Gabriela Vrânceanu Firea: Curtea suspinelor

Curtea Constituţională a devenit prima putere în stat. Curtea Constituţională a fost solicitată anul acesta mai mult decât în toţi anii existenţei sale. Curtea a spus, curtea a decis, curtea ne-a luminat. Asta auzim din ce în ce mai des. Această curte, cu programul ei de alăptare, cu cele câteva ore pe zi de lucru şi cu week-end-ul prelungit – vă amintiţi când ţara ardea şi preşedintele curţii spunea că, la ei la prăvălie, programul s-a încheiat, să revenim luni spre seară pentru o decizie, când cu referendumul pentru schimbarea preşedintelui? – a ajuns, de fapt, instituţia la care fac din ce în ce mai des apel preşedintele, rămas pe funcţie, şi premierul nemuritor.

De fapt, cine conduce România? Aş răspunde fără să clipesc Curtea Constituţională. Ea decide dacă se face sau nu referendum, dacă se organizează sau nu alegeri, dacă se dau sau nu salarii majorate profesorilor. Cu un da sau cu un nu, Curtea Constituţională este pe post de suveranul care împarte legea după propriile trăiri şi percepţii, pentru că aşa îi stă bine unui rege. Numai că şi la Curtea Constituţională lucrează oameni. Oameni care sunt influenţaţi şi influenţabili de mediul politic toxic din ultima perioadă, care tocmai de aceea ajunge la mâna curţii, pentru că nu este în stare să găsească un limbaj comun între negociatori, o punte de legătură între instituţii, un minim acord pe subiectele sensibile care apar în societate.

Este aberant să vină Curtea Constituţională să spună dacă să se dea salarii profesorilor, şi să o facă doar la nivel de teorie, pentru că în practică acestea nu pot fi date din lipsa banilor. Cel puţin pentru moment. E strigător la cer cum opinia publică este manipulată, iar sute de mii de oameni sunt prostiţi la televizor, vânzându-li-se iluzii deşarte, cum că ar putea primi salarii majorate, dar nu vrea Guvernul sau ministrul de Finanţe. E-adevărat că acum, în deschiderea campaniei, a ieşit toată mizeria birocratică la suprafaţă, pentru că aşa s-a dorit, pentru că aşa au ticluit strategii din preajma lui Băsescu care, printr-un post de televiziune de pe Calea Victoriei, prefaţează de vreo două luni ceea ce avea să se răspândească apoi la nivelul tuturor instituţiilor media salariile "nesimţite" din domeniul public privat al statului. Adică acele instituţii care, deşi nu mai sunt bugetare, gestionează exclusiv resurse ale ţării, care nu pot fi desprinse şi lăsate să zboare de unele singure pe piaţă: apa, energia, gazele, aeronautica, asigurările, fondul proprietatea, construcţiile etc.

Cu alte cuvinte, care este mesajul public? Bugetul actual al României nu poate susţine creşteri salariale pentru profesori, medici, mici funcţionari. Dar, dacă retezăm veniturile "nesimţite", ia uite cum s-ar face rost de bani. Just! Ceea ce este injust e mânia proletară cu care se abordează acest subiect, care este la fel de valabil azi ca şi acum doi, patru, şase ani. Nimic nou sub soare! Guverne de-a rândul au făcut posibile aceste discrepanţe, atât în domeniul salarizării, cât şi în cel al pensiilor care variază la noi între 3 roni şi 30 de mii de roni. Şi, de asemenea, nici un parlament nu a sărit ca ars să clarifice aceste nedreptăţi din societate. Ba dimpotrivă, până prin 2003, cei mai mulţi aveau participări în Consiliile de administraţie, de unde câştigau bani frumoşti doar pentru că existau, nu pentru că ar fi făcut vreun efort pentru respectivele companii.

Una peste alta, la cât de potentă a devenit Curtea Constituţională, pentru că de la aceasta plecasem, va ajunge, probabil, să rezolve dileme şi litigii naţionale legate nu doar de buget şi PIB, ci şi de curs valutar, echilibre monetare, cont curent, datorie externă. Dacă poate, de ce nu? Dacă i se cere părerea, de ce să nu o dea? Şi mai pretindem că suntem într-un stat democratic, cu o economie de piaţă funcţională. Funcţională ca o moară stricată. Adică face mult zgomot pentru nimic.

Citește pe Antena3.ro