Haitiul românesc

Politicieni, vedete, miliardari s-au înghesuit, duminică, să-şi ajute televizat aproapele haitian. Frumos şi lăudabil, dacă cel din România nu i-ar lăsa în general complet indiferenţi.

Se pare că "lumea bună" de la noi suferă de un straniu prezbitism: vede mult mai limpede tragediile petrecute la mii de kilometri depărtare decât pe cele de sub nasul ei. Se suspină telegenic pentru suferinţelor sinistraţilor din Antile, dar ştirea că, într-o singură noapte, patru români au murit de frig nu provoacă nici o emoţie.

Dezastrul, sărăcia, disperarea sunt realităţi cotidiene în multe locuri din ţara noastră europeană. Copii flămânzi, şcoli prăbuşite şi spitale în ruină avem din plin, deşi singura calamitate care ne-a lovit e proasta guvernare. Mă tem că numărul pensionarilor care au murit cu zile ucişi de dilema alegerii între hrană, întreţinere şi medicamente îl depăşeşte pe cel al victimelor cutremurului haitian.

Chiar statisticile Ministrului de Finanţe demonstrează că multe pensii sunt pur şi simplu prea mici ca să asigure supravieţuirea. Sebastian Vlădescu vede partea pozitivă a acestei grozăvii: mai mulţi bani la buget, fiindcă "ies din sistem", accelerat, cei de la care statul nu colectează impozite.

Iată că până şi moartea în proporţie de masă e percepută diferit în funcţie de locul unde se petrece. La alţii, e o tragedie sfâşietoare. La noi, o oportunitate economică. Mutrele îndurerate şi aerele filantropice afişate la teledonul de duminică devin, în acest context, o dezgustătoare ipocrizie.

Traian Băsescu şi-a sacrificat leafa pe o lună pentru sinistraţii din Haiti. Adriean Videanu i-a urmat grabnic exemplul. Costel Căşuneanu, "Regele asfaltului" dintr-o ţară fără drumuri, a donat generos 10.000 de euro - cât costă probabil un schimb de ulei la bolidul fiului său. Generalul Gabriel Oprea, recompensat cu funcţia de ministru al Apărării după dezertarea din PSD, a venit în persoană să execute exerciţiul de caritate sub lumina reflectoarelor.

Să vadă naţiunea că elitele sale ştiu ce înseamnă solidaritatea cu cei aflaţi în nevoie! În plus, să se consoleze cu gândul că se poate şi mai rău. Dacă, Doamne fereşte, ne loveşte şi un cutremur? Prin comparaţie, spectrul şomajului ar trebui să pară brusc mai puţin înspăimântător...

Pentru milioanele de năpăstuiţi din România nu se va organiza vreun teledon, deşi titlul "Copiii haosului" ni s-ar potrivi de minune şi nouă. Ar fi, însă, zadarnic să contăm pe solidaritatea celor bogaţi şi puternici. Filantropii noştri de paradă bagă mâna-n buzunar doar în faţa camerelor de filmat. În buzunarul propriu. În cel al contribuabilului nu obosesc niciodată să scotocească. Tot noi le plătim şi pomenile electorale, şi exerciţiile de imagine.