x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Geografia mai tare ca istoria?

0
Autor: Adrian Severin 17 Dec 2010 - 17:59

Carpaţii au despărţit imperiile europene şi euro-asiatice care s-au extins în căutarea propriei securităţi. Câmpia poloneză a fost deopotrivă culoarul de trecere pentru armatele puterilor rivale precum şi obiectul compromisurilor lor teritoriale. Aşa se explică de ce românii au învăţat arta supravieţuirii fără glorie, în timp ce polonezii au optat pentru nobleţea eşecurilor măreţe.

În acest context geografic, slăbiciunea Rusiei, pacifismul Germaniei şi introvertirea Turciei nu sunt decât stări pasagere. Odată depăşite – şi mereu s-a întâmplat aşa – tentaţia revenirii pe poziţiile pierdute readuce Europei războiul şi nefericirea actorilor locali. Întrebarea este dacă securitatea acestora din urmă este garantată de NATO şi UE? Friedman crede că nu! Între atari produse ale ingineriei politice şi forţa determinismului geografic, raţiunea geografiei iese învingătoare.

Dacă revenirea Turciei la statutul de putere regională nu ar ridica probleme, întrucât Turcia seculară va contrabalansa Rusia, preluând povara îndiguirii acesteia de pe umerii SUA, nu la fel se întâmplă cu Germania. America nu a acceptat niciodată o Europă dominată de Germania, de Rusia sau, mai rău, de amândouă. Pe de altă parte, o astfel de dominaţie a fost totdeauna fatală pentru statele central europene. Acestea pot găsi deci doar în SUA garanţia securităţii. Din nefericire, SUA sunt în prezent blocate în viesparul asiatic.

De ce ar redeveni Germania o ameninţare? Ne-o spune tot geografia. Germania are nevoie de resursele Rusiei; după cum Rusia are nevoie de tehnologia germană. Totodată, ca economie bazată pe export Germania nu poate susţine prin consum propriu dezvoltarea noilor membri ai UE, iar nemţii nu vor să le subvenţioneze creditarea spre a le susţine puterea de cumpărare sau să le îngăduie dumpingul social. De aceea, pe fundalul crizei şi al dezamagirii provocate de incoerenţa UE, Berlinul va renunţa la proiectul Germaniei europene spre a reveni la cel al Europei germane. O idee ce nu va avea succes fără cooperarea Rusiei şi care implică sacrificarea vecinătăţii lor comune. Singura soluţie pentru aceasta ar fi abandonarea iluziei europene şi constituirea unei alianţe proprii de la Baltica la Marea Neagră (Polonia, România, Slovacia, Ungaria, Bulgaria) sub protecţia SUA.

Eu însumi am pus diagnostice similare, dar tratamentul propus a fost diferit. Geografia creează aceleaşi nevoi şi oferă aceleaşi resurse. Combinarea lor în soluţii politice ţine de oameni şi de experienţa lor istorică. Ea însăşi ieşită din malaxorul istoriei, UE oferă vechilor nevoi alte oportunităţi. Oricine se poate întoarce la vechile obiceiuri de îndată ce puterea regăsită i-o permite. Identitatea de soluţie conduce, însă, la identitate de deznodământ. Ideea Europei politice poate fi deci salvată. Depinde de noi!


Serviciul de email marketing furnizat de