Holopoet de Dâmboviţa

În lumea lui Swift, Holopoet este mai-marele dounossinilor, al “oamenilor care nu fac nimic”, adică (de la englezescul do nothing). Iar poporul acesta, săltat la perfecţiune datorită ştiinţei înalte, se lăsase în puterea unui singur om. A lui Holopoet, “acela care face totul” (expresie împrumutată din limba elenă), ca singură autoritate politică, economică şi artistică. Dounossinii vegetau în clinici imense, înnodaţi la calculatoarele tocmite să le stabilească zilnic nevoile.

Pentru livrarea produselor trebuincioase traiului, Holopoet apăsa pe un buton miraculos, şi roboţii treceau pe rând pe la fiecare dounossin. Când nu se împreunau carnal, dounossinii se uitau la televizoarele în culori, cu imagine tridimensională. În studioul de televiziune lucraseră câţiva scriitori, plătiţi să realizeze programe de îndobitocire ideologică, însă, de la o vreme, Holopoet îi înlocuise cu un calculator-inventator. Minunăţia tehnică abia descoperită avea darul de a păstra în memorie toate operele din vechime, pe care le combina la nesfârşit în variante proaspete, spre deliciul supuşilor amorţiţi. Cam aşa arăta insula lui Holopoet, în imaginaţia scânteietoare a pamfletarului englez.

Nu cred că fostul preşedinte al României Nicolae Ceauşescu l-a citit vreodată pe Swift. Asta  nu l-a împiedicat de fel să se considere  un Holopoet multilateral dezvoltat într-o ţară de dounossini fricoşi şi laşi. Deşi în nuvelă oamenii erau deserviţi de roboţi, în Doussinia “celui mai iubit fiu al poporului” oamenii prinseseră apucături de roboţi. De la medicamente la lenjerie, de la hrană la spectacole, de la demografie la pornografie, totul era planificat de Holopoet-ul scorniceştean. Până şi emisiunile de radio şi televiziune sau articolele de presă scrisă se întrupau din genialitatea aceluiaşi personaj providenţial. Părintele lui Gulliver şi-a terminat ficţiunea lăsând nerezolvată problema Delfinului, a urmaşului atoatestăpânitorului erou. Nici liderul român nu s-a preocupat de succesor şi s-a văzut ce-a ieşit din lupta roşie pentru sceptrul  prezidenţial.

Acum, după douăzeci de ani, dl Băsescu (alt repetent în ale lecturii) se închipuie şi el un Holopoet de tip nou, de esenţă, chipurile, democrată. Ca să ajungă aici, insul s-a gudurat umil pe lângă şefi, a înjurat maidanez şi a uneltit în stânga şi-n dreapta, exersându-şi vocaţia de stricător. Şi a mai făcut ceva, şi-a ascultat ilegal adversarii politici şi i-a târât prin tribunalele penale, întru îmbunătăţirea coeficientului de ţară. Cel puţin nu altfel grăit-a imprudentul Claudiu Săftoiu, cândva proptit de chiar idolul său, pârâtul Traian, mai mare peste un important serviciu secret. De la începutul anului s-a dat dezlegare la orice interceptare, şi în curând, la naştere, fiecărui biped i se va sădi în efemeritatea trupească un cip sofisticat şi gata cu intimitatea şi libertatea! Dar, vorba lui Petre Pandrea, “Cu insanităţi legale se creează opresiuni psihice inadmisibile şi circul infernal al răfuielilor nu se mai termină niciodată în Valahia puturoasă”. Românul îşi va satisface astfel pornirea strămoşească de a trage cu urechea, de a-şi pândi vecinul prin ulucile din gard ori prin gaura cheii. Cum preşedintele e român get-beget, atavismul indiscreţiei deşănţate îl atrage fatal şi d-aia  se va deda şi mai dihai “lingerii” notelor venite dinspre cooperativa “Ochiul şi Timpanul”. Holopoet-ul cotrocenist, devenit căpetenia de temut a “haitei de lupi carpatini”, şi-a strâns la curte ciracii cu patalama avramescă, iar televiziunile îi cântă în strună, năşite de fel de fel de saltimbanci. Osanalele nu contenesc, zeloase şi unsuroase, de parcă “Epoca de aur” ar fi o simplă plăsmuire. Memoria dounossinilor e scurtă, şi liota cărtăreştilor tocmai pe infirmitatea asta seculară îşi ridică omagiile băloase. “Cel care face totul” e şi premier, şi judecător suprem, şi parlamentar şef, şi pedelist fruntaş, şi pesedist cu învoire de la Mirciulică, şi soţ, şi amant, şi înger, şi demon! Toţi ceilalţi “nu fac nimic”, aşteaptă doar ordinele şi  ordonanţele. Ori rezoluţiile şi rechizitoriile, sau mandatele. Mandatele de miniştri, de parlamentari, de arestare, căci Holopoet ştie tot, vede tot, spionează tot, rezolvă tot, trăiască Holopoet! Norodul îl priveşte cu pupilele dilatate şi umede, adulmecându-l catifelat, îmboldit de vătafii de judeţ adunaţi în “Parteneriatul” obrazului gros. Republica Traian-Doussinică răsuflă greu, a criză, nepăsătoare la “calculatorul-inventator” mânuit, după bunu-i plac, de Holopoet-ul din Deal. Problema Delfinului n-o preocupă deloc, năzuinţele nu i-au fost programate într-atât de departe. E prea buimacă de prezentul călărit de alt Holopoet, predestinat să salveze naţia, ca să-şi tocmească un viitor acătării.