x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Idee de inflație: Benzinăriile să practice tarife mari, de noapte, la răcoritoare, bere și ciocolată, profitând de faptul că se închide la non-stop

Idee de inflație: Benzinăriile să practice tarife mari, de noapte, la răcoritoare, bere și ciocolată, profitând de faptul că se închide la non-stop

de Ionuț Bălan    |    18 Dec 2020   •   08:57
Idee de inflație: Benzinăriile să practice tarife mari, de noapte, la răcoritoare, bere și ciocolată, profitând de faptul că se închide la non-stop

Dacă aș fi în locul benzinăriilor aş pune două tarife. Unul mai mic, până la ora 21.00, când există competiție pe piață și altul mai mare, după, când se închide la non-stop, așa cum suna premonitoriu reclama cu Dorel. Și firește că nu mi-ar fi teamă de o anchetă a Consiliului Concurenței, deoarece sunt apărat de baza legală.

Ce să se înțeleagă prin tarif de noapte? O ciocolată obișnuită, care costă în benzinărie 6 lei în loc de 4, ziua, să se facă 12 lei noaptea. Cum bine stă unei ţări care a ordonat să se închidă la non-stop.

Ceea ce n-am înţeles, totuşi, este dacă atunci când se închide la non-stop, sub incidenţa acestei prevederi intră şi companiile de pompe funebre cu program 24 h, fiindcă dacă nu sunt tratate precum benzinăriile există problema că oamenii aleg să moară și după ora 21.00 în pandemie.

Apropo de asta, în condițiile în care bolile cardiovasculare constituie principala cauză de deces din România, dar restricțiile legate de coronavirus au impus reguli în spitale, pentru ca pacienții să fie mai puțini și mai distanțați, ca să nu se poată molipsi, întrebarea e dacă au murit mai mulți de inimă, față de câți au fost salvați de COVID?

Și încă o pandemică și mă duc. De fapt, o întrebare cu iz de teoria conspirației: Dacă în aer liber e obligatorie purtarea măștii, de ce sunt sfătuiți românii să aerisească des încăperile? Această întrebare pare a fi din ciclu „De ce poartă kamikaze cască?” sau de „De ce se pun încuietori la non-stop?”. Dar nu este, fiindcă între timp s-a văzut care e utilitatea lacătelor de la non-stop.

×