x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Formula simplă ”te iubesc”

Formula simplă ”te iubesc”

de Maria Timuc    |    06 Dec 2012   •   17:21

”Permisul de trecere spre zona păcii dincolo de orice înţelegere, spre zona vindecării şi a realizării dorinţelor, este formula simplă ”te iubesc”. Spunându-i asta Divinităţii, vă purificaţi totul în interior şi astfel veţi experimenta miracolul acestei clipe; zero limite. Ideea este să iubiţi totul. Să iubiţi kilogramele în plus, dependenţa, corpul-problemă, vecinul sau partenerul de viaţă; să iubiţi totul. Dragostea eliberează energiile blocate şi le transformă. Rostirea acestui ”te iubesc” este parola care vă ajută să trăiţi în prezenţa divinităţii”(”Zero Limite, Joe Vitale şi dr. Ihaleakala Hew Len; Ed. Meteor Plus).

Iubirea pe care o putem simţi noi înşine: iată cheia unei vindecări dincolo de orice imaginaţie, pe care dr. Ihaleakala Hew Len, citat mai sus, o prezintă şi o probează în însăşi viaţa sa, prin experienţele sale, pe care le puteţi găsi descrise detaliat în carte. Iubirea nu te face doar să te simţi mai bine, ea are putere transformatoare, purifictaoare, ea este cheia care deschide calea păcii şi a conexiunii fiinţei cu divinul. Problemele nu sunt altceva decât ”amintiri”, cum spune dr. Hew Len, programe subconştiente, care se retrezesc în relaţia cu diferiţi stimuli. Gelozia, mânia, supărarea, iritarea, frica, furia, mândria, neliniştea, angoasa, tot ce ne înspăimântă sau ne întristează în fiecare moment, nu-s altceva decât ”amintiri”. Energii create prin alegerile noastre din trecut. Existenţa se regăseşte în întregime în interiorul nostru; existenţa, cu frumuseţile şi urâţeniile ei, problemele noastre, oricât de mari ar părea ele, nu sunt altceva decât expresii ale trăirilor subconştiente sau ale îndepărtării de iubire. Orice problemă de viaţă am avea în faţa noastră, ea se regăseşte în interior, sub forma unei trăiri, căreia-i putem spune ”te iubesc” de zeci de ori sau de mii de ori. Să-i spui corpului tău gras, neplăcut, deformat sau bolnav ”te iubesc” ar putea fi soluţia vindecării lui. Căci iubirea topeşte negativitatea, emoţiile şi gândurile tensionate, durerile interioare şi pe cele fizice. Iubirea sinceră, căinţa şi iertarea au puteri pe care le putem cunoşte doar iubind, căindu-ne şi iertând sincer.

Noi credem  că problemele sunt în afara noastră. Noi credem că ne deranjează lumea, criza, lipsurile, oamenii răi, Diavolul sau Dumnezeu însuşi, dar doctorul Hew Len crede că ne deranjează doar distanţa pe care am luat-o faţă de iubire, faţă de divinitate, prin gândurile noastre, depozitate în subconştient. Alegerile minţii conştiente sunt doar două; să iubească şi să se lase purtată de inspiraţia divină sau să se supere, să se înfurie, să retrăiască amintirile dureroase, proiectând în exterior cauza problemelor. Să iubeşti tot ce-i al tău nu înseamnă doar să-ţi iubeşti calităţile, trupul mlădios, momentele de frumuseţe, părţile luminoase, ci şi pe toate cele întunecate ale tale. Să iubeşti tot ce-i întunecat în tine şi ceea ce-i întunecat afară şi pare să te întunece pe tine; iată ce înseamnă vindecare. Fără a iubi totul, fără a simţi în interior căldura, bucuria şi acceptarea pentru toate aspectele vieţii, cele ce par să ne chinuie dincolo de înţelegere şi logică, în exterior( deşi cu toţii trăim situaţii în care trăirile ne chinuiesc în absenţa unor probleme exterioare), stăm departe de sursa înţelegerii naturii experienţei. ”Te iubesc” e o poartă către adevăr, poarta regală către înălţare şi clarificare. ”Te iubesc” topeşte ura, suferinţa şi frica pentru că iubirea este lumina divină, în prezenţa căreia întunericul dispare. 

×