Hienele

Nu a trecut nici măcar o zi de când Corneliu Vadim Tudor, poet, publicist şi militant politic de excepţie a părăsit această lume şi iată că hienele au ieşit la drumul mare! Au ieşit şi au început să îl sfâşie, fără milă şi fără ruşine, frecându-şi mâinile, cu bestială satisfacţie, că acela pe care nu prea au avut curajul şi tăria să îl înfrunte direct nu le mai poate răspunde. Cu atât mai mult cu cât ştiau foarte bine cum ar fi arătat răspunsurile Tribunului.

Fireşte, Corneliu Vadim Tudor nu a fost deloc o persoană comodă, ba chiar a avut dese şi, din păcate, nedrepte cuvinte despre oameni care nu meritau un asemenea tratament. Dar asta este o poveste şi cu totul altceva este să îţi exprimi, fără o minimă decenţă cerută în asemenea împrejurări, ura patologică faţă de un om care lasă în urma sa o operă literară şi o pildă, unică în felul său, de iubire de ţară şi de neam.

Nu cred că merită măcar să le fac public numele acestor hiene, dar trebuie să spun, fără nici-o reţinere, că există un anumit personaj a cărui ieşire depăşeşte orice limită admisă. Mă refer la acel personaj (şi aşa controversat, câtuşi de puţin fără motiv) care scotea flăcări pe nări fiindcă „moartea unuia îi umple wall-ul”. În cazul acesta, singura reacţie de bun simţ ar fi să îi aplici individului propriile spuse:” scuipă ce are în cap şi atât”.

Numai că, atenţie, personajul este membru al Consiliului Superior al Magistraturii, adică unul dintre cei care evaluează şi decid cum se împarte dreptatea în scumpa noastră patrie! Iar această împrejurare spune multe şi grave lucruri…

În aceste împrejurări, dobândeşte o impresionantă valoare , ca lecţie de morală şi de bun simţ, opinia exprimată de către Ion Iliescu despre Corneliu Vadim Tudor. Fostul preşedinte ale României căruia, în anul 2000, cel dispărut i-a fost competitor direct la finalele alegerilor prezidenţiale şi pe care, după ce Tribunul l-a numit” bătrână şandrama stalinistă”, revista „România Mare” l-a făcut erou al unui serial cam deşuchiat, a lăsat deoparte orice urmă de supărare şi a declarat că Vadim Tudor a fost „un om complex care nu poate fi judecat superficial” şi că „prin tot ce a făcut (Corneliu Vadim Tudor n.n.) şi-a găsit locul în istoria României post- decembriste”.

Nici în lumea presei scrise lucrurile nu au stat altfel şi de aceea nu pot decât să salut modul în care „Jurnalul Naţional” şi Antena 3 (aici cu o excepţie pe care nu vreau să o comentez) s-a referit la personalitatea lui Corneliu Vadim Tudor. Fapt cu atât mai demn de remarcat cu cât , aşa după cum prea bine se ştie , şi acestea au fost, în mai multe rânduri, ţinta unor ieşiri polemice în stilul bine ştiut al redutabilului publicist.

Cândva, Andre Malraux a scris că „moarte este singura împrejurare care ne poate transforma biografia în destin”. De bună seamă, autorul „Condiţiei umane” se referea la oameni adevăraţi şi nu la asemenea specimene pentru care moartea unui semen pe care l-au considerat nu adversar în lumea ideilor, ci numai duşman jurat, le poate scoate la iveală puroaiele unor resentimente şi frustrări, adică ale unei uri de-a dreptul de domeniul patologicului.
Şerban CIONOFF