Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noţiunea de preţ corect nu mai există decât în povestirile cu cai verzi pe pereţi. Mecanismele reale ale oricărei tranzacţionări fabrică pentru viaţa de zi cu zi preţuri conjuncturale. Preţuri urcate sau coborâte în raport cu valoarea reală a mărfii prin arta negocierii sau prin simpla întâlnire a deşteptului cu prostul. Tertipurile abil ticluite şi dibăciile meseriaşe bine puse în scenă, rafinamentul diabolic al negustorului şi trădările fac parte din spectacol şi sunt apreciate după cum se situează fiecare în raport de pagubă şi câştig. Fotbalul şi negustoria în definiţiile ei ideale nu prea se întâlnesc. Negustoria din lumea fotbalului este alterată de golăneala care caracterizează în general fenomenul, este alterată de şantajul ordinar, de procedeele primitive de evaluare a mărfii sau de marea confuzie care se face între ambalaj şi conţinutul acestuia.
Eşecul înregistrat de LPF la prima tentativă de vânzare a drepturilor de televizare a creat în lumea fotbalului reacţii-diagnostic. Banii de la televiziuni, banii ăia mulţi şi nemeritaţi, nu mai sunt, deocamdată, atât de mulţi. Strângerea garoului pe finanţele televiziunilor are efectul strangulării pentru marea majoritate a cluburilor din prima ligă. Săracii îşi strigă cinstit disperarea şi propun soluţii care să nu risipească prea mult timp. Fudulii, deşi panicaţi şi ei, mimează o linişte suverană şi propun politici musculoase. Propun să nu mai livreze televiziunilor vreun an de zile vitamina fotbal pentru ca, apoi, acestea să cerşească în genunchi şi fără pretenţii de preţ antidotul falimentului televizist.
Pledoariile oamenilor din fotbal în interes propriu, pledoarii care au aglomerat în aceste zile micile ecrane, nu fac însă altceva decât să scoată şi mai mult în evidenţă devalorizarea mărfii numită fotbal. Nu fac altceva decât să demonstreze că fotbalul produs în campionatul intern nu adună atâta audienţă câtă adună circul penibil al nemulţumiţilor. Şi mai e ceva. Să presupunem că războiul rece fotbal – televiziuni ar ajunge în faza propusă de analfabeţii negocierilor. Adică cele două părţi s-ar retrage într-o ignorare totală. Păi, ce s-ar întâmpla atunci? Unde s-ar mai reproduce plenar garizii din fotbal? Vor reinventa ei piaţa publică şi adunările populare pentru a-şi striga revolta?
Păcatele fotbalului sunt evidente. Ca şi suferinţa sa actuală. Dar la fel de adevărat este că nici păcatele şi nici suferinţa nu pot face din fotbal un adversar total inofensiv pentru televiziuni. Din această perspectivă trebuie să recunoaştem că în peisajul media din România tocmai acest fotbal şi circul care-l acompaniază a creat o oarecare inflaţie a canalelor de sport. În consecinţă, tot fotbalul, printr-un recul al expunerii sale, devine ameninţător la adresa surplusului media. Ceea ce, să recunoaştem, n-ar fi de rău. Fiindcă mult înseamnă cel mai adesea şi de proastă calitate. Spuneam cândva că performanţele fotbalului au ajuns atât de jos încât tind să egaleze performanţele presei sportive. Dincolo de exagerarea care viza doar indivizi, nişte impostori, cred cu adevărat în exagerarea inflaţionistă. De aceea pledez, fără putinţa de a acţiona concret, pentru revenirea la normalitate în ambele direcţii. Pledez pentru un preţ cât mai apropiat de valoarea mărfii. Iar dacă banii veniţi de la televiziuni nu mai sunt suficienţi pentru a asigura supravieţuirea unor micuţi ai fotbalul nu se face gaură în cer. Dimpotrivă! Mai puţine echipe în prima ligă ar însemna eliminarea atârnătorilor şi, automat, concentrarea valorilor într-un campionat cât de cât mai onorabil. Un campionat care nu ar mai da apă la moară flecarilor din presă care, rămaşi fără obiectul muncii, s-ar putea orienta către alte îndeletniciri mai pe măsura capacităţii lor de efort.
Citește pe Antena3.ro
