Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
JURNAL DE CINEFIL
Acum două săptămăni, la sfărşitul premierei unei piese de teatru, un spectator a inceput să huiduie. Actorul din rolul principal l-a chemat pe scenă, reproşăndu-i că habar nu are căt de greu e ce fac actorii şi l-a invitat să spună un monolog. Spectatorul i-a explicat că nu i-a plăcut prestaţia lor, că s-a plictisit crunt şi i-a replicat că aşteaptă monologul, dar că-l roagă pe actor să se pregătească să rezolve o problemă de matematică.
Acum două săptămăni, la sfărşitul premierei unei piese de teatru, un spectator a inceput să huiduie. Actorul din rolul principal l-a chemat pe scenă, reproşăndu-i că habar nu are căt de greu e ce fac actorii şi l-a invitat să spună un monolog. Spectatorul i-a explicat că nu i-a plăcut prestaţia lor, că s-a plictisit crunt şi i-a replicat că aşteaptă monologul, dar că-l roagă pe actor să se pregătească să rezolve o problemă de matematică.
JURNAL DE CINEFIL
Acum două săptămăni, la sfărşitul premierei unei piese de teatru, un spectator a inceput să huiduie. Actorul din rolul principal l-a chemat pe scenă, reproşăndu-i că habar nu are căt de greu e ce fac actorii şi l-a invitat să spună un monolog. Spectatorul i-a explicat că nu i-a plăcut prestaţia lor, că s-a plictisit crunt şi i-a replicat că aşteaptă monologul, dar că-l roagă pe actor să se pregătească să rezolve o problemă de matematică. Spiritele de pe scenă s-au calmat, dar la ieşire spectatorul a fost ameninţat de unul dintre directorii teatrului că nu va mai intra in sălile sale pentru atitudinea "recalcitrantă". Pare o anecdotă, dar e real şi s-a intămplat la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar protagoniştii erau nume cunoscute in branşă: Claudiu Bleonţ şi Răzvan Penescu (proprietarul celui mai important site cultural, LiterNet.ro).
Imi pare tare rău că n-am fost acolo şi că n-am văzut piesa. Ştiu că nuanţele fac diferenţa şi că e cel mai bine să judeci singur dacă ceva e bun sau prost, dar se intămplă să-l cunosc bine pe Răzvan Penescu şi să ştiu că nu ar fi protestat cănd e vorba despre marea lui iubire, teatrul, dacă nu i-ar fi ajuns cuţitul la os.
Incidentul a generat o dezbatere ce va avea loc in acest week-end la Teatrul Naţional şi arată căt de nepregătiţi sunt şi actorii, şi opinia publică in faţa unui asemenea gest.
La noi, dacă un om işi spune părerea public, intr-o incintă culturală, iar găndurile lui nu se indreaptă in direcţia osanalelor, e etichetat drept "recalcitrant". E mai uşor să spui că gusturile/educaţia/pregătirea lui in domeniu lasă de dorit, decăt să accepţi că ai dat-o in bară. Din cauza reacţiilor de genul "arta nu e pentru mase, poate nu eşti suficient de pregătit(ă) să o inţelegi", spectatorii nu vor să se facă de răs in sală şi aplaudă cu urale la sfărşitul unui spectacol care nu le-a plăcut; să nu care cumva să zică vecinul de scaun că a stat lăngă un "incult".
Cu evenimentul acesta neplăcut pentru actori, s-ar putea schimba lucrurile. Dacă ar fi inteligenţi, cei de la TNB s-ar folosi de toată polemica pentru a-şi mai curăţa imaginea absolut jalnică. Dacă aş fi in locul dlui Caramitru, i-aş da afară, fără să stau pe gănduri, şi pe actor, şi pe directorul care l-a ameninţat pe spectator (dacă sunt buni profesionişti, işi vor găsi alt loc de muncă). E aberant să i se reproşeze spectatorului că nu-i place ceva doar pentru că acel lucru era greu de executat. De ce să nu vină şi gimnaştii să ne reproşeze că nu iau medalii pentru că e greu să facă salturi in echer?! Sau să vină muzicienii să ne acuze că nu iau premii pentru că nu s-au născut Mozart?! Dacă ieşi in faţa opiniei publice, aşteaptă-te să fii judecat cu mai multe unităţi de măsură şi acceptă-le aşa cum vin, de unde vin.
Dar dacă mă bucură ceva cu adevărat e că incidentul e pe cale să schimbe lucrurile. Spectatorii ar putea invăţa că nu e obligatoriu să aplauzi la sfărşitul spectacolului, dacă nu ţi-a plăcut, iar actorii ar putea - in sfărşit, confruntăndu-se pe bune cu publicul să-şi şlefuiască performanţele.
