x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Gaudeamus”, castelul de cărţi

0
Autor: Marian Nazat 20 Noi 2013 - 13:55
Nici nu începusem şcoala când am păşit în librăria  din satul bunicilor. Ţin minte mirosurile  de atunci  - înţepătoare, dulcege ori  nedesluşite. Se amestecaseră de-a valma în încăperea aceea misterioasă şi mai ştiu  că m-a cuprins o molatică ameţeală. O lume de basm  mi se deszăvorâse dintr-odată în faţa ochilor miraţi. Acolo, pe rafturile de vrajă, i-am găsit pe Harap Alb şi pe Scufiţa Roşie, pe Cenuşăreasa şi Capra cu trei iezi, pe Setilă şi Flămânzilă, oho, ce mai adunătură de poveste! Îi vedeam şi le pipăiam chipurile  desenate pe hârtia lucioasă a cărţilor. Auzisem aşa, vag, despre ei, însă altceva este să-i  atingi, să-i cercetezi cu de-amănuntul şi pe îndelete. Curând, aveam să dezleg taina literelor şi uimirea mă  lua definitiv în stăpânire. Iar din uimirea asta de copil mi-am croit visul pe care nu l-aş mai vrea destrămat în veci. Aşadar, se făcea că ajunsesem castelan, însă nu orice fel de castelan. Castelul meu era construit nu din cărămidă sau piatră, ca toate celelalte, ci din cărţi felurite, în fiecare limbă a pământului. Tot ce născocise imaginaţia omului se afla în pereţii şi turnuleţele ridicate de o mână pricepută şi invizibilă. Scoteam, fără o ordine  anume, ceaslov după ceaslov,  le citeam tulburat şi lacom, pânâ la ultimul. Cu cât înaintam în etate, castelul se micşora, dispărea treptat, nu şi spaima, nu şi neliniştea. Cât despre înţelepciune, nicio  nădejde… Mă afundam şi  mai mult în îndoială, iluminarea îşi  amâna sorocul. Au  picat pe rând zidurile, crenelurile, tavanul, podurile, nimic n-a scăpat. O singură carte rămăsese neatinsă, una singură, Biblia. Îmi plănuisem s-o despoi învăţătură cu învăţătură la sfârşit, încredinţat că înăuntrul ei voi descoperi adevărul. “La ce mi-o trebui adevărul acum, la asfinţit?” m-am întrebat deodată, mângâiat de  lumina picurată dintr-un cer mai limpede ca niciodată. Am ezitat s-o deschid, să-i dau deoparte  coperta neagră şi grea...
 Mărindu-mă şi urcând în vârsta înţelegerii, într-o revelaţie  bucureşteană, am descoperit castelul  din vis.  Viu, magic, fascinant şi pestriţ, un Babilon al spiritelor înalte, vitralii spre eternitate. Purta un nume pe măsură  – Târgul de carte ”GAUDEAMUS” – şi din vârful lui atacat ireversibil de sfoiagul digitalizării pornea nemărginirea. Închipuirea că eşti propriul tău castelan, an de an, mereu mai întomnat şi demodat. 



Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de