Fregatele britanice si distrugatorul "Basescu"

Politica externa are un pacat: e plina pana la refuz de reguli. Te constrang nu numai regulile dreptului international, nu numai normele de protocol, dar si coordonatele geografiei si istoriei, diferitele traditii ale popoarelor sau regiunilor si propriile realitati economice sau politice de acasa.

Tocmai de aceea, politica externa este un spatiu in care obtin succes mai ales cei care au rabdare. Succesele vin adesea dupa lungi perioade de constructie, pline de frustrari.

Traian Basescu are si el un pacat: nu-i plac regulile. Asa ca, odata ajuns presedinte, a inceput sa puna pe roate o politica externa pe masura felului sau de a fi. Din punct de vedere tehnic nu a fost greu, pentru ca, spre deosebire de Romania, Traian Basescu incepea de la zero. Experienta lui in domeniu era un urias teren viran pe care se putea construi orice fantezie. Ceea ce se si intampla.

In perioada campaniei electorale, actualul presedinte nu a vorbit despre acest subiect decat atunci cand nu a avut incotro, pentru ca era o zona de discurs care nu aducea voturi si nici nu ii permitea sa se simta in largul lui. Abia in final a creionat ideea axei cu Londra si Washingtonul, constructie la care multi analisti inca mai gandesc cu capul in pumni. Dar, odata ajuns la Cotroceni, Traian Basescu si-a dezvaluit strategia. Probabil ca tot atunci a si compus-o, incercand cu disperare sa iasa din banal, sa propuna lucruri inedite, pe masura unui sef de stat care vrea cu tot dinadinsul sa o rupa cu trecutul, sa inceapa o pagina noua in istoria tarii lui.

Din tot acest amalgam literaro-strategic, pe mine ma fascineaza mai ales ideea basesciana de a amplifica influenta romaneasca la Marea Neagra. Presedintele s-a aruncat asupra acestui proiect ca si cum ar crede ca, marinar fiind, respectiva intindere de apa ii este un fel de fief electoral fata de care are obligatii specifice, care trebuie respectate daca doreste sa obtina pe mai departe voturile delfinilor, stavrizilor si calcanilor.

Sa fiu bine inteles: constructiile de politica externa din zona Marii Negre nu sunt nici de neglijat si nici de luat in ras.

Ideile lui Traian Basescu despre aceasta zona, da. In fond, ce putem crede despre un om care isi justifica insistenta spunand linistit ca suntem "a doua putere la Marea Neagra"? In care din tarile riverane crede ca traieste presedintele? Rusia, Ucraina sau Turcia (care tine sub arme aproape 60.000 de marinari si controleaza Bosforul) sunt de departe inaintea noastra in orice fel de clasament. Mai rau, privirile cercurilor politice si financiare influente sunt atintite in acesti ani mai mult spre petrolul din zona Caspica decat spre partile noastre de litoral.

O constructie politica in regiune nu e nici macar ceva nou sau ceva neglijat. Ca sa nu vorbesc decat despre altii, spre finalul deceniului trecut, Emil Constantinescu a incercat tot felul de constructii trilaterale cu statele din regiune si a ambalat pana la refuz ideea unei participari romanesti la refacerea "Drumului matasii".

Dar mai e de discutat inca un aspect, deopotriva tragic si hazliu. Cu ce doreste sa devina Traian Basescu un actor important "imprejurul" marii intinderi de apa sarata? Romania nu mai are nici un fel de flota comerciala ("prietenii stiu de ce") si abia incepe sa puna la punct o flota militara compatibila cu normele NATO, prin cele doua fregate britanice achizitionate recent.

Problema navelor care au disparut e acum de competenta justitiei. Dar de ce nu exista nave nou construite? Daca e patruns de rolul Romaniei in regiune, de ce nu a reconstruit Traian Basescu o flota comerciala moderna si de dimensiuni rezonabile in perioada cat a fost ministru al Transporturilor sub cinci guverne? Daca era ceva util, nu si-a facut datoria. Daca era inutil, nu isi face datoria acum.

Nu putem deveni actori importanti si influenti in regiune alergand pe mal si facand semne cu mana spre vasele altora. Nu putem face politica adevarata la Marea Neagra sub pavilion cipriot sau liberian. Si nici nu putem face politica externa bazandu-ne numai pe amintiri din copilarie sau pe nevoia bolnavicioasa de originalitate. Regulile pe care le pomeneam la inceput se razbuna. In diplomatia mondiala e ingrijorator de usor sa devii un personaj nostim.