Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se-ntampla azi cu romanii ce s-a-ntamplat cu sarbii sau polonezii acum trei decenii. E o frenezie a muncii in strainatate, oriunde si-n orice conditii. E un exod in masa catre Vest in cautarea unui El Dorado care, oricat de modest, straluceste totusi ca diamantele fata de saracia lucie de acasa.
In multe locuri din Europa, romanii au ajuns prima ca marime dintre categoriile de imigranti. Sute de mii de oameni foarte simpli, zileri, salahori, muncitoare cu ziua, femei de serviciu etc. forfotesc prin orase straine, fara sa ajunga sa le cunoasca istoria, monumentele, muzeele. Fara sa-nvete limba, fara sa le-mpartaseasca obiceiurile. La-ntoarcere, n-ar sti sa spuna ceva despre Madrid sau Torino si-n general nimic care nu se leaga de munca si de bani. Cum traiesc si cum muncesc cei mai multi dintre ei? N-as fi aflat niciodata daca din intamplare n-as cunoaste o familie foarte numeroasa care astazi este aproape in intregime in Spania.
Au plecat dintr-o zona stearpa si fara viitor. Nici un fel de locuri de munca. Primii frati au ajuns acum zece ani in Banat si s-au asezat acolo. I-au urmat altii, care-au rezistat insa cu mare greutate. Sa locuiesti in oras inseamna sa platesti chirie si sa stai cu banu-n mana tot timpul. Din ce? Femeile nu castigau in fabricile de tesaturi mai mult de trei milioane, muncind opt ore din greu. Pana la urma s-au mutat intr-un sat. Dar in satele romanesti, fie si banatene, nu poti trai. Poti doar supravietui.
Asa ca s-au dus mai departe. Rand pe rand, chemandu-se unii pe altii, batatorind cai de migratie, invatand cutumele la frontiera si-n autobuze, frati, veri si cumnati au sosit in imprejurimile Madridului si s-au pus pe munca. La negru, fireste. Fratii - zidari, faiantari, tamplari, dar la o adica gata de orice munca. Surorile si nevestele - fete in casa. Apoi? In cel mai bun caz, munca teribil de grea. Nici un ragaz, nici o bucurie. Viata la comun, intr-o camaruta inchiriata, cea mai ieftina pe
care-au gasit-o. Nici un fel de asigurari medicale. Nici un fel de drepturi. In cel mai rau caz - nimic de lucru. Saptamani, luni intregi in care nu se gaseste nimic de facut. Dar stomacul cere, si banii stransi cu infinita grija se subtiaza tot mai mult. De-aici, certuri si amaraciune. Perspectiva de a te-ntoarce cu ceva bani in tara devine foarte indepartata. Unii chiar se-ntorc fara sa fi facut nici o scofala. Altii, mai tineri sau mai norocosi, merg mai departe. Din cand in cand pun la posta bani pentru cei de acasa. Fara sa le spuna cu ce chinuri au fost castigati. Si-asa li se trece tineretea, intr-o alternanta de speranta si disperare, de lucru si de lipsa de lucru, de dor de casa si de amintire a lipsei de viitor de acasa. Unde nu se pot reintoarce, de Craciun sau de Pasti, ca sa nu fie consemnati la granita si sa li se interzica intoarcerea la munca.
Acesti oameni ce muncesc, anonimi ca furnicile, unde cu gandul nu gandesti in lume, traind ca vai de ei, refacandu-si pe alte meleaguri satul natal si neamul, traind drame personale ce nu intereseaza pe nimeni, aduc totusi in tara miliarde de euro pe an, bani buni si curati, care vor schimba fata Romaniei. Acesti lucratori cu ziua si cu umarul sunt o parte din Romania profunda despre care politicianul roman - ca si intelectualul roman - nu stie nimic si nici nu vrea sa stie.
