x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fumigenele anticoruptiei

Fumigenele anticoruptiei

de Ion Cristoiu    |    06 Dec 2005   •   00:00

"In decembrie 2004, Traian Basescu si Alianta ajungeau la guvernare. Romanii se pun pe asteptat. Au trecut lunile. Una dupa alta. Nu s-a inregistrat nici un dosar de mare coruptie, de autentica mare coruptie, deschis vreunuia din liderii PSD. Doar fumigene! Ca, de exemplu, dosarul Stenogramelor. Cand vine vorba de mare coruptie, se invoca lista celor 28 de dosare vanturata de Daniel Morar prin presa.O cacealma!"

Traian Basescu si, prin el, Alianta au ajuns la Putere denuntand huruitor coruptia guvernarii Adrian Nastase. Liderii PSD, multi dintre ei nominalizati, erau tintuiti ca jefuitori ai avutiei nationale. Dobandisera averi uriase in urma unor contracte frauduloase, prin care statul roman fusese saracit in schimbul unor comisioane infricosatoare, luasera prin privatizari scandaloase o parte insemnata din tara. Discursurile lui Traian Basescu, Theodor Stolojan, Emil Boc, Mona Musca atingeau pragul de sus al tipatului. Atat de mare se dovedea revolta lor fata de tara adusa la sapa de lemn prin coruptia la nivel inalt!

Erau insa simple acuzatii. Probele, minimele probe pentru ca justitia sa-i insface pe vinovati, lipseau. Absenta probelor era pusa, in chip previzibil, pe seama faptului ca Traian Basescu si Alianta nu aveau inca parghiile Puterii. Toti cei care au votat pe Traian Basescu si Alianta pentru ipostaza de Arhangheli anticoruptie si-au spus ca, odata parveniti la Putere, Traian Basescu si liderii Aliantei vor avea la dispozitie toate structurile insarcinate cu descoperirea probelor si, prin asta, cu intocmirea unor dosare beton: serviciile secrete de informatii, Politia, Parchetul.

In decembrie 2004, Traian Basescu si Alianta ajungeau la guvernare. Romanii se pun pe asteptat. Au trecut lunile. Una dupa alta. Nu s-a inregistrat nici un dosar de mare coruptie, de autentica mare coruptie, deschis vreunuia din liderii PSD. Doar fumigene! Ca, de exemplu, dosarul Stenogramelor.

La sase luni de la preluarea puterii, Traian Basescu declara intr-un interviu din Adevarul, 13 iunie 2005: "Am deja date cu privire la sume de bani spalate afara - si au fost identificate bancile - am date cu privire la transferul de bani din Romania facut de nume extrem de interesante. Din cate stiu s-au declansat deja procedurile pentru comisii rogatorii. Se vor face in tacere, dar se vor face".

Si din nou romanii se pun pe asteptat. Si din nou trec, iata, lunile. Una dupa alta. Suntem in decembrie 2005. N-am auzit pana acum de vreo comisie rogatorie. N-am auzit de vreun dosar penal care sa concretizeze aceste informatii. Cand vine vorba de mare coruptie, se invoca lista celor 28 de dosare vanturata de Daniel Morar prin presa. O cacealma! Pentru ca aceasta lista celebra contine dosare fie de gainarii, fie facute in urma unor manevre electorale sau politice, dosarul fraudei electorale, dosarul diguri pentru PSD, dosarul Bechtel. Dosare pe care le va spulbera pana si un judecator stagiar.

Intr-un interviu din campania electorala, Traian Basescu declara sigur pe sine:

"Este arhicunoscut faptul ca Adrian Nastase este beneficiarul la tot ce se scuteste, la tot ce se intampla, la toate privatizarile frauduloase. Nimic nu se intampla fara aprobarea lui. Adrian Nastase este tipul de om care isi primeste partea din tot ce se intampla fraudulos in economie, prin aprobari semnate de el". "Si unde-i partea asta care o primeste cum spuneti, de peste tot?" - intreaba reporterul. Raspunde Traian Basescu: "In averea declarata sau trecuta pe numele bunicii, pe numele soacrei. Putem sa o cautam si pe coasta Marii Chine, putem sa o cautam si in tablouri, si in opere de arta, putem sa o cautam si pe langa Roma". Candidatul Traian Basescu face aici un portret cutremurator. Portretul unui premier care si-a luat partea din afacerile ilegale ale altora si a dobandit astfel o avere de multimiliardar. Vine intrebarea fireasca: "Aveti probe?". Raspunde viitorul presedinte: "Avem informatii, nu avem probe. Le vom cauta dupa alegeri". A trecut un an de la aceste dezvaluiri. Adrian Nastase are deschis la PNA, in faza de urmarire prealabila, celebrul dosar Zambaccian. Un dosar despre care si Daniel Morar declara ca nu e de coruptie, deoarece la dobandirea terenului, in 1998, Adrian Nastase era in Opozitie si, in plus, influentarea justitiei in cazul Gabriel Bivolaru, de care l-a acuzat denuntul electoral al Monei Musca in august 2004, ar fi trebuit sa se faca prin procurorul care instrumenta cazul. Nimeni altul decat Daniel Morar, seful PNA de azi. In rest, nimic. Probabil ca Traian Basescu mai cauta probe!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial