Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Împing căruţul plin într-un "cash & carry". Nu sunt deschise decât un sfert dintre casele de marcat. Toate cozile sunt la fel de lungi şi se mişcă la fel de greu. Mă pregătesc de o lungă aşteptare. Scot iPhone-ul: news, facebook, mail, messenger, citit articole, SMS, note. Genial instrument de comunicare. Produsul viziunii unui om numit Steve Jobs.
După vreo 25 de minute, în faţa mea mai era o singură persoană. După mine, erau vreo 12 oameni la coadă. Apare din lateral stânga un alt tip, se duce la tipul din faţă şi îi zice: "Salut, mă, ce faci? Hai că mă bag şi io cu tine". Ăsta, surprins, zice: "A, ce faci, mă? Sigur, hai aici, nici o problemă". Şi tipul vine cu un căruţ plin. Şi-mi zice pe un ton extrem de politicos, cu un zâmbet şmecher, de băiat bun, aşa: "Vă rog frumos să mă lăsaţi să-mi pun cumpărăturile pe bandă, că sunt cu dânsul, mi-a ţinut loc". Chiar aşa! Casieriţa se uită ca o vacă la noi şi nu zice nimic. Un domn de la coadă, izbucneşte, clasic: "Nu aveţi pic de bun-simţ? Vă băgaţi aşa, în faţă?".
Dar nesimţitul repetă, la fel de politicos, zâmbind, de-ţi vine să-i tai jugulara ca la porci: "Păi io sunt cu dânsul, mi-a ţinut loc".
Şi atunci izbucnesc eu, aşa, să mă audă toată lumea: "Nu ţi-e ruşine? Te-am auzit când vorbeai cu ăsta, nici nu ştia că eşti aici, aţi vorbit chiar lângă mine. Măcar recunoaşte".
"Da, da, bine", zice el zâmbind încontinuu, "dar acum vă rog să mă lăsaţi să-mi pun cumpărăturile pe bandă, că dânsul mi-a ţinut loc".
"Băi, tu n-auzi să nu mai minţi?", îi strig eu. "Am auzit ce aţi vorbit! Spune că te grăbeşti, că eşti bolnav, dar nu ne mai lua de proşti!" La doi metri de noi e un tip de la securitatea magazinului. Tace şi se uită pieziş, într-o parte, simţindu-se vinovat de propria laşitate, parcă. Lumea de la coadă se revoltă. Vine lângă mine o femeie scundă şi grasă, genul gospodină, şi-mi zice: "Da' dă-i dom'ne una, bate-l, nu vezi că nu înţelege, animalul?".
Lumea de la coadă vociferează. Tipul zâmbeşte în continuare şi zice senin: "Bine, acum vă rog să mă lăsaţi să-mi pun cumpărăturile pe bandă, că eram cu dânsul, da? Mulţumesc!". Şi începe să-şi aranjeze pe bandă tăvile cu mici, tenişii negrii şi cutiile de bere.
Lumea de la coadă tace brusc. Gospodina amuţeşte şi se întoarce la locul ei. Eu mă gândesc la opţiuni şi-mi este clar că orice am face ca să rezolvăm situaţia corect am pierde mult mai mult timp decât dacă l-am lăsa pe nesimţit să-şi plătească produsele. Mai bine să economisim timpul. În fond, nu de asta ne-am revoltat toţi - că apăruse unul care voia să ne fure timpul? Nu ştiu dacă lumea de la coadă a gândit ca mine, dar n-a mai zis nimeni nimic. Aveau doar feţe acre, neputincioase, pline de lehamite. Şi mi-am zis brusc: "Gata, nu s-a întâmplat nimic de fapt, a fost doar o fantezie din mintea mea". Am revenit la iPhone-ul meu. Mai primisem două mailuri. Şi cineva îmi lăsase un mesaj. Până când am terminat "munca de birou mobil", mi-a venit rândul să-mi aşez produsele pe bandă.
În partea celalată a lumii, domnul Steve Jobs, CEO al Apple Computers, tocmai se refăcea după ce se operase de cancer la ficat, în urmă cu peste două luni. Metastazele impuseseră un transplant. Operaţia se făcuse la un spital din Tennessee, unde perioada de aşteptare pentru transplant este cea mai scurtă din SUA - 48 de zile, comparativ cu o medie naţională de 306 zile. Adică, unul dintre cei mai vizionari, influenţi şi bogaţi oameni din lume - "The iGod", cum fusese prezentat pe coperta revistei "New York" din iunie 2007 - A STAT LA COADĂ ca să-şi facă transplant de ficat.
Peste ocean, în România, Europa, într-un "cash & carry" din Bucureşti, într-o după-amiază mediocră de vineri, un prost de român s-a băgat în faţa unei întregi cozi de oameni, ca să fure 5 minute din timpul vieţii noastre. Şi a reuşit, deşi nu-şi va da niciodată seama că, de fapt, nu rezolvase absolut nimic. Cel puţin din punctul meu de vedere: mulţumită lui Steve, am transformat cele 5 minute de aşteptare în plus, în "quality time".
