Hoţii de brazi şi patriotismul electoral

Sărbătorile nu mai au strălucirea de altădată. Fiindcă nu se potrivesc de nici un fel cu prezentul pe care-l petrecem. Nici regiile mincinoase nu mai sunt capabile să dea lustru momentelor festive. Românul nu mai are puterea să evadeze din amărăciunile sale profunde nici măcar în glumă. Încruntarea ridează adânc şi antidotul hazului nu mai are efect asupra necazului.

Ne antrenăm după cum ne este puterea să rezistăm până când răul va obosi să ne mai persecute şi ne va părăsi de bună voie. Suntem atât de netrebnici, încât nu ne propunem în nici un fel să-l zgornim.

Evenimentele prilejuite de Ziua naţională a României nu m-au mobilizat de nici un fel. M-am protejat păstrând distanţa regulamentară faţă de făcăturile patriotismului electoral la care s-au pretat iubiţii noştri conducători. Am preferat să mă amuz observând pe la buletinele de ştiri cum erau fabricate momentele festive în zona stearpă a sentimentelor. Nu mă refer la momentul jenant în care preşedintele Traian Băsescu a dat cu protocolu-n fasole şi a refuzat să strângă mâna predecesorilor săi cotrocenişti, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu. Fiindcă mitocănia nu poate fi amuzantă. M-au distrat băieţii de împrumut ai fotbalului românesc puşi în scena tricoloră de reporterii ideilor fixe. Eforturile acestora de a recita versuri ale Imnului într-o limbă română peltică au fost de o veselie nevinovată. Tot ei, îngăduitori din fire, au acceptat să poarte tricolorul pe umeri şi să ne ureze la mulţi ani alături de îndemnul "Deştaptă-te, române!".

Noroc că nu-i ascultă nimeni. Dovadă stau ştirile care au urmat momentului de brigadă artistică. Eram anunţaţi, tot în cadrul respectivei rubrici sportive, că Băsescu şi Geoană şi-au amânat confruntarea televizată (confruntarea candidaţilor la Preşedinţia României) doar pentru că cei doi, microbişti fiind, şi-au creat astfel răgazul de a urmări meciul Stelei cu Sheriff Tiraspol. A dracului şi pasiunea asta pentru fotbal. Sigur, dacă ştirea ar fi fost adevărată. Mă tem însă că nu era decât o gogoaşă menită să resusciteze interesul pentru fotbalul nostru cel cotonog, o gogoaşă livrată naivilor doar cu scopul promovării unei transmisii sportive.

La televizor crainca sportistă şi prompterul său au intrat în pauză. Ecranul a fost ocupat de informaţiile serioase. Am aflat că, nu ştiu unde, au intrat în acţiune hoţii de brazi, brazi din aceia sortiţi să ajungă pomi de Crăciun. Muşchiul civic al telespectatorului ar fi trebuit să tresară. Dar reacţie ioc! Nici vorbă de indignare, nici urmă de indignare. Mai degrabă milă. Păi vă daţi seama ce soartă tristă vor avea chiar şi hoţii de brazi care reuşesc să păcălească vigilenţa pădurarului. Toată măiestria şi toată hărnicia lor se vor dovedi zadarnice câtă vreme lipsa gologanilor a rărit până la dispariţie cumpărătorii din piaţă. Iar dacă vreunul din brazii furaţi va avea şansa să ajungă la căldură, milă îmi va fi şi de el. Fiindcă sărăcia podoabei îl va umili în verdele său crud.

Trăim într-un decembrie pleşuv. Sărbătorile nu mai au strălucirea de altădată. Scoateţi din tipar primul vers al Imnului şi pedalaţi. N-au intrat anii în sac.