Produs al istoriei creat sub presiunea geografiei, tehnologia are capacitatea de a o modifica pe aceasta din urmă. Determinanta geografică dobândeşte astfel o variabilitate care conduce la mutaţii ale soluţiilor istorice. Aşa se explică de ce istoria se repetă, dar niciodată identic.
Este adevărat că securitatea energetică a Germaniei depinde de accesul la rezervele de hidrocarburi ale Rusiei. Proiectul conductei North Stream – mult criticat, întrucât ocoleşte statele baltice şi Polonia, preferând o rută submarină prin Baltica – face tocmai ca semnificaţia geopolitică a câmpiei poloneze ca spaţiu de tranzit obligatoriu între Rusia şi Germania să îşi reducă dramatismul.
Tot astfel, includerea Canalului Dunăre-Marea Neagră în culoarele de transport europene reduce importanţa Gurilor Dunării pentru controlul cărora în trecut s-au purtat războaie.
Dacă proiectele South Stream sau Nabucco vor prinde viaţă, Ucraina îşi va pierde cvasimonopolul tranzitului hidrocarburilor ruse sau central-asiatice către Europa Centrală şi prin asta o bună parte din importanţa geostrategică. Slăbită astfel economic, dar întărită sub aspectul securităţii externe (cu cât miza geopolitică este mai redusă, cu atât scade motivaţia ameninţărilor din afară), ea va trebui să îşi reevalueze strategia de supravieţuire. Pe de o parte, oligarhii legaţi în prezent de sistemul de tranzit al gazului şi petrolului îşi vor pierde influenţa şi vor trebui să accepte reformele economico-politice pe care până acum le-au blocat.
Pe de altă parte, putându-şi procura resurse energetice şi din UE (devenit tranzitarul acestora pentru Ucraina), dependenţa politică a Kievului faţă de Moscova se va diminua. În al treilea rând, obligată să caute noi soluţii pentru finanţarea dezvoltării, Ucraina va observa că politicile de coeziune ale UE nu au echivalent într-o Rusie obligată să-şi favorizeze dezvoltarea internă, iar nu să mai subvenţioneze sateliţi în vecinătatea apropiată. În ceea ce o priveşte, oferind tehnologie avansată Rusiei şi permiţându-i astfel, pentru prima dată în istorie, să impună coerenţă normativă şi operaţională uriaşei sale pieţe interne, dar constrânsă totodată, ca economie bazată pe export, să îşi lărgească propria piaţă, Germania va fi interesată într-o nouă extindere a UE spre Est.
Aceasta va include Ucraina, iar intrarea Ucrainei în UE va împinge înăuntru şi Moldova. Unei asemenea evoluţii Rusia nu ar avea de ce să i se opună, atât timp cât „modernizarea” sa lăuntrică îi va reduce insecuritatea structurală şi astfel lasă fără obiect tradiţionala sa politică a exportului de insecuritate. Dimpotrivă, Rusia, obligată de logica propriei puteri regăsite, va conchide că stabilitatea vecinilor este o garanţie a propriei stabilităţi şi securităţi.
Resuscitarea puterii germane şi ruse nu este, aşadar, neapărat premisa revenirii acestora la agresivitate şi la aranjamente geopolitice defavorabile vecinilor lor comuni din Europa Centrală.