În ultimele ore, de la penitenciarul unde se află arestată Sorina Pintea vin vești foarte îngrijorătoare despre starea sa de sănătate.De aceea, încep rândurile de față decât dorindu-i ca Dumnezeu să îi dea sănătate și putere pentru a trece aceste grele și dureroase încercări. De fapt, aș fi vrut să scriu să scriu ,,grele,dureroase și, mai ales, nedrepte încercări’’ dar nu o fac pentru a nu fi acuzat că inferez niște ,,suspiciuni ne-rezonabile’’în legătură cu modul în care justiția procedează în cazul de față. Mai bine spus:și în cazul de față!...
Fac această mențiune pornind de la o flagrantă, dar foarte semnificativă, contradicție în termeni, care sare numaidecât în ochi oricărui om de bună credință, între două alegații care se află în materialele date publicității de către comunicatorii DNA privind cazul Sorina Pintea. Așadar, citim într-un comunicat de presă al instituției următoarele:,,În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 12.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei’’și așa mai departe. După care, tot comunicatorii DNA scriu, negru pe alb că ,,Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant delict vineri (28 februarie 2020 n.n.) de către DNA, în timp ce lua mită în biroul său’’.
Oameni buni, haideți să ne înțelegem, care și unde este adevărul? Activitatea de mituire a Sorinei Pintea ,,ar fi avut loc’’, așa după cum scriu compunătorii de comunicate într-un comunicat sau ,,a avut loc’’, așa cum scriu cred că aceiași textieri în alt comunicat? Întrebare cât se poate de corectă de vreme ce este de-acum un fapt constat acela că nu există un proces verbal întocmit imediat după ce respectiva persoană, manager al unei importante unități spitalicești din Baia Mare,Sorina Pintea, a fost surprinsă în flagrant delict. Iată o primă întrebare care își așteaptă răspuns. Răspuns de care depinde și gradul de încredere pe care îl putem avea în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea cu care făcătorii de dreptate vor cerceta cazul.
O a doua la fel de flagrantă contradicție în termeni sesizăm și în expunerea motivelor pe care le-au invocat procurorii DNA pentru a cere ținerea în arest a Sorinei Pintea pe o perioadă de 30 de zile. Mă refer, punctual, la o altă flagrantă prezumție de vinovăție și anume la susținerea că lăsarea în libertate a doamnei doctor ar putea crea o stare de profundă nemulțumire din partea opiniei publice. Desigur, nemulțumire față de lipsa unei reacții ferme a procurorilor, respectiv a judecătorilor, în ceea ce privește (nu prea dovedita!) luare de mită de care este acuzată Sorina Pintea. Mai grav, apreciază procurorii DNA iar autorii comunicatului transcriu cu rapiditate și sârguință, lăsarea în libertate sau chiar plasarea în arest la domiciliu a Sorinei Pintea ar conduce la tulburarea ordinii publice!
Din nou mă văd nevoit să folosesc dreptul democratic de a ridica două degete și de a pune o întrebare de elementar bus simț: oare, faptul că un om este arestat și apoi întemnițat 30 de zile fără să fi fost surprins în flagrant delict de către procurorii DNA și fără existe un proces verbal întocmit pe loc, imediat ce persoana respectivă a fost surprinsă asupra faptului, nu duce, automat, la slăbirea încrederii maselor largi, populare în actul de justiție? Foarte adevărat, cel puțin până acum, nu s-au înregistrat, din partea familiei, a prietenilor sau a colegilor din sistemul de sănătate ai Sorinei Pintea, acțiuni de natură să tulbure ordinea publică și, după cum sunt semnale, nu prea cred că va fi cazul. În schimb, domniei sale i-au fost transmise niscai mesaje veninoase din partea unor persoane cu care a avut ceva conflicte, plus anunțul că a fost suspendată din calitatea de membru al PSD. Într-o admirabilă antiteză cu asemenea răbufniri meschine, resentimentare, i-a parvenit un emoționant mesaj de încurajare de către doamna doctor Marcela Papici, din Satu Mare, care, la rândul ei, a făcut obiectul unor profund incorecte practici ale justițiarilor zilelor noastre. Gest cu atât mai demn de apreciat cu cât doamna doctor Papici este membră a PNL, iar doamna Pintea este( sau era?) membră a PSD.,,Mi se pare o grosolănie și o porcărie’’, califică doamna doctor Marcela Papici, maniera profund abuzivă în care au procedat, în acest caz, procurorii DNA și, mai departe, judecătorii de la Tribunalul București. Calificative care îi aparține și pe care, eventual, le-am putea atenua, dar, în nici-un caz, nu le putem contrazice decât atunci când vom avea o explicație corectă din punct de vedere juridic, implicit de una ce ține strict de domeniul logicii formale.
Iar dacă la cele scrise până acum adăugăm și faptul că Sorina Pintea suferă de o boală autoimunitară, adică o suferință cronică, provocată de perturbarea organismelor de imunitate, este de înțeles și de ce considerăm abuzivă și exagerată hotărârea judecătorilor de a o ține în arest, la penitenciar, pentru 30 de zile. La ura urmelor, ce pericol public poate prezenta pacienta Sorina Pintea pentru a nu fi fost plasată în arest la domiciliu? Întrebare pentru care nu știu să existe un răspuns credibil în afara delirului frazeologic al procurorilor DNA din care am citat ceva mai înainte. Împrejurare care, prin ea însăși, adaugă un nou și greu de contestat argument pentru a concluziona că tocmai felul în care au procedat- și în acest caz!-procurorii DNA , precum și supunerea de care au dat dovadă judecătorii față de imperativele categorice ale acestor colegi de magistratură, sunt în măsură să avertizeze, încă o dată, asupra pericolului public pe care îl prezintă justiția partizană cu comandă politică. Cu atât mai mult cu cât ,,cazul Sorina Pintea’’ vine la scurtă vreme după crasa înscenare,pretins justițiară, care l-a avut ca obiectiv pe eminentul profesor și medic Mircea Beuran.
Odinioară, Beria, căpetenia NKVD-ului stalinist, a dictat:,,Nu există persoane nevinovate, există numai persoane de care nu ne-am ocupat încă’’. Să sune, oare, mai nou, deviza DNA în ceea ce privește aducerea la ordin a incomozilor din sistemul public de sănătate tot așa? Adică:,, nu există în sistemul public de sănătate oameni nevinovați, există numai oameni de care DNA nu s-a ocupat încă?’’…