Privind relatia euro-dolar imi vin in minte doua rationamente convergente. In preajma interventiei militare in Irak, unii lucratori din banci comerciale ("traders") imi spuneau ca mizeaza pe o revenire a dolarului american fata de moneda europeana; doua motive erau invocate: o victorie militara rapida si relansarea economiei americane datorita masurilor fiscale si monetare ale Administratiei republicane si, respectiv, FED-ului.
|
Fata de rationamentele evocate mai sus am exprimat rezerve, in privat si public; imi era greu sa rationalizez intarirea dolarului in conditiile in care deficitul bugetar si cel de cont curent ale economiei americane cresteau. Fluctuatii mari, este adevarat, au existat de-a lungul aprecierii euro-ului de la circa 0,90 la peste 1,36 USD in ultimii trei ani, dar tendinta a fost de nestopat. As adauga ca, dupa reuniunea din toamna lui 2004 a FMI si BM (cand euro varia intre 1,20-23 USD), voci autorizate ale finantelor publice internationale au subliniat ca este practic imposibil ca finantarea deficitelor externe ale SUA sa se faca cu un dolar mai puternic, in conditiile date.
Piata valutara internationala este considerata ca fiind cea mai eratica dintre piete, supusa influentei bogatiei fantastice de informatii de orice fel; zvonuri si "informatii privilegiate" pot induce miscari de mare amplitudine, care declanseaza efecte de turma si suprareactii (over-shooting). Si totusi, ce s-a intamplat in anii din urma demonstreaza ca fundamentalele conteaza pe pietele financiare, fie ele cuprinse adesea de ceea ce Alan Greenspan a numit "exuberanta irationala". Un macroeconomist serios nu poate sa treaca cu vederea cresteri mari de deficit bugetar si/sau de deficit extern, care in lipsa unor corectii interne adecvate exercita presiune asupra cursului monedei tarii respective.
Pe pietele valutare externe se intalnesc efecte ale dezechilibrelor comerciale cu cele ale arbitrajului pe care il fac detinatorii de capital - care cauta sa investeasca in active considerate subevaluate. De aici rezulta situatii cand tari isi pot finanta usor deficite de cont curent de peste 5% din PIB (uneori de peste 8%), intrucat plasamente financiare interne foarte remuneratorii atrag capitaluri straine importante. Iar moneda autohtona se poate chiar aprecia in asemenea conditii. Esential este insa ca aceste plasamente sa fie atractive nu conjunctural. Altminteri, aprecierea este numai temporara, fiind urmata de deprecieri considerabile.
Citește pe Antena3.ro