x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Îmi asum necondiţionat postura de suporter al României

Îmi asum necondiţionat postura de suporter al României

de Dan Dumitrescu    |    09 Iun 2008   •   00:00

Arbitrii şi-au încasat primele baremuri la turneul final al Euro 2008. Toate ipotezele şi pronosticurile, toate previziunile optimiste sau defetiste încep să fie îngropate sub fapte.

Arbitrii şi-au încasat primele baremuri la turneul final al Euro 2008. Toate ipotezele şi pronosticurile, toate previziunile optimiste sau defetiste încep să fie îngropate sub fapte. Cînd scriu aceste rînduri am deja rezultatele primei etape din Grupa A, cheia de start a turneului.

Artificiile ceremoniei inaugurale, concepută mai degrabă în reţeta unui fast bine temperat decît carnavalesc, s-au stins repede în atmosfera fotbalului de conjunctură.

Elveţia, altfel mărşăluitor de pluton în fotbalul european, trebuia să onoreze oficiile de gazdă. Partener i-a fost Cehia, umbra palidă a unui trecut garnisit cu amintiri frumoase. Dar ceea ce părea să fie pentru elveţieni un cadou al sorţilor s-a transformat în blestem. Trupa lui Karel Bruckner, privită iniţial ca adversar al echilibrului de şanse, a luat de partea sa tot răsfăţul norocului, lăsîndu-le gazdelor neatinsă raţia de ghinion. Cehii au obţinut o victorie ca la 6 din 49. Sverkos a marcat la singura eroare a apărării adverse, timp în care Cech s-a folosit şi de bară atunci cînd a rămas în pană de reflexe. De cealaltă parte, ca şi cînd eşecul dintr-un singur meci nu ar fi fost suficient, elveţienii şi-au acontat şi îngrijorări viitoare prin accidentarea lui Frei, cel mai bun marcator din istoria naţionalei sale.

Jakob Khun observa, la finalul meciului, plin de amar, că echipa sa ar fi meritat cel puţin un egal. Bruck­ner, antrenor cu sacii în căruţă, aprecia corect, dar şi cinic că rezultatul este foarte bun. Apoi a recurs la o minciună încurajatoare pentru fotbaliştii săi: “E greu să joci împotriva Elveţiei, mai ales cînd evoluează acasă”. Nici vorbă, mister Bruckner. Banii elveţienilor sunt reci şi fără valenţe pătimaşe. Dacă practici un fotbal uşor peste medie poţi cîştiga oricînd şi oriunde în faţa nevinovatei văcuţe mov.

În cel de-al doilea meci al grupei, Portugalia a marcat doar de două ori în poarta lui Volkan Demirel. În rest, a readus în terenul de joc artificiile neconsumate la ceremonia inaugurală. Luiz Felipe Scolari şi echipa sa au pulsat spectaculos pentru fotbalul-spectacol şi au plusat eficient pentru contabilitatea seacă a clasamentului. Lor le aparţine meritul reuşitei primei seri de la Euro 2008. Turcii rămîn doar nişte alpinişti silitori pe o scară căreia îi lipsesc, de obicei, ultimele trepte.

Meciurile din prima grupă au reprezentat încălzirea. Confruntările din grupa B au traversat competiţia spre cea de-a treia zi a primei faze. Intră în scenă Italia, Franţa, Olanda şi România. Dacă în celelalte grupe se detaşează cîte un lider şi alte trei aspirante, în grupa C avem de-a face cu trei lideri şi o aspirantă: România. Meciurile din această seară pot semăna oricînd cu ceea ce s-ar putea întîmpla în faza finală a competiţiei. În această seară îmi voi asuma necondiţionat postura de suporter al naţionalei noastre. De bunăvoie şi nesilit de nimeni îmi asum libertatea de a fi optimist. De-o fi să mă bucur, voi şti să o fac. Dacă o să am parte de tristeţi, n-o să mă las copleşit.

×
Subiecte în articol: editorial