"Guvernul acesta este de rahat"

Cele 20 de miliarde de euro, pe care deja le vedem risipite în fel şi chip înainte de a le lua, confiscă România ca stat. Ne anulează ca popor. Banii, pe principiul suveicii, se întorc în ţările care diriguiesc în forţă viaţa planetei, iar datoria va fi achitată de amărăştenii de români într-un termen scadent care survolează preşedinţia (visată dublă) lui Traian Băsescu.

Că lui Traian Băsescu nu-i pasă nici de mumă-sa când e vorba de interesele lui, o ştiu demult. Ceea ce mă îngrozeşte e că nimeni - sau aproape nimeni - nu suflă o vorbă despre această catastrofă naţională, care ne va distruge ca un cutremur.


În vremea preşedintelui chilian Allende, la o manifestaţie publică, prin faţa tribunei oficiale trece, între alţii, un bărbat cu o pancartă pe care scrisese mare "Guvernul acesta este de rahat". Şi urmau nişte cuvinte de genul "dar ce contează, este al meu". Preşedintele Salvador Allende coboară şi îl salută pe acel bărbat, ceea ce ar fi putut să însemne "Ai dreptate, asta e".

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă demonstrantul ar fi scris pe pancartă "Preşedintele acesta este de rahat, dar ce contează, eu l-am ales". Marele prozator Gabriel Garcia Marquez, cel care ne povesteşte întâmplarea în romanul-reportaj "Aventura lui Miguel Littin, clandestin în Chile" nu ne răspunde. Regizorul Littin, exilat din republica sud-americană, era un admirator al democratului Allende, care şi-a sfârşit viaţa politică - şi nu doar viaţa politică - cu ţeasta sfărâmată sub ciomegele milita­rilor celui care avea să fie dictatorul Augusto Pinochet. Scriu asta nu pentru că ar exista vreo legătură, Doamne fereşte, între viaţa politică sud-americană de la coada mileniului trecut şi cea din România de la începutul mileniului III. Pur şi simplu, mi-a rămas în minte acest pasaj dintr-o lectură. Se nimereşte să-ţi răsară în cap uneori un vers pierdut dintr-o lectură adolescentă sau un fragment dintr-un roman citit ieri. Dar să ne în­toar­cem la ale noastre. Am citit săptă­mâna trecută, îngrozit, câteva analize ale lui Ilie Şerbănescu, ziarist (cred că am lucrat câteva luni împreună), ministru un timp, analist de chestiuni economice şi de gologani. El explică deştept cum e cu împrumutul făcut de Traian Băsescu în numele românilor, cea mai mare îndatorare a acestui popor de la Burebista încoace.  Cele 20 de miliarde de euro, pe care deja le vedem risipite în fel şi chip înainte de a le lua, confiscă România ca stat. Ne anulează ca popor. Banii, pe principiul suveicii, se întorc în ţările care diriguiesc în forţă viaţa planetei, iar datoria va fi achitată de amărăştenii de români într-un termen scadent care survolează preşedinţia (visată dublă) lui Traian Băsescu. Că lui Traian Băsescu nu-i pasă nici de mumă-sa când e vorba de interesele lui, o ştiu demult. Ceea ce mă îngrozeşte e că nimeni - sau aproape nimeni - nu suflă o vorbă despre această catastrofă naţională, care ne va distruge ca un cutremur. Nu cutremurul de 5,3 grade de sâmbătă seară, ci cel de 8,2 anunţat de unii seismologi de peste Ocean. Preşedintele României asudă într-o costisitoare campanie electorală. Dimineaţă este în Bucovina şi după masă pe litoral, mereu în şamponul şi clăbucul mulţimii. În elicopterul care-l cară dintr-o parte în alta a ţării nu mai e însoţit de Elena Udrea, blonda cu care-şi consuma nopţile la Golden Blitz, ci de nevasta Maria şi fiica mezină, cea şcolită în bar şi licenţiată în discotecă, viitorul nostru cap luminat de la Bruxelles. La mesele la care se aşază, întrebat cu ce vrea să fie servit, Traian Băsescu răs­punde invariabil cu apă plată. A dispărut spirtul scoţian. Te apucă greaţa.

Mă întorc la cartea lui Gabriel Garcia Marquez. Iată un citat care se nimereşte pe neliniştile mele: "Datoria externă a statului Chile, care în ultimul an de guvernare a lui Allende era de 4 miliarde, a ajuns acum la aproape 23 de miliarde de dolari. E suficient să dai o raită prin pieţele populare de pe malurile Râului Mapucho ca să afli costul social al acestei risipe de 19 miliarde de dolari. Căci miracolul militar (e vorba de dictatura lui Pinochet - n.n.) a îmbogăţit şi mai mult un mic număr de bogaţi şi i-a sărăcit pe restul chilienilor".