Şedinţele de guvern vor dezvălui, atunci când stenogramele vor fi publice, poziţia intransigentă a lui Florin Georgescu faţă de cererile minştrilor de finanţări suplimentare sau pentru demararea unor proiecte considerate risipă de vicepremier. Ponta a fost “păzit” astfel de “dulăul Finanţelor” de a da curs tendinţelor populiste care i-au adus catalogarea de a fi condus un guvern care nu a derapat la capitolul cheltuieli publice. Florin Georgescu a devenit rapid după preluarea mandatului “mâna strânsă” a Guvernului, ceea ce nu i-a adus simpatia în rândul colegilor de cabinet. De altfel, întreaga sa carieră de slujbaş al statului nu este presărată cu multe prietenii. În schimb a fost considerat cel mai eficient ministru din Cabinetul Văcăroiu, atingând cel mai bun procent de colectare a veniturilor statului din ultimii 20 de ani.
Poziţia din Banca Naţională a României de prim-viceguvernator l-au pregătit în anii crizei pentru confruntările politice la care a fost obligat să participe în ultimele şase luni.
Pe lângă rolul de “scoţian” jucat în relaţia cu ceilalţi miniştri, Florin Georgescu a avut şi experienţa necesară de a “absorbi” şocurile pe care Fondul Monetar Internaţional le-ar fi transmis în economie în urma amânării unor măsuri anterior asumate.
Cum va arăta Guvernul Ponta 2 fără această mână strânsă?
Desigur, cineva trebuie să asigure cheltuirea chibzuită a banilor, dar acel “cineva” este foarte greu de găsit. Pentru că lui Florin Georgescu nu-i sufla nimeni în ciorbă, acum există tentaţia unor miniştri “sufocaţi” de rigoarea băiatului din cartierul Ferentari să recomande o persoană “mai înţelegătoare”. Primii care se văd eliberaţi de constrângerile lui Georgescu şi ar vrea să respire spre banul public apar în zona de influenţă Ruşanu-Fenechiu. Îi va putea ţine Ponta în frâu pe băieţii cheltuitori fără o “mână strânsă” de autoritatea lui Florin Georgescu?
S-a văzut în aceste ultime luni că în bucătăria Executivului a contat în primul rând fermitatea vicepremierului mai mult decât cea a primului-ministru, aplecat excesiv spre lupta politică dusă pe trei fronturi – cu Băsescu, bătălia electorală şi lupta cu presiunile externe din partea PPE. Pentru asta nu ştiu dacă premierul i-a mulţumit destul lui Florin Georgescu.
În noul Executiv, cine îi va ţine “spatele” lui Ponta?
Citește pe Antena3.ro

