Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost un timp, prin anii â90, cănd eram legaţi trup şi suflet de Fondul Monetar Internaţional. Căci ne dădea imprumuturi in valută intr-o vreme in care Romănia nu avea acces pe nici o piaţă internaţională. O intrebare era obsedantă atunci: "Cănd vin banii de la FMI?"â¦
A fost un timp, prin anii â90, cănd eram legaţi trup şi suflet de Fondul Monetar Internaţional. Căci ne dădea imprumuturi in valută intr-o vreme in care Romănia nu avea acces pe nici o piaţă internaţională. O intrebare era obsedantă atunci: "Cănd vin banii de la FMI?"⦠Apoi, după ce ni s-au deschis porţile pieţelor externe, prin â96, de la FMI aveam nevoie de undă verde. Nimeni nu se grăbea să imprumute fie statul romăn, fie companii romăneşti, decăt după ce apăreau comunicatele in care se menţiona că am făcut progrese. In tot acest timp, atitudinea noastră a fost inconstantă. Veneram FMI-ul cănd ne imprumuta bani ori ne elibera certificate de bună purtare şi il huleam ori de căte ori exercita o supraveghere severă a economiei, cu extensie in intreaga societate. Fiindcă ne ţinea din scurt, cerăndu-ne continuu să nu depăşim plafoanele nici la deficitul bugetar, nici la deficitul de cont curent, nici la inflaţie şi nici la salarii, chiar dacă ne alegeam cu un PIB modest.
Ar fi insă o exagerare să scriu astăzi că romănilor le făcea plăcere să murmure căntece antifemeiste. N-au făcut-o nici atunci cănd a răsunat corul cel mare al criticilor FMI-ului; un cor internaţional, avănd ca solişti căţiva monştri sacri ai finanţelor şi diplomaţiei mondiale, cu deosebire după explozia crizei financiare din â98-â99. Totuşi, au fost şi la noi voci - unele puternice - care au vibrat satisfăcute la o intrebare adresată pe alte meleaguri: "A ajutat FMI vreo ţară să-şi redreseze economia?". Fără să fie luate in seamă nenumăratele statistici din care reieşea un adevăr semnificativ: acela că la FMI apelează, indeosebi, ţări ale căror economii şi-au neglijat timp indelungat bolile, pănă cănd au fost atinse faze dintre cele mai grave. Pretenţiile acestor ţări au fost insă intotdeauna mari. Ele cereau să le fie inzdrăvenite intr-atăt economiile, incăt să poată alerga in curse de fond şi să le căştige. Apărătorii FMI-ului aveau insă un cu totul alt punct de vedere: ei susţineau că succes, in astfel de cazuri, inseamnă salvarea acestor economii de la prăbuşire şi invăţarea lor să meargă in cărje. Şi au fost multe ţările ce au fost invăţate să meargă ajutăndu-se de cărje.
Pănă la un punct, cazul Romăniei s-a dovedit a fi aproape identic cu al acestor ţări. Fiindcă şi economia noastră a suferit de boli neglijate multă vreme, unele foarte grave. Boli cu o istorie dramatică. Pe unele nu le-am recunoscut ani indelungaţi, deşi erau evidente. Pe altele, deşi le-am recunoscut, fie că le-am tratat cu indiferenţă, fie că nu am dus tratamentele pănă la capăt. Ce ne despărţea insă de ţările mai inainte amintite? In primul rănd, o anumită natură a economiei romăneşti, un soi de imunitate ce a ajutat-o să supravieţuiască uraganelor produse de măsuri luate adeseori "după ureche", fără nici o respectare a legităţilor raţionalităţii. O altă economie, chiar in ţări cu pieţe normale, ce ar fi fost nevoită să suporte atăta risipă, atăta dispreţ pentru performanţă, atăta lipsă de preocupare pentru eficienţă şi productivitate, fără indoială că s-ar fi prăbuşit definitiv. Economia romănească, in schimb, după căţiva ani de prăbuşire, a inceput să umble in cărje şi chiar să prindă ceva viteză. Am dovedit astfel că avem ceea ce multe ţări de pe această planetă nu au: o oarecare vitalitate. Acolo unde s-a manifestat şi voinţa de a reuşi - iar cazurile nu sunt deloc puţine, căci nu toată economia romănească umblă in cărje - , au apărut şi performanţe, şi bani, şi eficienţă.
Din nefericire insă, o foarte mare parte a economiei pare a se simţi bine in cărje. Am in vedere economia celor care au plăcerea să-şi petreacă viaţa in infirmerie: locul unde se administrează calmante şi se prelungeşte somnul. Pentru că ei nu acceptă ca bolile economiei romăneşti să fie tratate in spitale moderne, cu mijloace radicale, care ne-ar scăpa de cărje.
⦠Aşadar, intr-un moment de răscruce, cănd toate pieţele externe de capital erau inchise pentru Romănia, deşi nu aveam datorie externă, am chemat FMI-ul, am solicitat asistenţă şi bani, am incheiat cu această instituţie financiară mai multe acorduri, fără să reuşim să le ducem la bun sfărşit pe toate. Şi pentru că FMI-ul punea unele
condiţii - "Nu măriţi salariile fără productivitate!" Sau: "Nu umflaţi deficitul bugetar fără finanţare neinflaţionistă!". Ori: "Dacă nu puteţi spori exporturile, n-aveţi altă şansă de a echilibra balanţa de plăţi decăt restrăngănd importurile?" - ne-am trezit obsedaţi de o intrebare greu de inţeles: "Mai avem nevoie de FMI?"... Ce altă interpretare ar putea avea, acum, intrebarea decăt aceea că, speriaţi de criteriile de performanţă pe care această instituţie ni le impunea, voiam să scăpăm de rigori şi să ne lăfăim in somnolenţă?!
