Îi doresc lui Donadoni soarta lui Enzo Bearzot. Lucescu ştie de ce

Trăim într-un prezent pe care încercăm să-l stîrnim împotriva unei lungi istorii. Pe vremuri, în orice competiţie am fi concurat alături de italieni, nu am fi îndrăznit să sperăm la mai mult decît o clasare imediat sub macaronari. Acum ne-am luat nasul la purtare doar fiindcă umblăm mai mult la orgoliu, şi nu pentru că am fi dat lovitura la hîrdăul de talent. Îmi place genul acesta de obrăznicie şi am să o susţin pînă cînd va deveni obişnuinţă.

Trăim într-un prezent pe care încercăm să-l stîrnim împotriva unei lungi istorii. Pe vremuri, în orice competiţie am fi concurat alături de italieni, nu am fi îndrăznit să sperăm la mai mult decît o clasare imediat sub macaronari. Acum ne-am luat nasul la purtare doar fiindcă umblăm mai mult la orgoliu, şi nu pentru că am fi dat lovitura la hîrdăul de talent. Îmi place genul acesta de obrăznicie şi am să o susţin pînă cînd va deveni obişnuinţă.

Remiza cu Franţa, combinată cu înfrîngerea Italiei în faţa Olandei, ne aduce în meciul din această seară în avantaj matematic faţă de adversar. Avem deja un punct şi optimiştii ar putea spune că am parcurs jumătate din dorinţă. Numai că, realist vorbind, cealaltă jumătate are la rîndu-i valoarea unui întreg. Confruntarea este decisivă atît pentru noi, cît şi pentru italieni. Mai mult, italienii au carieră în spate, în timp ce noi ne bazăm doar pe proiecţii.

Donadoni poate rezolva neliniştile jucătorilor săi prin simpla renunţare la nişte capricii. Piţurcă, în schimb, are de rezolvat ecuaţii complexe, cu mai multe necunoscute. Piţurcă susţine pe cont propriu o lucrare de control extrem de dificilă. Piţurcă nu poate şi nici nu-şi propune să copieze la acest examen. Bine face! Dacă ar arunca ochiul prin vecini s-ar rătăci printre soluţiile contradictorii pe care le oferă, deopotrivă, atît meseriaşii, cît şi urechiştii din fotbal.

Dilema, marea dilemă este aşezată între varianta spectacolului şi cea a pragmatismului machiavelic. Mulţi susţin că, din respect pentru fotbal, spectacolul nu trebuie sacrificat. Alţii sînt adepţii formulei conform căreia atingerea obiectivului propus nu trebuie să ţină cont de mijloace. Nu mă doresc războinic de dragul războiului şi de aceea îmi păstrez amatorismul la egală distanţă de cele două tabere. Împrumut opiniile altora şi pariez pe cele emise de oamenii în care, chiar şi subiectiv, am mai multă încredere.

Nu am să uit niciodată bucuria pe care mi-au creat-o Moraru, Rednic, Iorgulescu, Ştefănescu, Ungureanu, Augustin (Andone), Bölöni, Klein, Balaci, Geolgău (Cîrţu) şi Cămătaru. Ei au reuşit să-i facă învinşi la Bucureşti pe (i-auziţi!) Zoff, Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini, Marini, Tardelli, Antognoni (Dossena), Conti, Rosi, Bettega (Altobelli). Simfonia italiană armoniza sub pipa-baghetă a teribilului Enzo Bearzot. Reuşita harnicilor românaşi a fost gîndită de pragmaticul Mircea Lucescu. Acelaşi Mircea Lucescu afirmă acum că "trebuie să jucăm la fel de bine defensiv, să nu ne expunem inutil". Merg pe mîna lui. Cu observaţia că dacă la reţeta de bază nu e bine să umbli, gustul mai poate fi dres din ingrediente. Aici totul depinde de măiestria lui Piţurcă.