x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu

de Adrian Năstase    |    05 Iul 2013   •   16:37

Intr-un fel, il inteleg pe Traian Basescu. Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este “suspendat” de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, “revelatia” recensamantului si informatiile externe.

In ceea ce ma priveste, eu voi considera, din acest moment,  dupa publicarea rezultatelor recensamantului, ca trebuie sa vorbim numai despre “FOSTUL presedinte al Romaniei, Traian Basescu”.

In legatura cu afirmatiile sale de aseara, ma intreb, inca o data, ce blestem s-a abatut asupra romanilor ca au trebuit sa suporte, ca presedinte, aproape zece ani, “un  fost comunist”  mincinos si ranchiunos. Sa le luam pe rand:

1. fostul presedinte (in legatura cu criza): “Romania a avut sansa sa aiba oameni politici care…au luat tara in spate (!) si au trecut-o pe malul celalalt al crizei”.

Comentariu: bine ca nu au dus-o pe malul celalalt al oceanului…

2. fostul presedinte: “Adrian Nastase, ca sa sa fie primit la Casa Alba, a semnat cu Bechtel. Si a fost las ca sa nu recunoasca”.

Comentariu: Prima mea vizita la Casa Alba a fost in 2001, inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Am mai fost, la Casa Alba in martie 2004,, cu ocazia depunerii instrumentelor de aderare la NATO, dar decizia privind aderarea tarii noastre fusese luata inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Nici vizita din iulie 2004 in Biroul Oval nu a avut vreo legatura cu Bechtel-ul. Am considerat si consider si acum ca un contract major, “emblematic”, ar fi putut avea un impact major pentru ridicarea nivelului schimburilor economice bilaterale la nivelul relatiilor politice. Din pacate, fostul presedinte Basescu a sabotat acest contract important, blocandu-l timp de doi ani, in perioada 2005-2006 (vezi detalii in cartea mea, “Lumea, americanii si noi”). In ceea ce priveste intalnirile de la Casa Alba, poate ca fostul presedinte ne va putea lamuri vreodata cum a  avut loc intalnirea sa cu presedintele Obama, in debaraua de la iesirea din biroul vicepresedintelui Biden. In materie de lasitate, fostul presedinte poate, intr-adevar sa ne dea lectii – si cum sa-ti dai demisia in 5 minute, si cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta.

3. fostul presedinte: “Petrom cum s-a privatizat? Prin lege. Pentru ca nimeni sa nu-l poata intreba pe Adrian Nastase: cum ai dat resursele pe 30 de ani, mai omule? Dar a construit o relatie foarte buna cu socialistii austrieci.”

Comentariu: Cum s-a privatizat Petrom? Fostul presedinte se poate uita in arhiva personala. Va gasi acolo memorandumul pe care l-a semnat in anul 2000 cu Banca Mondiala, memorandum ce contine angajamentul international al Romaniei de privatizare a Petrom.  In ceea ce priveste “datul resurselor pe 30 de ani”, fostul presedinte este un mic mincinos, pentru ca el stie ca intinderea concesiunii este de 10 ani, si ca intervalul de 10 ani se incheie anul acesta. Astfel incat el poate incerca in aceasta toamna cand se rediscuta redeventele,  sa transfere aceasta concesiune, de la OMV, in baza acordului de coabitare catre clientela sa personala. Nu stiu ce legatura au socialistii austrieci cu privatizarea Petrom. Singura pe care o vad este faptul ca partidul pe care il conducea Basescu atunci facea parte  din Internationala Socialista, la fel ca si socialistii austrieci. Doresc sa-l informez pe fostul presedinte ca in perioada 2001-2004, Austria l-a avut drept cancelar pe Wolfgang Schussel, membru si presedinte al Partidului Popular Austriac, partid conservator, membru al PPE. De ce minte Basescu? Nu are rost sa-l mai intrebati.

4. fostul presedinte: “Am cumparat fregatele si ne-am intalnit cu Tony Blair”.

Comentariu: Formula “ne-am intalnit”, banuiesc, se refera la mine. In ceea ce ma priveste, m-am intalnit cu Tony Blair de nenumarate ori, si inainte si dupa “fregate”. Decizia privind cumpararea fregatelor a fost luata de militari in contextul cooperarii cu fortele NATO. Ca dovada ca singura forma de participare cu echipamente la operatiuni NATO a fost folosirea fregatelor respective in diverse operatiuni combinate.

5. fostul presedinte: “Furtul cu legislatie s-a mostenit, a facut arc peste timp (v-ati prins?) si a venit de la guvernul Nastase la guvernul Ponta. Nu sunt dispus sa tolerez”.

Comentariu : Datoriile Rompetrol au fost facute inainte de 2001, in timpul guvernarilor din care a facut parte si Basescu. Privatizarea Rompetrol s-a realizat in aceeasi perioada! Dilema pe care a trebuit sa o rezolv a fost fie falimentul Rompetrol fie transformarea datoriilor in actiuni ale statului. Am preferat a doua solutie, pastrand cateva mii de locuri de munca si transformand Rompetrol in al doilea contribuabil la bugetul tarii.

Lucrul cel mai amuzant este acela ca fostul presedinte, Traian Basescu, este cel care a promulgat Legea 89/2005 pentru aprobarea OUG 118 din 2003 privind reglementarea datoriilor Rompetrol. Este el, in felul acesta, “complice” la “furtul legislativ”?  Sau in 2005, relatiile cu Dinu Patriciu justificau “furtul”? De ce vrei sa ne minti, Traian Basescu?

Ar mai fi multe de comentat – in legatura cu turneul diplomatic in Asia (excelenta initiativa), cu faptul ca fostul presedinte nu are incredere in Moscova (se pare ca azi-noapte s-a constituit o celula de criza de catre presedintele Putin pentru a examina consecintele dramatice ale faptului ca  Traian Basescu nu are incredere in Moscova), in legatura cu “nevoia unui mandat de la Cotroceni” pentru actiunile de politica externa ale guvernului, despre Constitutie, despre Vila Dante (  a ramas ea o anexa a locuintei fostului presedinte? Nu era vorba sa fie folosita pentru activitati ale guvernului? ), si multe altele.

Nu cred ca mai trebuie sa comentez aceasta interventie publica a fostului presedinte ce poate avea ca efect subminarea pozitiei externe a premierului (“el are nevoie de ani  sa ajunga un premier macar acceptabil”) sau situatia ministrului de externe care trebuie sa plece luni la Moscova.

Sunt convins insa ca membrii guvernului dar si reprezentantii USL vor da o replica pe masura. (sursa)

×