Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit concepţiei băsesciene, preşedintele e un înţelept, un filosof. El e creierul naţiunii. Punerea în practică a rezultatelor gândirii lui o face Guvernul, instrument docil, fertil şi umil al acestui şuvoi de înţelepciune. Guvernul e acel grup de oameni care face legătura între gândul băsescian şi fapta românească.
Aşa ne-a spus însuşi preşedintele, analizându-şi mandatul. Guvernul Tăriceanu, mai ales în ultimii săi doi ani, nu a fost un asemenea instrument al politicilor prezidenţiale. Situaţia s-ar fi remediat abia anul acesta, când Emil Boc şi criza economică au pus din nou la lucru filosofia titanului din Mihăileanu.
În gândirea politică europeană, acest model reprezintă un mare salt înainte. Pretutindeni împrejurul nostru, până acum, guvernele au fost şi sunt expresia voinţei politice a parlamentelor, a căror configuraţie e determinată prin vot de cetăţeni. Ele urmăresc îndeplinirea unui program politic votat de Legislativ. Nicăieri, nimănui nu i-a trecut prin minte că un guvern ar trebui să fie instrumentul prin care preşedintele îşi pune în aplicare ideile în domenii pentru care nu are nici o competenţă. Nici la noi, cel puţin conform Constituţiei nereformate încă.
În felul ăsta, ţara e condusă printr-un mecanism pe cât de original, pe atât de complicat. Şeful statului face comisii care elaborează rapoarte, rapoartele sunt trimise la Guvern şi la Parlament, iar miniştrii de resort trebuie să pună în mişcare concluziile rapoartelor. Învăţământul a fost până azi marea obsesie prezidenţială, dar, în perspectiva apocaliptică a unui nou mandat, Traian Băsescu ne promite deja politici personale şi în sănătate, şi în domeniul irigaţiilor sau al patrimoniului (nu familial, ci cultural) şi aşa mai departe. De fapt, curios lucru, domeniile în care se exersează cu precădere gândul prezidenţial urmăresc atent zonele care, potrivit sondajelor, preocupă cel mai mult electoratul.
Sigur, nefiind un practician, ci un filosof, Băsescu nu poate fi chemat să răspundă la o întrebare simplă: de ce anul acesta, când Guvernul e un instrument al său, rezultatele luptei cu criza, în măsura în care există, sunt atât de proaste?
Pentru preşedinte rămâne esenţială însă ordinea lumii. Fiecare instituţie şi fiecare individ trebuie puşi la locul lor. Cine e cu el primeşte aplauze, justificări pentru insuccese şi promovări ori de câte ori se poate. Cine e împotriva lui e pus la colţ pe coji de nucă. A fi împotriva lui nu înseamnă neapărat o atitudine de sfidare personală. E suficient să exprimi din greşeală idei diferite de băsescianismul clasic şi pur.
Aţi remarcat că, în uriaşul său raport din Parlament, preşedintele a declarat senin că a pus în fruntea serviciilor de informaţii "reprezentanţi ai opoziţiei"? Asta era valabil la SRI, dar la SIE a fost numit director un distins reprezentant al PNL, partid aflat atunci la guvernare. Traian Băsescu n-a minţit. La guvernare fiind, liberalii erau totuşi în opoziţie, pentru că se opuneau gândirii şi voinţei lui.
Citește pe Antena3.ro
Fără să fi modificat un rând din Constituţie, noi trăim deja într-un fel de autoritarism psihologic în care puterea preşedintelui e amplificată ilegal şi inutil de slăbiciunea acoliţilor săi. Pentru ca Guvernul să fie cu adevărat "instrumentul preşedintelui", nu e nevoie de alte legi. Doar de un premier gata să accepte, cu graţie şi recunoştinţă, această situaţie.
P.S. Unii reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti l-au votat pe Băsescu, distrugătorul "sistemului ticăloşit". Iată că acum, după cinci ani - ne spune Băsescu însuşi -, "sistemul ticăloşit" scoate, din nou, capul la lumină. Înţelegem, în sfârşit: "sistemul ticăloşit" (cu variante - "Banda celor 322" etc.) i-a desemnat şi-i desemnează şi în prezent, în timpul regimului Băsescu, pe toţi cei care au păreri diferite de cele ale căpitanului-şef de echipaj.
