Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Franţa este cutremurată de greve şi demonstraţii. Principala cauză oficială a protestelor în lanţ care împing ţara în haos este reforma sistemului de pensii. Măsura cea mai contestată priveşte ridicarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani. Aceasta a adus în stradă chiar şi studenţii şi elevii care mai au o viaţă până ca pensia să devină o temă actuală.
Dacă numai asta ar fi problema, atunci se cheamă că lumea plonjează într-un periculos absurd. Indiscutabil, societatea îmbătrâneşte. Iată unul dintre rezultatele progresului: bătrâneţea este mai lungă, iar naşterile mai puţine. Un progres nedurabil, întrucât stricând echilibrele biologice a stricat şi pe cele sociale. Cei care nu mai pot produce sunt tot mai mulţi în raport cu cei care produc. Soluţia stă în a-i pune pe cei din urmă să muncească mai mult. Calculele arată că în cazul unor ţări, dacă dezechilibrele menţionate se menţin, se va ajunge ca teoretic populaţiei active să i se ceară a munci dincolo de limita speranţei de viaţă (sic!).
În ultimele decenii, omenirea a consumat fericire pe credit. Dacă băncile nu s-ar fi speriat că nu îşi vor recupera datoriile de la cei care consumau tot mai mult, producând tot mai puţin, şi panica lor nu ar fi provocat criza financiară, probabil că datoriile respective ar fi fost transferate copiilor şi nepoţilor. Pentru generaţia actuală, vestea proastă este că nu-şi poate lăsa moştenire datoriile.
Dincolo de mai multă muncă, două răspunsuri la problemele menţionate ar fi creşterea natalităţii şi facilitarea întâlnirii între forţa de muncă disponibilă şi nevoia de muncă nesatisfăcută, prin migraţie. Cel dintâi are dezavantajul că este lent şi poartă cu sine pericolul şomajului. Cel de-al doilea implică dificultatea integrării culturale. Din păcate, nu există nici disponibilitatea asumării acestor riscuri şi costuri.
Dimpotrivă, ostilitatea împotriva străinilor este pretutindeni în creştere. În Franţa şi Italia, în Olanda şi Suedia. Cancelarul Germaniei vorbeşte despre eşecul modelului intercultural german.
În Ungaria renaşte antisemitismul. Lipsiţi de securitate materială, europenii îşi caută securitatea spirituală în cadrul unor forme de socializare arhaice. Spre a face faţă crizei, ei dau frâu liber egoismului (inclusiv celui naţional), preferându-l solidarităţii. Confruntaţi cu incertitudinile, îşi contestă liderii, în loc să îi urmeze. Oligarhii nu permit redistribuirea resurselor spre a rezolva problema gravă a disparităţii globale a cererii cu corolarul său, polarizarea socială. Excluşii nu acceptă dezintoxicarea de populismul care distruge sistemul democratic. Forţele productive resping o nouă filosofie a muncii.
Iritarea iraţională a popoarelor în faţa politicilor anticriză nu se explică prin insuportabilitatea acestora, ci prin lipsa perspectivei şi a încrederii în lideri. În trecut, neliniştea socială, neîncrederea în liderii democraţi şi naţionalismul au prefaţat războiul. Acum..
