x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Haznaua, simbolul tragic al existenţei noastre!

0
Autor: Ştefan Mitroi 13 Mar 2012 - 21:00
Intr-o celebra nuvela a lui Du­mi­tru Radu Popescu, "Duios Anastasia trecea", personajul principal isi gaseste sfarsitul cazand intr-o haz­na. Multa vreme am crezut ca asa ceva nu se poate intampla in reali­tate, ci numai in fictiune.

De data aceasta, este vorba de viata unei fetite, o fetita care vruse­se doar atat, sa se joace. Ea stia ca se afla in curtea scolii, nu intr-un loc in care ar putea muri. Unde ar trebui cautati vinovatii? In scoala cu pricina? In satul in care se afla scoala? In mediul rural de care apartine satul? In realitatea de care apartine acest mediu? Sau in fictiunea in care s-a transformat aceasta realitate? Nu era nevoie sa cada trei copii intr-o hazna, pentru a ne da seama cat de urat miroase existanta noastra, o existenta al carei simbol tragic este, of, Doamne, chiar haznaua! Traim intr-o tara in care nu s-a terminat inca Evul Mediu. De altfel, tragedia care sta la originea randurilor de fata pare desprinsa din cronicile acestui ev. Doar ca executiile nu se mai fac in piata publica si ca media de varsta a celor condamnati la moarte a scazut considerabil. Ce faceau inainte calaii fac astazi nepasarea guvernantilor, tuturor guvernantilor de pana acum, fata de precaritatea conditiilor in care traiesc locuitorii satelor, apoi usu­rin­ta cu care li se spune o data la patru ani acestora c-a sosit, in fine, timpul sa traiasca mai bine. Mai bine insemnand strazi asfaltate in loc de drumuri de pamant, apa la robinet in loc de apa carata cu va­dra de la fantana, toaleta in casa in loc de privata in curte, scoli mo­der­­ne in loc de sali de clasa unde cal­dura din sobe nu castiga aproa­pe nicidata batalia cu igrasia din pe­reti. Timpul soseste intruna, dar oa­menii traiesc la fel ca inain­te. Nu inainte de ’89, ci de secolul tre­­cut. Trebuie sa spunem ca la fel de usor se moare si la oras. Mai cu seama daca esti copil si-ai ni­me­rit intr-un spital in care, cu toata buna­vointa doctorilor, lipseste apa­­ratura necesara, iar daca nu lip­­seste, sta incuiata sub cheie.

Ier­tati-ma pentru duritate, dar cu un sistem de invatamant de tot raha­tul, si nu din cauza corpului didactic sau a manualelor scolare, cu un sistem medical asijderea, si nu din cauza calitatii personalului de specialitate, ce alt simbol am putea gasi pentru biata noastra existenta decat haznaua?! Poate ca noi, adul­tii, ne-am obisnuit cu pu­toa­rea. De ce trebuie insa sa acceptam fictiunea care ne otraveste si, cateodata, chiar ne omoara co­piii?

Serviciul de email marketing furnizat de