PAMFLETE CORDIALE
Cu fiecare nou impuls către debirocratizare, la Bucureşti şi în împrejurimi, birocraţia sporeşte. Câteva zeci de mii de înalţi funcţionari publici aveau obligaţia să aducă în ţară, anul trecut, trei miliarde de euro spre folosul general. N-au adus nici a zecea parte. Acei bani sunt pierduţi. Dar înalţii funcţionari publici şi-au primit salariile şi sunt liniştiţi. Salariile lor sunt mult mai mici decât veniturile lor. Dar ei au fost plătiţi de două ori mai mult, pentru că erau decisivi în acţiunea de preluare a fondurilor europene. Fonduri pe care nu le-au preluat. Salarii pe care le-au primit.
Dacă n-ar fi atât de trist şi de sărăcit, poporul român ar trăi sub ameninţarea că poate muri de râs, contemplând comedia politică de pe scena pe care tot el, poporul român, o plăteşte. De fapt, în această ţară, în această societate feudalistă, e mult mai multă birocraţie decât popor propriu-zis. Cu fiecare nou impuls către debirocratizare, la Bucureşti şi în împrejurimi, birocraţia sporeşte. Câteva zeci de mii de înalţi funcţionari publici aveau obligaţia să aducă în ţară, anul trecut, trei miliarde de euro spre folosul general. N-au adus nici a zecea parte. Acei bani sunt pierduţi. Dar înalţii funcţionari publici şi-au primit salariile şi sunt liniştiţi.
Salariile lor sunt mult mai mici decât veniturile lor. Dar ei au fost plătiţi de două ori mai mult, pentru că erau decisivi în acţiunea de preluare a fondurilor europene. Fonduri pe care nu le-au preluat. Salarii pe care le-au primit. Când vine vorba însă de perspective salariale reduse, aceşti funcţionari înalţi devin principiali şi democratici. Dacă brutarul nu face pâine, el nici nu poate vinde pâine şi nici nu are de unde să facă rost de bani pentru el şi pentru familia lui. Dacă înalţii funcţionari publici nu aduc banii la care are dreptul această ţară şi pentru aducerea cărora sunt plătiţi, ei au din ce trăi, cu asupra de măsură. Competiţia valorilor nu funcţionează în domeniul în care lucrează sau se fac ei că lucrează.
Dar deasupra înalţilor funcţionari publici sunt secretarii de stat şi miniştrii. Şi premierul. Cu guvernul lui cu tot. Şi preşedintele. Nici aceştia nu au păţit nimic, pentru că nu au făcut ceea ce erau datori să facă: să pună în mişcare mecanismele pentru fondurile europene. Întrebaţi de motivele acestei pagube, ei răspund, indiferent de culoarea politică şi de guvernul din care fac parte, cam în acelaşi fel, descriind situaţia, înfierând-o, acuzându-i pe ceilalţi, dar primindu-şi salariile şi veniturile, fără pauză.
Unii dintre ei sunt şi buni analişti. Îi excede capacitatea de a înţelege realitatea lucid. Dar numai analiza nu ajunge, chiar când e corectă. Ipocriţii respectivi au comportamentul unor critici de artă care trec printr-o expoziţie asupra căreia emit opinii. Dar responsabilitatea lor care e? La ce ne foloseşte permanenta înţelepciune retroactivă? Cu ce ne încălzeşte împrejurarea că ştim că ne prăbuşim? N-are nimeni o propunere cât de cât realistă despre ce ar trebui să facem ca să nu ne prăbuşim? Ţin minte un banc despre un şofer aflat la volan care, în marşarier, încerca să-şi bage maşina în curte, în timp ce vecinul său îl îndruma de lângă unul din stâlpii porţii: "Aşa, aşa, puţin mai la dreapta, poftim, puţin mai la stânga...". "În acea clipă, şoferul a izbit maşina de gardul de beton. Înţeleptul, care-l condusese prin exclamaţii şi urale, i-a strigat atunci: "Coboară şi vezi ce-ai făcut!". Cam aşa apar unele peisaje politice româneşti. Paradox istoric: după câteva decenii de luptă pe viaţă şi mai ales pe moarte – deja întâmplată – cu comunismul (dispărut din România acum 20 de ani), domnii Băsescu şi Boc fac toate eforturile pentru a restaura ceea ce era cel mai rău şi sufocant în societatea comunistă în scăpătare, distrugând dânşii prin tot felul de mijloace birocratice competiţia valorilor. Premierul dezvoltă teorii ale salvării banului public prin aplatizarea, prin nivelarea, prin înghesuirea tuturor categoriilor şi indivizilor într-un perimetru strâmt şi irespirabil. Egalizare în jos! Tocmai virtutea capitalismului, plătită scump de diverse scăderi de fond ale sale, este eliminată din joc. Păi, atunci, de ce a mai avut loc toată această tărăşenie? De ce atâta sânge? De ce atâtea jertfe? Se observă că reglementările actualului Guvern blochează orice performanţă la nivelul întregii societăţi. Nebunia de a se încerca desfiinţarea legii drepturilor de autor a mai fost încercată şi ea la mijlocul anilor ’70 de doamna Ceauşescu şi însuşită pentru un timp de domnul Ceauşescu. Pentru 2-3 ani s-a încercat eliminarea drepturilor de autor din practica presei. Acea catastrofă incipientă pare a fi absorbită, ca să fie desăvârşită de liderii actuali, în personalităţile cărora dau în spic treptat seminţele bolşevismului, securismului şi uasecerismului. Sigur că birocraţia trebuie redusă drastic. Sigur că salariile la stat trebuie să respecte potenţa financiară a ţării şi scara valorilor, de care oamenii au nevoie. Avea dreptate ministrul de Interne Dragnea să fie supărat că i se creează greutăţi când e să răsplătească o realizare excepţională a unor oameni din subordinea sa. Trebuie rigoare, dar şi flexibilitate, ca să nu se scârbească şi puţinii eroi ai zilelor noastre de felul în care sunt trataţi. Dar mai e un aspect: nu doar banii, atâţia câţi s-au pierdut prin cotloanele birocraţiei şi ale abuzului ministerial, prin agenţiile inutile şi prin luxul sfidător, ci şi felul în care s-au scurs banii statului către diverşi particulari, îmbogăţiţi de război (dacă şi revoluţia e un război) şi care, prin uriaşa lor disponibilitate bănească – pot hotărî soarta alegerilor locale sau generale. Cum s-au scurs şi prin cine? Premierul Boc ar putea să analizeze şi felul în care, de exemplu, dl Paskani din Cluj-Napoca a ajuns unul dintre cei mai puternici privaţi din Transilvania. Acolo nu sunt banii noştri? Dacă nu sunt, să se precizeze aceasta. Dar dacă sunt, cum s-a întâmplat să ajungă toţi, grămadă, la înzestratul baci îndemânatic, al unei singure turme, protejate (boc-boc) de însuşi lupul moralist?
Citește pe Antena3.ro