x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fondurile europene nici nu mai există!

Fondurile europene nici nu mai există!

de Ilie Serbanescu    |    01 Aug 2011   •   21:00

Realitatile se incapataneaza sa probeze contrariul fata de intentiile atat ale actualei puteri, cat si ale opozitiei de a mari si urgenta accesarea fondurilor europene: rata de accesare ramane derizorie, iar cea de utilizare propriu-zisa (adica banul de la Bruxelles a fost nu doar cerut si aprobat, ci a fost chiar livrat, folosit efectiv si se afla in afara oricarui litigiu) este pur si simplu insignifianta. Si toate acestea nu doar din cauzele cele mai des invocate: absenta proiectelor eligibile, lipsa de pregatire a celor implicati in aprobari, dezinteresul politic legat de difi­cultatile de a face jonglerii clientelare cu fondurile europene, caracterul stufos al procedurilor si, nu in ultimul rand, birocratia de la Bru­xelles. Sunt insa si cauze obiective despre care nu se vorbeste sau despre care nu se vorbeste decat pe la colturi si nicidecum in clar, preferandu-se cantari politice care mai mult complica lucrurile.

Fondurile europene nu se aloca pentru realizarea proiectului, ci, daca acesta capata aprobarile necesare, se deconteaza dupa realizarea proiectului sau cel mult pe masura derularii lui. Deci, beneficiarul trebuie sa detina nu doar partea sa la cofi­nantare, ci de fapt banii pentru intre­gul proiect. Daca nu-i are – ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor –, ii poate lua de la banci. Or, la dobanzile la credite din Romania, aceasta inseamna ca iei toti banii de la Bruxelles si ii dai bancii si, chiar si asa, tot pornesti la drum cu un debit la banca. Pe buna dreptate, te intrebi daca fondurile europene destinate Romaniei sunt intr-adevar pentru Romania sau pentru bancile – de altfel toate straine – din Romania! Numai statul roman poate ocoli aceasta nefericire, caci poate lua banii pentru realizarea proiectului de la buget si, probabil, rata mica de utilizare este legata, in acest caz, de dificultatile bugetare si de posibilitatile scazute de clientelism in folosirea fondurilor europene.

Mergand insa mai in profunzime, se dezvaluie intreg scenariul fondurilor europene. Acestea sunt fonduri publice, evident in principal din partea membrilor cu contributii masive la bugetul UE, respectiv sta­tele vest-europene. Potrivit re­gulilor stabilite chiar de acestea, fondurile publice n-au voie sa se "privatizeze", caci operatiunea este taxata ca ajutor de stat, fiind interzisa, si atunci sunt destinate Romaniei (si altor noi aderenti) unde se "privatizeaza" la dis­pozitia firmelor private vest-europene care pot sa-si finanteze astfel cu fonduri de fapt publice expansiunea lor in Romania. Intreaga operatiune se face prin bancile din Romania, care sunt de fapt tot vest-europene.

Ca este asa o dovedeste un fapt aflat la vederea tuturor, dar despre care, din motive evident politice, nu se vorbeste. Structura, de altfel imposibil de schimbat, a fondurilor europene n-are nici o legatura cu nevoile economiei din Romania si oricum nu cu nevoile de schimbare a modelului ei falimentar de anexa bananiera a UE (nu exista, de pilda, fonduri europene pentru dezvoltarea industriei sau agriculturii), ci numai cu nevoile resimtite de firmele vest-europene in expansiunea lor in Romania, respectiv in infrastructura de transport si de mediu (ca sa nu cheltuiasca ele in aceste domenii).

Firmele vest-europene din Romania au si experienta, si expertiza de a accesa fondurile europene destinate Romaniei. Ramane insa o problema: de ce firmele vest-europene din Romania (si, slava Domnului, sunt destule si sunt inscrise ca persoane juridice romane!) nu se invrednicesc sa acceseze fondurile europene? Raspunsul este simplu: banii acestia nu mai exista! In conditiile crizei, au fost redistribuiti catre alte destinatii bugetare, inclusiv catre firme bancare si nebancare vest-europene ca sustinere sub diferite forme pe perioada crizei. Si este vorba despre sute de miliarde de euro.

Si in timp ce firmelor vest-europene cu implantari in tarile est-europene li s-a transmis sa o lase mai moale cu accesarea fondurilor europene, autoritatile vest-europene isi freaca de fapt mainile ca destinatarul oficial – adica tarile est-europene – n-are capacitatea de a le extrage, caci daca ar dispune de aceasta capacitate n-ar avea ce!

×