Gazonul şi blazonul partidelor româneşti

"Ce schimbare? Schimbaţi-vă apucăturile, domnilor, reînvăţaţi cuvântul patriotism, şters azi din dicţionarul limbii române din motive de obscenitate, nu mai ţopăiţi, ca indivizi, dintr-o şatră politică în alta. Într-o ţară atât de chinuită de sărăcie şi şomaj, dată amanet pe trei generaţii de acum încolo, mai lăsaţi insultătoarea defilare cu genţi de 10.000 euro bucata"

Vânzoleală mare în  partidele  româneşti. Unele îşi schimbă şefii, altele statutul. Comisii de culţi în cap asudă la reţetele doctrinare, ca nişte bucătari intraţi în priză, găsind brusc ciorba ideologică fadă. Tineri, cam copţi şi ei, fie vorba între noi, ţipă ca din gură de şarpe - reformă, vrem reformă, să se facă reformă. În PD-L, fost PD, fost FSN, bidineaua reformatoare care trece şi prin mânuţele delicat-june ale doamnei Macovei astupă petalele trandafirului, simbol  deteriorat care nu mai cadrează cu  blazonul  de ambiţii al formaţiunii. Un fost ministru caraghios în tot ce zice şi face, care lasă impresia că înoată cu mâna stângă şi cu dreapta dă din picioare, vrea musai un simbol marinăresc, omagiu subtil  adus cârmuitorului din Deal. Altora le face cu ochiul livada cu meri europeană, pentru a se ghiftui pe gratis. La PSD, tineri avântaţi, tot cam copţi şi ăştia, vor reformă prin azvârlirea la coşul de gunoi a domnilor Iliescu, Năstase şi Hrebenciuc. Ei sunt, strigă dimpreună cu preşedintele României, o piedică în calea luminoasă a reformei. Aşa să fie oare? Păi dacă eşti pesedist eşti cu ăştia trei. Mai mult, nici n-ai fi fost pesedist dacă nu erau cei mai sus pomeniţi, fiindcă ei şi alţii ca ei au făurit lighioana asta politică numită PSD, descinsă nu doar din FSN, ci şi din istoricul partid social democrat. Îmi amintesc un banc despre gazonul englezesc devenit blazon. Unul de pe la noi semăna în curte gazon cu ambiţia de a-l face des, verde, sănătos. Ieşea mereu pipernicit şi în primăvara următoare o lua de la cap. Pregătea solul, grebla, semăna din nou. Cum faci, domnule, de ai un asemenea gazon, întreabă el un englez, vizitat acolo, în ţara lui. Cu ce-l dai, cu ce-l întreţii? Îl ud, zice englezul, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Păi tot aşa fac şi eu, zice nedumerit românul. Da, nuanţează englezul, dar eu fac treaba asta de şase sute de ani. Cam aşa e şi cu partidele noastre care sunt, cele mai multe, de vârsta aproximativă a cătăniei. Nici n-apucă bine să se înfiripe că, gata, vine unul cu reforma. Reforma e cuvânt magic cu sonorităţi docte. Zici reformă şi brusc te-ai clasat în valul înnoitor, eşti văr primar cu Coandă, descoperi, înaintea lui Columb, America. Blazatul devine  vizionar, iar vaca se prezintă pe hipodrom drept cal de curse. Nu cred că Hrebenciuc, un politician abil şi inteligent, e un obstacol în drumul spre măreţele victorii sperate al social-democraţiei aşa cum nu cred că, schimbându-şi sigla şi numele, PD-L-ul îşi va şterge şi păcatele. Cât s-a chinuit bietul Balzac să parfumeze aerul lui burghez cu unul de subtilităţi aristocratice. Nici anexata particulă "de" care i-a îmbogăţit onomastica n-a păcălit pe nimeni. Dincolo de uriaşul lui talent literar, ca om tot un necioplit a rămas.

Am convingerea că infirmităţile partidelor noastre, cu excepţia Partidului Naţional Liberal  (din ţărănişti n-a mai rămas, din păcate, decât numele), ţin de prea pronunţata inconsecvenţă, de neseriozitatea doctrinară, de trecerea de pe un crac al pantalonului pe celălalt a ideologiei, azi de stânga, mâine de dreapta, şi nu de absenţa schimbării. Ce schimbare? Schimbaţi-vă apucăturile, domnilor, reînvăţaţi cuvântul patriotism, şters azi din dicţionarul limbii române din motive de obscenitate, nu mai ţopăiţi, ca indivizi, dintr-o şatră politică în alta. Într-o ţară atât de chinuită de sărăcie şi şomaj, dată amanet pe trei generaţii de acum încolo, mai lăsaţi insultătoarea defilare cu genţi  de 10.000 euro bucata. Plimbaţi-vă cu ele la reuniunile mondene, nu la aşa-zisele consfătuiri  politice în care dezbateţi durerile ţării. Şi de ce vă reuniţi iarna musai la Poiana Braşov şi vara neapărat la Mamaia sau Neptun? La Pocreaca sau la mine la Sângeru, unde e un cămin cultural neîncălzit dar încăpător, nu s-ar putea? E mai aproape de sufletul nefardat al acestei naţii. Măi sclifosiţilor şi sclifositelor, în ţara asta se moare de foame. În spitale se moare cu zile pentru că lipsesc doctorii elementare. Copii aschilopatici  fac zilnic 15 kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoala care s-a îndepărtat de satul lor. Coborâţi o secundă din elicopter şi veţi auzi în haite urletul lupilor care nu prevesteşte nimic bun.