x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Și-a regizat, regizorul, moartea?

7
Autor: Lucian Avramescu 07 Ian 2013 - 16:05
Mori, cel mai adesea, când vrea coana Moarte. Uneori, arareori, mori când ai tu chef și atunci se supără pe tine Biserica, enoriașii și Sfânta Scriptură. Firile artistice, aflate mereu în gâlceavă cu viața comună, nonconformiștii care nu se supun traiului bleg nu se supun nici morții blege. „Când oi muri/ Ăia vii/ Vreau să chefuiască după mine-o zi”, țipă un lăutar în Bereasca Ploieștilor, care e artist dar nu e intelectual. Ce bine! „Nu vreau nici-o mutră tristă/ Stând cu nasul în batistă”…. Un erou al lui Sergiu Nicolaescu, jucat chiar de el, într-un film regizat de același și cu un scenariu – se putea? – al lui, zice râzând că nu i s-a întâmplat nimic: „Un fleac. M-au ciuruit!” Mai în zilele noastre, un farsor politic și-a însușit, ca batjocură, vorbele, întorcându-le pe dos. Noblețea autoironic-tragică a lui „m-au ciuruit” a fost înlocuită cu măgăria „i-am ciuruit”. Dar să nu amestec minorul cu gama majoră a artiștilor adevărați. Sergiu a murit cu grija să nu moară banal. Intuind banalitatea unei morți la spital, de peritonită, să zicem, și-a orchestrat spectacolul bănuit al funeraliilor care să învingă toate chivuțele culturale și chiar o parte a lumii de bine. Ultima lui tânără nevastă s-a îmbrăcat, ostentativ, într-o mantie albă, petrecându-l ca o mireasă la incinerare. „Când oi muri/ Ăia vii”… Să nu te prind, i-ar fi putut ordona regizorul, cu o mutră tristă. Să nu te prind învelită în sac mortuar negru. Îți ordon să râzi și să mă săruți pe sicriu. Fii veselă și frumoasă, așa cum te știu. Nu-mi plac babele, nici măcar atunci când bocesc. Vezi că de la o vreme m-am cam scofâlcit. Bate-mă în cuie, în sicriu, să nu se pozeze nimeni cu mecla mea mortuară. Dă-le de băut și unge-i cu cenușa nemuririi pe toți care vin. Dacă te înjură careva, dă-mi de știre. Mă scol din sicriu și din cenușă și dau cu pistolul.

Sergiu Nicolaescu lucrează la „Dacii”. Versiune contemporană. Armate de popi, soldați și plebe se căsăpesc în săbii și sudălmi. În episodele 2 și 3 apar plozi nefăcuți și urmași care sunt sau nu sunt. Prin uriașa combinație de bășcălie și tragism iscată de moartea lui, Sergiu ne arată limpede că n-a murit. Lucrează la o nouă producție care ne cuprinde.



Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de