Depinde insă de noi, spectatorii, dacă intămplarea de la TNB rămăne doar un incident ori e punctul de plecare al unui manifest. Aşa că vă propun Festivalul Naţional de Teatru ca loc de prim exerciţiu. Incepe intr-o săptămănă şi putem să spunem, la fiecare sfărşit de reprezentaţie, prin lipsa aplauzelor ori prin huiduilei, dacă nu ne place. Curaj.
Acum două săptămăni, la sfărşitul premierei unei piese de teatru, un spectator a inceput să huiduie. Actorul din rolul principal l-a chemat pe scenă, reproşăndu-i că habar nu are căt de greu e ce fac actorii şi l-a invitat să spună un monolog. Spectatorul i-a explicat că nu i-a plăcut prestaţia lor, că s-a plictisit crunt şi i-a replicat că aşteaptă monologul, dar că-l roagă pe actor să se pregătească să rezolve o problemă de matematică. Spiritele de pe scenă s-au calmat, dar la ieşire spectatorul a fost ameninţat de unul dintre directorii teatrului că nu va mai intra in sălile sale pentru atitudinea "recalcitrantă". Pare o anecdotă, dar e real şi s-a intămplat la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar protagoniştii erau nume cunoscute in branşă: Claudiu Bleonţ şi Răzvan Penescu (proprietarul celui mai important site cultural, LiterNet.ro).
Imi pare tare rău că n-am fost acolo şi că n-am văzut piesa. Ştiu că nuanţele fac diferenţa şi că e cel mai bine să judeci singur dacă ceva e bun sau prost, dar se intămplă să-l cunosc bine pe Răzvan Penescu şi să ştiu că nu ar fi protestat cănd e vorba despre marea lui iubire, teatrul, dacă nu i-ar fi ajuns cuţitul la os.
Incidentul a generat o dezbatere ce va avea loc in acest week-end la Teatrul Naţional şi arată căt de nepregătiţi sunt şi actorii, şi opinia publică in faţa unui asemenea gest.
La noi, dacă un om işi spune părerea public, intr-o incintă culturală, iar găndurile lui nu se indreaptă in direcţia osanalelor, e etichetat drept "recalcitrant". E mai uşor să spui că gusturile/educaţia/pregătirea lui in domeniu lasă de dorit, decăt să accepţi că ai dat-o in bară. Din cauza reacţiilor de genul "arta nu e pentru mase, poate nu eşti suficient de pregătit(ă) să o inţelegi", spectatorii nu vor să se facă de răs in sală şi aplaudă cu urale la sfărşitul unui spectacol care nu le-a plăcut; să nu care cumva să zică vecinul de scaun că a stat lăngă un "incult".
Cu evenimentul acesta neplăcut pentru actori, s-ar putea schimba lucrurile. Dacă ar fi inteligenţi, cei de la TNB s-ar folosi de toată polemica pentru a-şi mai curăţa imaginea absolut jalnică. Dacă aş fi in locul dlui Caramitru, i-aş da afară, fără să stau pe gănduri, şi pe actor, şi pe directorul care l-a ameninţat pe spectator (dacă sunt buni profesionişti, işi vor găsi alt loc de muncă). E aberant să i se reproşeze spectatorului că nu-i place ceva doar pentru că acel lucru era greu de executat. De ce să nu vină şi gimnaştii să ne reproşeze că nu iau medalii pentru că e greu să facă salturi in echer?! Sau să vină muzicienii să ne acuze că nu iau premii pentru că nu s-au născut Mozart?! Dacă ieşi in faţa opiniei publice, aşteaptă-te să fii judecat cu mai multe unităţi de măsură şi acceptă-le aşa cum vin, de unde vin.
Dar dacă mă bucură ceva cu adevărat e că incidentul e pe cale să schimbe lucrurile. Spectatorii ar putea invăţa că nu e obligatoriu să aplauzi la sfărşitul spectacolului, dacă nu ţi-a plăcut, iar actorii ar putea - in sfărşit, confruntăndu-se pe bune cu publicul să-şi şlefuiască performanţele.
Depinde insă de noi, spectatorii, dacă intămplarea de la TNB rămăne doar un incident ori e punctul de plecare al unui manifest. Aşa că vă propun Festivalul Naţional de Teatru ca loc de prim exerciţiu. Incepe intr-o săptămănă şi putem să spunem, la fiecare sfărşit de reprezentaţie, prin lipsa aplauzelor ori prin huiduilei, dacă nu ne place. Curaj.
