Gatul in lat

14 Feb 2005 • 00:00

Un recent sondaj arata faptul ca, in primele luni trecute din anul acesta, fostul partid de guvernamant, PSD, a scazut catastrofal in optiunile politice ale cetatenilor. Liderii sai sunt, de asemenea, pe o panta puternic descendenta.

Pierderea alegerilor, monumentala greseala a eliberarii lui Cozma, luptele si confuzia interna, vanatoarea cu ghinion a lui Nastase - toate acestea au adus atotputernicul partid de altadata intr-o deruta totala, intr-o pierdere de imagine tot mai accentuata din zi in zi. Daca duminica urmatoare ar avea loc alegeri anticipate, PSD-ul ar pierde vreo jumatate din fotoliile de deputati si de senatori. La alegerile pentru postul de primar al Capitalei nu au nici urma unei sanse. Asa stand lucrurile, sa vedem ce solutii de redresare au gasit mintile luminate ale partidului.

Nu e greu sa le enumeri. Fiindca nu e greu sa numeri pana la unu. Ce reformare interna, ce curatare a pegrei imbogatitilor fara margini, ce schimbare de generatie? Dar unde va credeti, stimati tovarasi? Dimpotriva. La un partid unic, o solutie unica (pe care-o stim din alte vremuri): strangerea randurilor in jurul conducatorului iubit! Absolut nimic altceva. Al cui partid este PSD-ul? Stiu si copiii: al lui Iliescu! Cine l-a condus spre atatea realizari si infaptuiri? Iliescu! Pe cine voteaza nevoiasii satelor si-ai alfabetului? Pe Iliescu, ca doar nu l-ar vota pe Nastase, cu pinacotecile lui! Pai? Atunci, mai incape loc de reflectii sau de autoevaluari? Sigur, le facem si pe-astea de ochii lumii, dar pana la urma tot la Iliescu ajungem.

Gabriel Garcia Marquez a scris candva o carte numita "Toamna patriarhului". V-o recomand cu caldura. Este vorba acolo despre tristetea cumplita a puterii. Despre faptul ca dictatorii sunt cei mai nefericiti oameni de pe pamant. Intreaga lor specie pare a suferi de un soi de melancolie scelerata, de care posesorul carnetului numarul 1 al PSD-ului nu e strain. "Uitati-i zambetul si priviti-i doar ochii", scria Cristian Tudor Popescu. Dar ati observat ca in ultima vreme patriarhul nici nu mai zambeste? I-au ramas, intr-adevar, doar ochii necrutatori, de vasilisc, hotarati sa fascineze in continuare. Ce tandem? Ce presedinte executiv? Visele roze ale lui Adrian Nastase vor ramane doar vise, pentru ca Ion Iliescu nu va-mparti puterea cu nimeni, cu atat mai putin cu un om despre care el stie sigur ceea ce noi doar banuim. Evolutia celor doi in urmatorii ani e mai mult decat previzibila: batranul patriarh isi va ruina partidul ramanandu-i unic presedinte, iar Nastase se va trage, cuminte, tot mai in urma, asemenea, candva, lui Mazilu (daca numele va mai spune ceva) cand a fost intrebat ce-a facut in ultimii cinci ani. E soarta politicienilor care nu stiu sa-si apere fundul.

PSD are deci o singura solutie, ca acele animale primitive ce nu pot evolua pentru ca s-au acoperit de o carapace. Carapacea PSD-ului este Ion Iliescu. Fara ea, partidul e vulnerabil, dar s-ar putea reforma. Cu ea, adio reforma. Este cea mai proasta solutie cu putinta. De fapt, partidul se sinucide adoptand-o. De-aceea ma-ntreb cum pot oameni ceva mai luminati (care initial au dat si semne ca vor o schimbare, ba chiar au amenintat si cu demisia in caz ca bunicuta-lup il va manca pe vanator) sa tolereze situatia care se contureaza tot mai clar in partid. Ma-ntreb retoric, pentru ca stiu raspunsul. Si-l stiti si dumneavoastra. La PSD n-au aderat oameni de caracter, ci oportunisti (ca sa folosesc un cuvant nobil; cel potrivit e "lichele") pusi pe imbogatire rapida. Cei cativa ideologi - precum Gusa - au venit, au vazut, si-au plecat. De aceea, PSD este extraordinar de slab ca partid. Nu are valori, nu are idei, nu are nimic in afara scheletului doctrinar, depasit de istorie, al lui Ion Iliescu. Daca nu ar face din nou zid in jurul lui, catelandrii si-ar pierde reteaua de afaceri si relatii care i-au facut bogati. Oricum o vor pierde, dar asa le ramane macar un strop de speranta.

Cat despre mine, nu pot fi decat incantat sa vad cum gloriosul partid isi vara singur, din nou, gatul in lat. In felul acesta, "mi-am realizat toate profetiile politice", cum scria Bacovia. Si nu pentru ca as fi cine stie ce clarvazator, ci fiindca am inteles ceea ce mi se pare a fi una dintre legile lui Murphy ale jocului odios al politicii: dintre toate solutiile posibile pentru rezolvarea unei probleme, orice partid o va alege intotdeauna pe cea mai primitiva.

Citește pe Antena3.ro