Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mărturisesc cu mâna pe inimă: atunci când am citit panseul domnului Emil Boc, primul minstru în exerciţie şi ministruL interimar al educaţiei: "şcoala trebuie să formeze competenţe, informaţii găsim şi pe internet!", am rămas interzis. Cum adică?- m-am întrebat, un demintar şi, mai ales, un universitar (domnia sa fiind, la bază, profesor universitar la una dintre cele mai respectabile universităţi ale României!) rupe, dintr-o singură lovitură, competenţa profesională de informaţie? Mai pe scurt: domnia sa consideră că un adevărat specialist, un om competent în domeniul său se formează pur şi simplu ciugulind informaţiile de pe internet? Atunci, cu bibliotecile şi cu lectura, cu studiul, cu neodihna cercetării- cum rămâne? Într-o primă instanţă mi-am zis că la mijloc ar fi o greşeală de transcriere. Mă rog, se mai întâmplă pe asemenea climat tensionat, unde numai la nuanţe nu le mai stă gândul celor hăituiţi de fantoşa audienţei. Dar, nu! Am citit şi am recitit fraza cu pricina, peste tot era la locul ei, neschimbată. Bătută în cuie. Doi la mână: nici de la purtătoarea de cuvânt a guvernului, de regulă atât de taciturnă !, nu am cetit vreo corectare a zicerii.
Nevroind să mă dau bătut cu una cu două, am încercat să dau de capul frazei aruncată cam pieziş de către augusta persoană. "Adică, mi-am spus, domnul premier şi profesor, a vrut să spună că o competenţă în adevăratul înţeles al cuvântului, nu se reduce doar la o bună memorie şi la o dexteritate în a recita, pe nerăsuflate, citate, date şi nume." Perfect de acord! Mai ales că, înaintea domnului premier-profesor, la noi, la români, ideea fusese spusă, fără înconjur, de către un alt redutabil profesor şi politicia, de către Mihai Ralea. Care, la rândul său, prelua vorba unui înţelept francez: "Cultura este cceea ce ne rămâne după ce am uitat totul". Paradoxul acesta, pe cât de sclipitor pe atât de profund, exprima un mare adevăr: cultura este un fel de a fi, ea se exprimă prntr-un etos printr-o anume atitudine faţă de lume. Şi, tot acum, mi-am amintiti că, prin anul *65, neuitatul nostru profesor de psiholgie Paul Popescu-Neveanu ne-a ţinut o lecţie specială despre cartea lui Ralph Linton "Fundamentul cultural al personalităţii".
Dar, din acest vis liversc m-a trezit, brusc şi neiertător, tot domnul profesor şi premier (sau viceversa?!) Emil Boc. Anume, văzând contestarea pe cât de radicală pe atât de întemeiată, a legilor prin care executivul Boc doreşte morţiş să îşi asume răspunderea- unii, mai răutăcioşi spun: "să îşi semneze actul de deces"!- mi-am pus întrebarea: "Cine au fost specialiştii în domeniul dreptului muncii pe care, onor guvernanţii, i-au consultat în cursul elaborării acestor acte normative?" Nu de alta dar, din fericire, şcoala românească de drept prenumără o pleiadă de specialişti în materie, iar mulţi dintre ei au dobândit o bine-meritată recuoaştere peste gotarele ţării. (Nu voi da nume, tocmai spre a nu fi bănuit că aş dori să le fac... publicitate. Consemnez doar faptul, ca atare.) Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am aflat că răspunsul la întrebare a fost acesta: NICI-UNUL!
În schimb, mi-a fost cu o teribilă insistenţă repetat numele unui anume domn consilier al domnului prim ministru şi profesor unoversitar. Nu contesct, un om de bună credinţă dar care, în materie de dreptul muncii, inclusiv sau mai ales în perspectiva normelor şi a reglementărilor cumunităţii europene, nu are nici-o relevanţă.
Nu vreau acum să pun paie peste foc dar nici nu pot trece sub tăcere faptul că multe dintre efectele nedorite ale respectivelor legi puteau fi evitate în cazul în care adevăraţii specialişti în materie de dreptul muncii ar fi fost consultaţi şi şi-ar fi rostit cuvântul.
Aşadar, dacă sindicatele nu au fost consultate (decât formal!) la elaborarea şi finalizare respectivelor legi, în cazul specialitşilor în domeniul dreptului muncii guvernanţii au fost mai categorici. Pur şi simplu nu i-au băgat în seamă! Cinism sau sinceritate inconştientă* Răspunsul nici că mai contează!
Pe vremuri, circula o sarcasită anecdotă:" Întrebare:Cum pune, tovarăşa academician doctor inginer accentul pe intelectuali? Răspuns: Tovarăşa nu pune nici-un accent pe intelectuali" Vroind, probabil, să evite o altă anecdotă, domnul profesor şi premier, Emil Boc, a scos, cude la sine putere, acest macabru banc:" Şcoala trebuie să formete competenţe, informaţii găsim şi pe internet".
Şi atunci,,de ce să ne mai mirăm de consecinţe?