Acum, in Uniunea Europeană, formal FMI-ul nu este pentru noi altceva decăt este pentru Franţa, Germania sau Suedia. Numai că noi, faţă de ţările amintite, incă ne mai confruntăm cu nenumărate probleme incă nerezolvate. O schimbare importantă nu mai poate fi amănată. Iar rolul pe care l-a jucat mulţi ani Fondul Monetar Internaţional, acela de supraveghetor al economiei romăneşti, trebuie să fie luat acum de un "FMI" suis-generis; un sistem de autocontrol raţional care se naşte deja in noi. Numai că se naşte incet şi in dureri mari.
Ar fi insă o exagerare să scriu astăzi că romănilor le făcea plăcere să murmure căntece antifemeiste. N-au făcut-o nici atunci cănd a răsunat corul cel mare al criticilor FMI-ului; un cor internaţional, avănd ca solişti căţiva monştri sacri ai finanţelor şi diplomaţiei mondiale, cu deosebire după explozia crizei financiare din â98-â99. Totuşi, au fost şi la noi voci - unele puternice - care au vibrat satisfăcute la o intrebare adresată pe alte meleaguri: "A ajutat FMI vreo ţară să-şi redreseze economia?". Fără să fie luate in seamă nenumăratele statistici din care reieşea un adevăr semnificativ: acela că la FMI apelează, indeosebi, ţări ale căror economii şi-au neglijat timp indelungat bolile, pănă cănd au fost atinse faze dintre cele mai grave. Pretenţiile acestor ţări au fost insă intotdeauna mari. Ele cereau să le fie inzdrăvenite intr-atăt economiile, incăt să poată alerga in curse de fond şi să le căştige. Apărătorii FMI-ului aveau insă un cu totul alt punct de vedere: ei susţineau că succes, in astfel de cazuri, inseamnă salvarea acestor economii de la prăbuşire şi invăţarea lor să meargă in cărje. Şi au fost multe ţările ce au fost invăţate să meargă ajutăndu-se de cărje.
Pănă la un punct, cazul Romăniei s-a dovedit a fi aproape identic cu al acestor ţări. Fiindcă şi economia noastră a suferit de boli neglijate multă vreme, unele foarte grave. Boli cu o istorie dramatică. Pe unele nu le-am recunoscut ani indelungaţi, deşi erau evidente. Pe altele, deşi le-am recunoscut, fie că le-am tratat cu indiferenţă, fie că nu am dus tratamentele pănă la capăt. Ce ne despărţea insă de ţările mai inainte amintite? In primul rănd, o anumită natură a economiei romăneşti, un soi de imunitate ce a ajutat-o să supravieţuiască uraganelor produse de măsuri luate adeseori "după ureche", fără nici o respectare a legităţilor raţionalităţii. O altă economie, chiar in ţări cu pieţe normale, ce ar fi fost nevoită să suporte atăta risipă, atăta dispreţ pentru performanţă, atăta lipsă de preocupare pentru eficienţă şi productivitate, fără indoială că s-ar fi prăbuşit definitiv. Economia romănească, in schimb, după căţiva ani de prăbuşire, a inceput să umble in cărje şi chiar să prindă ceva viteză. Am dovedit astfel că avem ceea ce multe ţări de pe această planetă nu au: o oarecare vitalitate. Acolo unde s-a manifestat şi voinţa de a reuşi - iar cazurile nu sunt deloc puţine, căci nu toată economia romănească umblă in cărje - , au apărut şi performanţe, şi bani, şi eficienţă.
Din nefericire insă, o foarte mare parte a economiei pare a se simţi bine in cărje. Am in vedere economia celor care au plăcerea să-şi petreacă viaţa in infirmerie: locul unde se administrează calmante şi se prelungeşte somnul. Pentru că ei nu acceptă ca bolile economiei romăneşti să fie tratate in spitale moderne, cu mijloace radicale, care ne-ar scăpa de cărje.
⦠Aşadar, intr-un moment de răscruce, cănd toate pieţele externe de capital erau inchise pentru Romănia, deşi nu aveam datorie externă, am chemat FMI-ul, am solicitat asistenţă şi bani, am incheiat cu această instituţie financiară mai multe acorduri, fără să reuşim să le ducem la bun sfărşit pe toate. Şi pentru că FMI-ul punea unele
condiţii - "Nu măriţi salariile fără productivitate!" Sau: "Nu umflaţi deficitul bugetar fără finanţare neinflaţionistă!". Ori: "Dacă nu puteţi spori exporturile, n-aveţi altă şansă de a echilibra balanţa de plăţi decăt restrăngănd importurile?" - ne-am trezit obsedaţi de o intrebare greu de inţeles: "Mai avem nevoie de FMI?"... Ce altă interpretare ar putea avea, acum, intrebarea decăt aceea că, speriaţi de criteriile de performanţă pe care această instituţie ni le impunea, voiam să scăpăm de rigori şi să ne lăfăim in somnolenţă?!
Acum, in Uniunea Europeană, formal FMI-ul nu este pentru noi altceva decăt este pentru Franţa, Germania sau Suedia. Numai că noi, faţă de ţările amintite, incă ne mai confruntăm cu nenumărate probleme incă nerezolvate. O schimbare importantă nu mai poate fi amănată. Iar rolul pe care l-a jucat mulţi ani Fondul Monetar Internaţional, acela de supraveghetor al economiei romăneşti, trebuie să fie luat acum de un "FMI" suis-generis; un sistem de autocontrol raţional care se naşte deja in noi. Numai că se naşte incet şi in dureri mari.
Citește pe Antena3.ro
