Între onomatopei şi peşteri

PAMFLETE CORDIALE
Ce să semnifice aceasta? Autorul acestor rânduri însuşi îşi aminteşte sintagma, pe care a lansat-o, răutăcios, într-o revistă de mic tiraj: Boc, primul lider român provenit dintr-o onomatopee, dintr-o interjecţie. Stalin, cu numele său provenit de la numele oţelului, păleşte în grădina popoarelor, ca un biet păstârnac, în faţa ascensiunii lui E. Boc. Numai că faptele tovarăşului Boc depăşesc toate răutăţile despre el.

Trăim timpuri atât de mari încât ele nici nu mai încap în ceasurile de mână, se revarsă şi fac bulbuci în turnurile cu ceas. Şi nici acolo nu rămân, ci cad peste sate şi oraşe, deranjând acoperişurile, căile
ferate şi sămănăturile proaspete. Aşa de ma­ri timpuri trăim. În ele se regăsesc şi anii ’50 cu toate ale lor. În aceste glori­oa­se tim­­puri, de sinteză, ceasurile merg şi când stau. Şoferii care bagă, aşa cum se zi­ce, în marşarier, o iau tot înainte.

Lim­pe­zi­rile, pe care le aduce premierul Emil Boc, în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, pe care, acum, nu o mai duce, ci o conduce, sunt resimţite ca un şoc, într-o terapie bine înfiptă în priza electri­că. Dacă va rezista cineva, din cele 22 de mi­lioane de cetăţeni români, acestei tera­pii, s-ar putea ca respectivul să moară să­nătos, în onoarea şi în amintirea celorlal­ţi, care vor fi murit electrocutaţi de tera­pia de şoc a domnului Boc.

Unii răutăcioşi îl poreclesc pe premier Emil şoc, Emil Joc, şi Emil Poc. Pe alţii îi tre­ce memoria şi, în interiorul ei, găsesc nişte versuri ale lui M.R.P. care li se par revelatoare: "Boc-Boc într-una bate cuie/ Boc-Boc tâmplarul de sicrie". Ce să semnifice aceasta? Autorul acestor rânduri însuşi îşi aminteşte sintagma, pe care a lansat-o, răutăcios, într-o revistă de mic tiraj: Boc, primul lider român provenit dintr-o onomatopee, dintr-o interjecţie. Stalin, cu numele său provenit de la nu­me­le oţelului, păleşte în grădina po­poa­relor, ca un biet păstârnac, în faţa ascensiunii lui E. Boc.

Numai că faptele tovarăşului Boc de­pă­şesc toate răutăţile despre el. După atacul său neconstituţional împotriva pensiona­rilor, care mai pot munci şi-şi mai pot câş­tiga un salariu, în această categorie in­trând medici, actori, învăţători, profesori şi asistenţi maternali, după scoaterea forţată la pensie a celor care împlinesc vâr­sta, fără a se mai ţine seama dacă so­cie­­tatea are nevoie de ei, iată că Emil Boc loveşte din nou: drepturile de autor.

I-a spus cineva că se fac abuzuri, în această chestiune. Şi se fac. Dar, dacă pe 2-3 îi doa­re capul, de ce să nu dea cu bâta în cap ce­lor­lalte 200.000 care au dreptul la aceas­tă lege? Este tratamentul la modă al mo­men­tului: boc una-n cap fiecărei catego­rii. Atragem, însă, atenţia Guvernului cu acest nume că poporul român e greu de omo­rât manual. Trebuie create nişte sisteme de lucru, o ştanţă, ceva, în această luptă dârză şi hotărâtă, împotriva popo­rului român, nişte mecanisme, nişte automatisme, care să nu mai ţină seama de categorii, necum de indivizi, ci să acţioneze în serii largi, atotcuprinzătoare.

De un real ajutor îi este premierului Boc, preşedintele Traian Băsescu, decis a sprijini toate aceste eforturi epuizante, ale executivului, contra tuturor, dar şi dis­ponibil la schimbări mai mari, cum ar fi cele privitoare la Constituţie. Astfel, chiar prin Legea Legilor, pe care şi-o do­reşte atât de mult preşedintele, ca să ob­ţină, între altele, dreptul de a dizolva, când doreşte dânsul, Parlamentul, se poa­te crea acea Regiune Autonomă Ma­ghia­ră, în măsură să dea românilor din Ardeal o nouă nelinişte, că nu au avut destule.

