Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Farsa s-a sfârşit. Mult întârziatul proiect al bugetului de stat pe 2009 reprezintă un dureros moment al adevărului, după luni întregi de delir populist. Eşafodajul grotesc al minciunilor electorale se prăbuşeşte în capul unei populaţii deja buimăcită de primele efecte ale crizei. Da, criza aia care ar fi trebuit să ocolească România...
Este absolut fascinantă dezinvoltura cu care guvernanţii şi-au schimbat discursul: de la râurile de lapte şi miere promise înainte de alegeri, au trecut direct la curba de sacrificiu. Fără să clipească. Cică situaţia economică e alta. S-a deteriorat imprevizibil. În plus, ei, săracii, nu au avut habar ce are în vistierie Tăriceanu...
Liderii noştri nu par să-şi dea seama că asemenea justificări sunt descalificante. Echivalează cu un autodenunţ de crasă incompetenţă. Încă din toamnă, criza rămăsese invizibilă doar din paradisul celor săraci cu duhul. Toate ziarele şi televiziunile de pe glob relatau despre iminenta prăbuşire a economiei mondiale. Să zicem că, neîncrezători în presa autohtonă, actualii noştri guvernanţi n-au dat mai mult credit nici «tonomatelor» de la BBC sau CNN. Se pare, însă, că nu erau la curent nici cu rapoartele organismelor internaţionale, care lansau periodic evaluări şi prognoze sumbre. Prea ocupaţi cu campania electorală, nu aveau timp să citească documentele FMI sau ale Băncii Mondiale. Ce păzeau, însă, armatele de consilieri de la PD-L, PSD şi Cotroceni? Chiar nimeni nu a auzit avertismentele guvernatorului Băncii Naţionale? Mi-l amintesc, totuşi, pe Traian Băsescu, pe treptele BNR, la braţul lui Mugur Isărescu...
Mi-l amintesc şi pe Tăriceanu în periplu pe la toate televiziunile româneşti, explicând până la epuizare că nu sunt bani pentru majorarea cu 50 la sută a salariilor din învăţământ. Făcând apel la preşedinte să nu promulge o Lege nesustenabilă economic. Se pare că Băsescu a uitat. Din nefericire pentru el, o ţară întreagă nu poate fi lovită simultan de amnezie. A trecut prea puţin timp de când liderul de la Cotroceni ne asigura că există resurse pentru mărirea lefurilor, totul fiind doar o chestiune de voinţă politică.
Să nu fi ştiut cel mai bine informat bărbat al ţării situaţia reală a resurselor bugetare? Greu de acceptat. Preşedintele avea toate pârghiile necesare pentru a afla adevărul necosmetizat. Incluziv prin intermediul CSAT, criza fiind, indiscutabil, cea mai mare ameninţare la adresa siguranţei naţionale cu care s-a confruntat România în ultimii 20 de ani. Inclusiv serviciile secrete ar fi putut primi teme de lucru mai interesante decât convorbirile dintre Iliescu şi Geoană.
Deci, guvernanţii noştri ori ne-au minţit deliberat, ori sunt complet idioţi. Ambele variante sunt la fel de tragice. Dacă nu au fost în stare să recunoască semnele crizei nici în ceasul al XII-lea, cum vor fi capabili să o gestioneze eficient? E absurd să te laşi operat de un medic care mai întâi ţi-a greşit flagrant diagnosticul.
La fel de absurd este să-ţi pui speranţele într-un escroc impenitent. Oricât de proastă părere am avea despre competenţa liderilor noştri politici, nu este de crezut că revelaţia crizei i-a lovit abia după alegeri. Ceea ce înseamnă că promisiunile lor electorale au fost demagogie pură, minciună deşănţată. Ce legitimitate pot oferi voturile obţinute prin înşelătorie? Şi ce încredere poate pretinde un guvern clădit pe o uriaşă fraudă morală?
