas la obertainul cu garnitură de cauciuc, în vreme ce capitalismul a evoluat la acela cu plăcuţă ceramică. Cum s-ar spune, comunismul de chiuvetă a oprit timpul în loc. Nu numai că l-a cocoşat, dar l-a ţinut şi pitic. Câţi ani de viaţă am pierdut reparând robinetele? Poate că nu ani, dar luni da.