Acţiunea celor doi mari lideri este am­bi­ţioasă. Ea ar putea fi, însă, zădărnicită de reacţiune, dacă şi Miss România, de­ve­nită Miss Camera Deputaţilor, dom­nişoa­ra Roberta Anastase, n-ar vrea şi dânsa o Constituţie revizuită. Îi aşteptam opinia, cu inima la gură. Dar ce sincronism! Ce com­patibilităţi! O dată cu declaraţiile de la Iaşi ale Missei, gata, înseamnă că treaba e ca şi făcută. Amărâtul ăsta de popor ar trebui să mai fie de acord şi putem să con­­si­derăm că am ajuns pe culmile în­sorite ale capitalismului, unde, instalându-ne confortabil, să ne dăm jos hainele, să rămânem în chiloţi (sau chiar cum începem să fim acum, în fundul gol) şi să facem plajă la soarele încălzirii globale.

Vine, însă, peste noi propria imaginaţie şi ne întreabă dacă nu cumva femininul de la Boc e boacănă. Ei, nu, nici chiar aşa. De ce să extindem o sonoritate şi un în­ţe­les, la care economicosul nostru premier nu s-a gândit el însuşi, asupra sa? În fond, ce va fi dacă premierul Boc va desfiinţa şi le­gea drepturilor de autor? Nu vor mai exis­ta teatre, actori, regizori. Nu vor mai exis­ta scriitori. Nu vor mai exista filme. Nu vor mai exista orchestre. Acolo se du­ceau banii ţării, la sufleori şi la suf­lă­tori. Nu ne ajung privighetorile? Nu ne mul­ţu­mim cu ciocârliile? Ce lacomi am devenit. Nu vor mai exista inventatori. Şi la ce ne folosesc invenţiile lor? După cum merg lucrurile, în această primăvară, în multe zone ale ţării, vor fi toate o apă şi-un pământ. Apă mai multă, pământ mai pu­ţin. În întâmpinarea marilor catastrofe na­turale, premierul-interjecţie, cu pute­ri­le sale, totuşi, limitate, vine şi dumnea­lui cu micile catastrofe de care e în stare.

Nu vor mai fi suficienţi medici? Nu vor mai fi suficienţi profesori? Nu vor mai fi suficienţi actori? Nu vor mai fi asistenţi maternali? Nu vor mai fi suficienţi scriitori? Ei, şi! Oral, verbal, bucal, din gură (cum zicea un alt lider politic, niţel mai demult), nu se poate? Nu vor mai fi români în România? Ei, şi? Şi aşa ei sunt nerentabili. Liniştea veşnică nu e bună? Vor pleca şi morţii, cu morminte cu tot? Ei, şi? Reintegrarea cimitirelor în circuitul agricol nu-i bună? Acest ideal va putea fi atins, în anii noştri, ani ai unor timpuri atât de mari încât nu mai încap nici în calendare, dar’mite în ceasuri.

De când aşteptăm noi reîntregirea neamului? De câte decenii? Şi iată, ea s-a realizat la Iaşi, prin prezenţa doamnei Elena Udrea, lângă domnul Băsescu, la aniversarea unirii celei mici. Aproape că s-a produs, sub ochii noştri halucinaţi de bu­cu­rie, unirea cea mare. Sonoritatea Elena re­vine în memoria colectivă.

De astăzi înainte, nimic nu ne mai stă în cale. Re­pub­lica Balneară România are un autor, ce nu pretinde drepturi de autor. Ea se pre­­găteşte de ultima şi cea mai radicală mo­­dernizare: retragerea în peşteri. Re­trăim anii ’50. Îi simţim în ceasuri, dând pe dinafară. Urmează vremuri şi mai ma­ri. Ceasurile, de la mâini şi din turnuri, vor dobândi şenile şi vor invada, huruind, ţara golită de oameni. De la dizolvarea Par­lamentului, până la dizolvarea Po­po­rului, nu e decât un pas de iapă bine hrănită, cu aur la fiecare copită şi cu coapsa cocoşeşte oţelită. Evenimentul va urca urgent în guşa privighetorilor, care-l vor cânta, fără să pretindă drepturi de autor. La luptă hotărâtă şi organizată împotriva poporului român, înainte!

P.S. Domnule preşedinte T.B., vă rog să mă iertaţi că n-am participat la recepţia de la Palatul Cotroceni, la care tocmai nu m-aţi invitat. A.P.