Fisa unei meserii

Printr-un noroc, am dat, in 1991, la ceasul potrivit, in locul potrivit si cu starea de spirit potrivita peste omul potrivit.

Noroacele au ceva din jocul la loterie. Prinzi trei numere castigatoare, insa al patrulea, in loc sa fie 64, e 63. In ziua aceea, am tras, din punct de vedere profesional, lozul cel mare. Am nimerit, la New York, la o agentie de presa, unde un june de 27 de ani cumpara scump de la liber profesionisti articole pe un tipic anume, ca sa le vanda ieftin. Ca negustorul evreu, care cumpara grau toamna, platind un cent mai mult decat concurenta, ca sa-l revanda primavara, mai ieftin cu un cent decat ceilalti. Dar de trei ori mai scump decat toamna!

Agentia platea 200 de dolari pe un text, ca sa-l revanda, in aceeasi zi, cu numai 50 de dolari aparitia, insa la cateva zeci de cotidiene mici de pe toata Coasta de Est. Multul compensa cu prisosinta scumpul.

"Ce stii sa faci?", m-a intrebat tanarul negustor de articole. Nu "Ce stii sa scrii?", nu "Ce fel de ziarist esti?", nu "Ce conceptie despre lume si viata ai?", nu "Cat de apreciat esti in tara ta?". Ci doar: "Ce stii sa faci?". Cum nimeni nu-mi mai vorbise pana atunci astfel, nu aveam un raspuns. Mai ales ca, vreme de trei decenii, facusem de regula ce n-as mai fi vrut niciodata sa fac. I-am raspuns ce socoteam c-as fi putut sa fac. I-am spus ca as putea sa scriu pamflet, deci text ironic pe teme sociale de interes general si la zi de o pagina, o pagina si jumatate dactilo. "Cat timp ai putea sa faci asta?", s-a interesat americanul. Am ridicat din umeri. De unde sa fi stiut cat timp as fi rezistat, daca n-o facusem deloc? Din cat ma cunosteam si, indeosebi, din ce banuiam c-o sa fie presa romaneasca, m-am hazardat sa zic: "Toata viata. Daca mai traiesc 20 de ani, pot sa scriu, zi de zi, 20 de ani de acum inainte pamflet si povestire ironica. Chiar si pentru mult mai putini dolari decat platesti tu". "Daca poti sa faci asta - a zis proprietarul agentiei, fara sa ma gaseasca exagerat, de vreme ce el avea zeci de autori care asta faceau - esti salvat. Ai din ce sa traiesti."

Din primavara lui 1991, fac asta zi de zi si nu ma intreb ce fel de autor sunt, ce conceptie despre lume si viata am sau daca am "capacitatea de a vedea adevarul faptelor".

Chestia cu "capacitatea de a vedea adevarul faptelor" am citit-o de curand intr-o "fisa de post" pentru gazetarii de neamul meu. Am semnat fisa desi, cinstit vorbind, habar n-am daca sunt inzestrat cu acest dar, de a patrunde adanc de tot in "adevarul faptelor". Ceva, ceva reusesc, dar nu ca Balzac. Nici macar ca Marin Preda. Ar trebui, zice fisa, sa am si "capacitatea de a lua corect o decizie". Cand cumpar paine, iau numai decizii corecte. In rest insa, nu ma compar cu Napoleon. Si cu "capacitatea de a emite idei ingenioase si a le pune in aplicare" mentionata in fisa postului ar fi o problema. Formula i s-ar potrivi parca mai bine lui Einstein. Dumnezeule, de cate capacitati e nevoie, ca sa faci zilnic ce fac eu!!! Nici nu m-as fi gandit ca-s atatea! De pilda, "capacitatea intuitiva si explorativa" si "capacitatea de adaptare la orice situatie si mobilitate comportamentala". Cum s-ar zice, un Leonardo da Vinci si un Winston Churchil intr-un singur om! Nu, precis nu-s eu omul.

Eu abia de stiu sa fac povestiri si pamflete. De cat timp? De 15 ani neintrerupt. Inseamna ca n-am ce cauta la ziar? Ca nu indeplinesc cerintele fisei de post? Ba cred ca da. Cel putin una e pe potriva lui "asta stiu sa fac". Cerinta care se refera la "punctualitate si seriozitate". Sunt convins ca asa-i zice Ministerul Muncii talentului, dar se sfieste s-o spuna direct.