"Huta in talerele balantei" (II)

Ironia si autoironia sunt prezente peste tot, indeosebi in decalogul justitiabilului: "Eu sunt sfatuitorul tau dezinteresat, sa n-ai alti avocati in afara de mine, iar daca-i ai, tine cont de urmatoarele noua porunci. Sa nu iei in desert concluziile procurorului. Pentru judecator sunt mai importante decat dreptatea ta. Sa nu te judeci niciodata cu statul, in oricare dintre manifestarile lui. Esti victima sigura, vor rade pe seama ta".

Prin urmare "Balaurul va avea totdeauna doua capete: cel al justitiei si cel al legiferarii. Cat timp legiuitorul va putea sa pretinda ca orice nazdravanie care-i poarta sigiliul reflecta vointa generala si serveste binele colectiv, iar judecatorul ca orice interpretare a legii intrata in puterea lucrului judecat reprezinta adevarul, separarea democratica a puterilor isi va demonstra doar incapacitatea de a ne feri de abuz. Daca democratia inseamna ca nedreptatile, abuzurile si discriminarile reprezinta vointa populara, atunci se poate reprosa poporului un masochism colectiv".

Cat despre "binele comun", acesta este un "concept prea difuz, se lasa greu diagnosticat. Daca statul sunt eu, rezulta ca binele poporului este binele meu, ar putea rationa descendentii lui Ludovic. Si chiar o fac, de data aceasta insa cu mult mai subtil. Poti obtine multe cu un bagaj verbal inaltator. Poporul habar n-are ca legifereaza, iar judecatorii sunt departe de a banui ca se supun vointei poporului, iata ce da tot farmecul sistemului reprezentativ!".

Enumerarea si descrierea speciilor de avocati - "Vedeta sau Gigastarul, cu subspecia Parlamentarul", "Circarul", "Decrepitul", "Manechinul", "Ruda", "Carpa sau Din tainele discursului obsecvios", "Smenarul", "Chitibusarul", "Trombonistul", "Stagiarul" si "Lacomul" - reprezinta un alt capitol vrednic de reflectie.

Eseul acesta, unul al inceputului de ratare profesionala intr-o urzeala de interese si intrigi dambovitene marunte si neclintite, nu-l putea ocoli pe justitiabil, "fiara aceea antipatica ce incarca rolul instantelor, irita arhivarii cu intrebari tampite, determina rata criminalitatii, justifica rostul avocatului in societate, trezeste instinctele sadice ale procurorilor si alimenteaza semetia functiei de judecator". Ironia si autoironia sunt prezente peste tot, indeosebi in decalogul justitiabilului: "Eu sunt sfatuitorul tau dezinteresat, sa n-ai alti avocati in afara de mine, iar daca-i ai, tine cont de urmatoarele noua porunci.

Sa nu iei in desert concluziile procurorului. Pentru judecator sunt mai importante decat dreptatea ta.
Sa nu te judeci niciodata cu statul, in oricare dintre manifestarile lui. Esti victima sigura, vor rade pe seama ta.
Sa nu te increzi decat in legea scurta, fara norme metodologice, modificata rar si nesemnificativ.
Sa nu furi decat de la stat.
Sa nu cutezi a deslusi fara talmaci vointa legiuitorului. El se exprima metaforic, abscons, oracular, ilogic. E viclean si desfranat.
Sa nu-i ceri avocatului ceea ce nu-ti poate da. El nu stie decat sa ia.
Adu-ti aminte de ziua procesului si cinsteste-ti avocatul cu bucate din gospodaria ta.
Sa nu poftesti la avocata adversarului tau.
Sa nu-ti ucizi toate orataniile din ograda ca sa castigi un singur proces, indiferent de dimensiunile ambitiei care te-a animat.
Anticipeaza frustrarile judecatorului - de regula e imposibil sa le ghicesti pe toate, dat fiind ca e plin - si nu le zgandari. El da solutia, nu tu".

O poveste adevarata si trist-savuroasa, scrisa cu talent captivant, din revolta si inadaptare, de-un ex-judecator teleormanean plecat la Bucuresti sa se lecuiasca de moleseala provinciei. Ajuns in Capitala, descopera cu mahnire ca familia asta eterogena a juristilor, cu pretentii elitiste, este departe de imaginea idilica la care visase in anii de entuziasm adolescentin, de naivitate imberba: "La noi in familie se discuta doar lucruri serioase, ne-am exilat anatomia si nevoile vitale cu aerul ca ne dumnezeim. La noi in familie nu se scuipa si nu se vorbeste urat. La noi in familie respiram greu, suntem multi si gurile put. La noi in familie se mananca decent si ferit. La noi in familie se munceste si se cumpaneste, se dau note si vize, se reconstituie aripi de pasari moarte si se fabrica unelte pentru sapat galerii. Pe ansamblu, se traieste senin".

Vreti sa aflati chipul Justitiei romane si altfel decat din rapoartele oficiale? Cititi cartea lui Freddy Garbaci si va veti convinge (a cata oara) ca "In Balcani e altfel. Ne nastem sub spectrul dezastrului si-l perpetuam prin moravuri corupte. O justitie impartiala ar fi «rupta de oameni», straina de popor, judecatorul distant nu e aproape de sufletul troglodit si parsiv al romanului. Cangrena nepotismului si a increngaturii politice a cotropit tot".
Huta, huta ...