Florin Chilian - Ziduri

"Daca o iei la stanga, mori de sete, daca o iei la dreapta, mori de foame, daca te intorci, iti blestemi zilele. Daca mergi inainte, vezi parul zanelor. Tu mergi inainte?!"*

Suna frumos, nu?! Nu despre frumusete e vorba aici, decat la un prim nivel de intelegere a realitatii. Aici scrie despre liberul arbitru, despre libertatea alegerii, despre optiuni. Alegerea facuta este decisiva de fiecare data pentru pasul care va urma. Uneori nu esti decat o papusa, frumos ornata in mainile unui foarte priceput papusar. Fara vointa, fara razvratiri, fara puterea de a te impotrivi atunci cand oamenii mari te folosesc ca moneda de schimb intre ei, folosindu-te ca instrument al raului impotriva celuilalt, cand pe tine te pun sa lovesti pentru ca mai apoi sa te acuze. Parca-ti amintesti, parca ai mai trait povestea asta odata, candva, demult, cand, desi stiai ca e rau ce faci, ca nu e bine, nu aveai puterea sa te opui, ci incercai din rasputeri sa transformi raul ce erai fortat sa-l faci in bine si sa ajuti cu adevarat.

Mai e un nivel al intelegerii si de acolo rade had o teribila capcana.

De ce trebuie sa te intorci in trecut si de ce asta iti pune totul in risc? De ce trecutul nu e parte organica din tine? Vine un moment in viata cand trebuie sa alegi si sa arati ca tot ce ai spus si tot ce ai facut e adevarat si ca nu a fost o inventie a clipei sau o minciuna.

Ce se intampla insa daca nu ai libertatea optiunii? Cum se construieste un trecut, dar mai ales pentru ce motiv trebuie lasat, ingropat undeva in urma? Ce se intampla in momentul alegerii cu tine cand iti lipsesc alternativele, cand nu ai experiente de viata la care sa te poti raporta. Ce se intampla daca ai trait incuiat cu cheia si nu ti s-a permis sa vezi ca exista si alte lumi pe lume, ca starea de normalitate e alta pentru fiecare dintre noi, dar ca deasupra tuturor acestor lumi "normale" si perfect posibile exista si altceva. Ce se intampla cu tine daca nu ai ca trecut decat lumea de lacrimi in care ai fost zidit cu mare atentie si grija pentru ca nu cumva sa vezi o alta realitate si de aceea nu-ti este permis sa mergi nicaieri (la stanga), nu e voie sa vina nimeni la tine (la dreapta), nu ai voie si nu-ti este permis sa vezi ca poate exista si altceva pe lumea asta in afara zidurilor intre care de atata durere nici macar propria umbra nu se materializeaza. Atat de deplina este singuratatea, incat trecutul se compune numai din clipele ce vor veni, ucigand astfel viitorul, facand ca orice optiune sa nu existe, iar drumul sa se termine de fapt inainte de a fi fost inceput.

Daca n-ai trecut, n-ai viitor. Teribil "loc comun", socanta banalitate si totusi... Tot ce a fost, toate amintirile, toate durerile, dar mai ales toate bucuriile alaturi de toate izbanzile si esecurile, toate lacrimile si toate zambetele, toata viata de pana acum a facut ca tu sa fii ce esti in clipa asta si daca vrei sa zidesti si altceva cu adevarat in viata asta, in afara de propria viata, trebuie sa te intorci acolo, sa iti recuperezi visele ramase impietrite in durere. Trebuie sa faci pace cu tine si sa-ti recuperezi viata dintre ziduri. Acolo esti tu si nu poate fi nimic rau, purtator de nenorocire sau blestem, asa cum ai fost fortat sa crezi pentru ca inca speri, inca ai vise, dar mai ales pentru ca umbra ta nu a renuntat la tine si te sperie ingrozitor cateodata cand o vezi ca merge alaturi pe urmele pasilor tai.

Un zid se presupune ca protejeaza ceva cu atat mai fragil si mai frumos cu cat e mai gros, mai inalt si mai amenintator. Am aflat demult ceva pe cat de adevarat, pe atat de straniu. Conditia de existenta a minunii protejate cu atata strajnicie de ziduri este sa treaca un nebun de ele si sa dea foc la tot ce-i acolo inauntru.

Am crescut, nu mai suntem copii, nu mai stim adevarul, nu-l mai vedem. Am ajuns ca noi insine sa fim ziduri si nu se mai gasesc nebuni in stare sa riste tot, sa treaca dincolo de noi si sa puna foc, chiar daca asta nu ar insemna decat sa ne deschida ochii in fata unui apus de soare. Numai copiii pot vedea cele "... o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare in douazeci si patru de ore... Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor". Am crescut... ziduri.

Daniel Dragan - Drum spre Arania

**Antoine de Saint-Exupery - Micul print